Un crâmpei de Europă bolnavă

MOTTO:

„Doamne,… oare poţi să-i mai ierţi pe ăştia, care chiar ştiu ce fac”.

„Bolşevism” – doctrină politică comunistă, apărută în Rusia la începutul secolului al XX-lea, care susţinea dictatura proletariatului.[1]

Iniţiativele de integrare europeană recente au arătat clar că limitele sud-estice ale unei Europe „normale”, care poate accepta standardele de conduită ale secolului al XXI-lea, sub aspect comportamental, se opresc – în cel mai bun caz – la graniţele României şi ale Bulgariei. Din păcate, divizarea ideologică a acestui continent, apărută după cea de a doua conflagraţie mondială, a lăsat urme adânci sub aspect politico-social.

Regimurile dictatoriale configurate după modelul utopic comunist, instalate în spaţiul est-european în a doua jumătate a secolului trecut, au promovat în plan material o altă modalitate de departajare socială. De altfel, această viziune doctrinară fantezistă propovăduia la nivel mondial ideea că ar fi descoperit binele absolut. Principala schimbare socio-economică preconizată pentru acest deziderat era legată de etatizarea tuturor mijloacelor de producţie existente în cadrul proprietăţii private. În urma acestei iniţiative, în relaţiile interumane a apărut o nouă formă de divizare socială. În această configuraţie coexistenţială creată în mod artificial, cei „sus-puşi”, care acceptau necondiţionat şi promovau dogmele ideologice comuniste, puteau avea privilegiul unui mod de trai de tip „high-life” (comparabil cu nivelul de trai al unui om de rând din societatea de tip occidental). În acelaşi timp, printr-o formă de conducere autoritară, celelalte categorii de oameni erau ţinuţi la limita de jos a existenţei fizico-materiale umane. În paralel, pe linie ideatică, în noul sistem social au fost abandonate o serie de valori morale de factură creştină, acestea fiind înlocuite cu unele manifestări de conduită (surogat) de tip primitiv.

În viaţa de zi cu zi, principiile comportamentale care susţineau la nivel instituţional această stare de fapt se bazau pe:

• violenţă – „noi luptăm cu toate mijloacele pentru binele utopic”;
• impostură sau dublă identitate – „noi ne manifestăm sau vorbim în diverse feluri(în funcţie de situaţie) pentu justificarea scopului propus”;
• fanatismul primar exprimat prin consecvenţa cu care erau iniţiate acţiunile distructive – „noi mergem până la capăt, indiferent de repercusiuni”.

Schimbări politice, apărute la sfârşitul secolului al XX-lea în zona est-europeană prin falimentarea economică a regimurilor de tip comunist, au creat o reconfigurare a vieţii sociale în cadrul ţărilor care au adoptat în trecut forma de guvernământ totalitar. Reconsiderarea modului de a vedea proprietatea privată în fostele ţări ale ”lagărului socialist” a avut drept consecinţă imediată înlăturarea barierelor doctrinare limitative care s-au manifestat în plan material. În contextul respectiv, clasa conducătoare din aceste ţări, reprezentată în special prin foştii activişti comunişti, s-a metamorfozat rapid, devenind la ora actuală noua clasă port-drapel de tip capitalist. Rapiditatea cu care s-a produs această schimbare s-a datorat faptului că persoanele în cauză au avut deja experienţa necesară pentru practicarea activităţilor de conducere, „rodajul” lor fiind făcut în avans în cadrul regimului anterior. Acestor „indivizi” le-au rămas însă…. năravurilevechiului sistem social (cu implicaţiile lor grave în planul moral), năravuri care în unele cazuri au reuşit să buimăcească întreaga lume civilizată actuală. Se confirmă astfel (pentru a nu ştiu câta oară) o veche maximă populară legată de conduita umană care ne atrăgea atenţia în mod figurativ că după ofurtună (a se citi un cataclism social), pe traseul de scurgere al unui râu,ies la suprafaţă gunoaiele

Trebuie menţionat faptul că în cadrul fostelor ţări comuniste, fenomenul de revenire la normalitate a cunoscut diverse nuanţări. Acest proces tranzitoriu a fost afectat în mod direct de gradul de educaţie civică al fiecărei naţiuni în parte. Din păcate, în spaţiul est-european, cu cât înaintăm înspre „răsărit”, moştenirile comportamentale nefaste au fost tot mai adânc înrădăcinate în mentalitatea colectivă.

Cazul României este poate cel mai emblematic prin dramatismul său. Vechiul mod primitiv de a gândi poate fi observat încă în mare măsură în viaţa socială actuală. Formele sale de manifestare îmbracă diverse aspecte: un comportament anarhic întâlnit la toate nivelurile sociale (justificat de obicei prin unele subterfugii legale), diverse categorii de furt material (intelectual), comportament duplicitar, infantilism politic etc., toate încadrate într-un concept de falsă democraţie. Convulsia actuală a României a arătat cât de inoportună a putut fi metamorfozarea înfăptuită doar în plan fizico-material a vechiului mod de existenţă socială de tip totalitar.

În România de astăzi, modul de a gândi în plan social este atipic pentru vremurile acestui secol. Societatea românească actuală este bulversată total. Există o pătură socială majoritară, incapabilă să discearnă binele de rău (în mod voluntar sau involuntar), aceasta fiind compusă din patru categorii tipologice diferite: persoane uşor manipulabile, persoane ajunse la limita de jos a sărăciei, persoane îndoctrinate rămase din vechiul regim sau cu un trecut dubios sub aspect moral şi persoane indiferente, provenite în special din generaţia tânără crescută într-un sistem social ambiguu. Acestui grup social eterogen i se adaugă într-o formă polarizată: clasa conducătoare (travestită în clasă politică) şi opoziţia civică onestă (lucidă) care are în componenţa sa în mod preponderent intelectualitatea.

Manipularea maselor de oameni în funcţie de interesele materiale de grup ale clasei conducătoare a fost principalul mijloc abject prin care s-a ajuns la această stare de fapt. Toate formele de manipulare (făcute în mod profesionist de către noii lideri) au fost concepute după modelul folosit de regimul dictatorial comunist. De altfel, actualii diriguitori ai României (mai în vârstă sau chiar şi cei tineri) au fost „clonaţi” după acelaşi tipar comportamental. Cea mai eficientă formă de manipulare a fost realizată cu ajutorul mass-mediei (a emisiunilor televizate). În cadrul lor a proliferat însă în mod nepermis şi un alt fenomen degradant care afectează direct conduita morală a întregii societăţi: introducerea (acceptarea) unor forme de exprimare sau chiar a unor manifestări de tip trivial în relaţiile interumane.

Rezultatul catastrofal al acestui demers iresponsabil este materializat în momentul de faţă prin blocajul întregului sistem social, care nu poate încă să-şi redefinească identitatea. Efectele sale distructive sunt resimţite din plin, (aş putea spune, în mod fatidic) de întreaga societate, atât în plan material cât şi în plan moral. Pe parcursul unei perioade scurte de timp (aproximativ două zeci de ani) în interiorul societăţii româneşti au apărut diverse departajări social-materiale nefireşti, generate de unele structuri economice care au căpătat în unele cazuri un statut semi-infracţional. Aceste departajări vizează în mod direct şi latura comportamentală umană la nivelul întregii ţări.

În marele alambic social uman, situaţiile nefaste intervenite în cadrul diverselor comunităţi naţionale sunt deosebit de dure şi au un pronunţat caracter pragmatic. Ele însă mai pot avea şi rolul de a purifica sub aspect moral aceste organizări sociale, în sensul de a le obliga să reaccepte principiile etice universal valabile. Oare societatea actuală românească (cu marele său grad de inconştienţă) va trece acest examen?