Reacţia Patriarhiei la anunţul protestului „Vrem spitale, nu catedrale!”: „Biserica este un spital pentru suflete”

0 1.871

Reprezentanţii Patriarhiei Române spun că biserica este „un spital pentru suflete”      FOTO Adevărul 

După anunţul privind protestul laic „Vrem spitale, nu catedrale!”, de duminică, Patriarhia Română a transmis public un comunicat în care argumentează, punctual, de ce cultele religioase sunt sprijinite financiar de la bugetul de stat şi îi acuză pe secular-umanişti, iniţiatorii manifestaţiei, de „propagandă tendenţioasă”.

Reprezentanţii Patriarhiei Române au început seria de argumente transmise public sâmbătă printr-o comparaţie între fondurile alocate de Guvern pentru cultele religioase şi bugetul Sănătăţii.   „Sprijinul de la bugetul de stat pentru cele 18  Culte religioase din România în anul 2013 reprezintă 0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB, adică de 20 de ori mai puţin decât bugetul pentru sănătate”, se arată în comunicatului emis de Patriarhie.

Reacţia bisericii este clasificată în trei puncte care ţin să demonteze anunţul făcut vineri de Asociaţia Secular Umanistă din România ASUR:

„1. Sprijinul  de  la  bugetul  de  stat  pentru  cultele  religioase  din  România  este constitutional şi legal, fiind consecinţa confiscării proprietăţilor bisericeşti prin legea secularizării din anul 1863 şi de către regimul comunist din România după anul 1948. În  România,  conform  Constituţiei şi  Legii  Cultelor  nr.  489/2006,  Cultele  sunt autonome faţă de Stat şi beneficiază de sprijin de la bugetul de Stat pentru activitatea lor  spirituală,  socială,  educaţională  şi  culturală  în  favoarea  societăţii  româneşti. Reamintim  că  sprijinul  de  la  bugetul  de  stat  pentru  cele  18  Culte  religioase  din România în anul 2013 reprezintă 0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB, adică de 20 de ori mai puţin decât bugetul pentru sănătate. În majoritatea ţărilor Uniunii  Europene  Cultele  religioase se bucură  de  sprijin  financiar  din  partea autorităţilor  de  Stat  şi  de  facilităţi  pentru  rolul  şi activitatea  lor  în  societăţile respective.

2. În România nu se închid spitale şi şcoli din cauza Bisericii, ci din cauza scăderii numărului populaţiei şi pentru că au apărut spitale şi şcoli private. În acelaşi timp, menţionăm faptul  că  Biserica  desfăşoară  o  consistentă  operă  socială,  medicală  şi educaţională în societate pentru care eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit numai anul  trecut  aproximativ  70 milioane  de  lei  (aproximativ  16  milioane  euro). Între instituţiile sociale ale Bisericii Ortodoxe Române se numară 44 instituţii medicale şi farmacii, inclusiv un spital (Providenţa – Iaşi).  De altfel, biserica prin slujbele ei într-o  comunitate  este  un  spital  pentru  suflete,  pentru  vindecarea  de  păcate,  de gânduri, cuvinte şi fapte rele, dar mai ales pentru vindecarea omului de înstrăinarea lui de Dumnezeu şi de semeni.

3. Dacă  în  trecut  activiştii  ideologiei  ateist-comuniste  din  România  au  limitat  prin mijloace  represive  prezenţa  şi  activitatea  Bisericii  în  societate,  azi  noii  ideologi secular-umanişti  încearcă să combată Biserica prin propaganda tendenţioasă. De altfel, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, ASUR are doar iniţiative propagandistice cu scopul învrăjbirii societăţii româneşti împotriva Cultelor religioase. Probabil se încearcă şi o justificare a fondurilor primite din străinătate, aşa cum s-a menţionat în presa românească în ultimii ani.” „Biserica noastră construieşte Altare sfinte, nu demolează suflete”

„În concluzie, spre deosebire de ASUR, Biserica noastră construieşte Altare sfinte, nu demolează suflete”, se arată în finalul comunicatului.

Reacţia Patriarhiei a venit sâmbătă, cu o zi înainte de protestul Asociaţiei Secular Umaniste din România  (ASUR) la care şi-au anunţat participarea peste 1.000 de oameni …dar in final au participat doar 4...(nota redactiei Buciumul)

sursa: Adevarul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php