de Sorin Andrei
(Exclusiv pentru românii bine intenţionaţi faţă de neamul şi ţara lor)
Când va mai vrea cineva să judece legionarismul (Legiunea Arhanghelului Mihail sau Mişcarea Legionară), să n-o facă, precum mult prea mulţi alţii, în necunoştinţă de cauză. Să n-o mai facă aşa pentru că asta ar fi, de fapt, bârfirea Legiunii şi nu judecarea ei. Judecarea corectă este mai mult decât necesară pentru că prin ea ne primim noi, actualii, doza de smerenie, dar aceasta să se limiteze strict la cele ce merită a fi judecate, altmineri totul se transformă în cleveteală, iar aceasta este una din primele zece greşeli de comportament recunoscute în ortodoxie. Nu întâmplător, sub epitrahil, românii ”judecători” ar trebui să-şi plângă păcatele: ”Am hulit faptele bune ale aproapelui meu”.
1) Căci legionarismul înseamnă să cunoşti şi să-ţi asumi, fără nici cea mai mică constrângere exterioară, cele trei examene prin care vei fi pus să treci: cel al suferinţei, cel al primejdiei şi, mai presus de ele, cel al credinţei. Desigur, funcţie de planul lui Dumnezeu cu tine, vei avea parte de suferinţă şi de primejdie în mod diferit de oricare alt camarad de-al tău, dar examenul credinţei trebuie trecut fără clipire. Doar ai intrat aici deoarece crezi nelimitat. Deci, fără îndoieli!
2) Legionarismul înseamnă înfrăţire şi la bine, dar mai ales la rău. Înfrăţire între camarazii de luptă, între cei care pe scara propriilor valori morale îl aşează primul pe Dumnezeu, apoi naţia şi deabia după aceea pe el, ca individ.
3) Legionarismul înseamnă disciplină liber consimţită. Înseamnă o sete permanentă după disciplină. Actul disciplinei nu este unul raţional ci el vine din sufletul omului care simte că altfel orice organizaţie, mică sau mare, ţara întreagă chiar, trece în haosul atât de periculos al falselor libertăţi. Disciplina individulă voluntară duce la bună înţelegere şi la consens naţional. Pacea socială a unei ţări este dată nu de blegii cei cu zero atitudine, ci de indivizii cu iniţiativă, dar cu o iniţiativă încadrată în disciplina legilor morale ale lui Dumnezeu.
4) Legionarismul mai înseamnă unitate şi înţelegere perfectă între indivizi prin eliminarea totală a cârtelii, a criticii, a mândriei dată de părerea de sine. Ascultarea, unul dintre cele trei voturi monahale, îşi găseşte perfectul corespondent în lumea laică a legionarismului. Se iau decizii, desigur, şi în lumea legionară uneori aprig dezbătute, dar odată hotărâtă o acţiune nimeni nu mai cârteşte împotriva ei. Păcat că poporul nostru nu se lămureşte odată pentru totdeauna faţă de imensul rău pe care il aduce aşa zisa libertate democratică în care nimeni (sau aproape nimeni) nu mai respectă nici o normă de convieţuire socială. Legionarismul dezavuează total acest mod de viaţă în care fiecare are dreptate şi toţi cârtesc împotriva tuturor.
5) Legionarismul înseamnă respingerea radicală a învârtelii, a descurcatului. Noi, românii, avem o foarte grea moştenire lăsată în special de regimul comunist (dar nu numai), în care pentru aţi fi ţie bine din punct de vedere material trebuia să te descurci. Descurcatul, de regulă, se realizează de către cel sătul pe spinarea celui flămând, ori pe crearea unei situaţii superioare de către unul în detrimentul altuia.
6) Legionarismul înseamnă onoarea faptei. Cândva, românii mult credincioşi erau ruşinaţi până în măduva oaselor când făceau ceva dezonorant. Acum mişelia este o mare virtute! În Legiune însă nu se acceptă faptele dezonorante, nici ale individului, dar cu atât mai puţin ale organizaţiei. Onoare în cinste şi credinţă – acestea sunt faptele Legiunii.
7) Legionarismul înseamnă bunăvoinţă faţă de camarazii de luptă, faţă de conaţionalii bine intenţionaţi cu ţara şi poporul lor. Înseamnă atitudine corectă inclusiv în faţa adversarilor săi de orice fel. Lupta socială, lupta politică de se va duce se va duce de către legionarism exclusiv pe căile onoarei şi ale buneicuviinţe. Criticile jignitoare sunt excluse la modul absolut din interiorul legionarismului.
8) Legionarismul înseamnă compromis zero în faţa vrăjmaşilor naţiunii române. Poporul însă, măcar acea parte mai înduhovnicită a lui, trebuie să înţeleagă faptul că pentru a apuca să trăiască binele după care acum tânjeşte atât de mult va trebui ca în ţară să se treacă la o justiţie socială fără de compromis. Binele nu se poate face până nu se strică răul. Nu vine primăvara până ce nu trece iarna.
9) Legionarismul înseamnă o asumare totală a răspunderii faptelor membrilor săi. Oamenii în viaţă greşesc. Sunt greşeli de tot felul şi de toate ”dimensiunile”. Pentru fiecare însă trebuie să existe răspundere. Desigur, răspunderea trebuie să fie direct proporţională cu efectul respectivei greşeli, dar de aici şi până la a anula pur şi simplu actul responsabilităţii în special în zona politicului, este cu totul şi cu totul altceva. Acest mod de viaţă, trăit din plin de românii ultimilor douăzeci şi trei de ani, este interzis cu desăvârşire în lumea legionară.
Iată deci, cei care veţi mai dori să judecaţi legionarismul, faceţi-o în funcţie de aceste legăminte pe care el şi le-ar lua oricând faţă de naţie şi ţară. Judecând însă, poate veţi încerca să vedeţi cu ochii minţii dacă nu cumva i-ar fi mult mai bine poporului în situaţia în care ar vieţui după aceste principii. Pentru legionari ele sunt, repet, legăminte!
08 Noiembrie 2013
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
