Legionar. Fără FRĂȚIE DE CRUCE !

2 114

1.Frăția de Cruce

Pornind de la definiție, aceasta „înseamnă frăția până la moarte în jurul crucii, a acelora ce simt în sufletele lor scânteia sfântă a iubirii pentru țărâna românească”.

Credinţele care hrănesc şi încălzesc tineretul de astăzi vor călăuzi pe conducătorii de mâine”.

Frăţiile de Cruce pregătesc, în special, tineretul şcolăresc. Este şi natural: şcolarii de astăzi vor fi conducătorii de mâine”.

Frăția însemnă însușirea virtuților național-creștine:

1. Îți rânduieşti viața personală și publică după următoarea ierarhie a valorilor: Dumnezeu, Neam, Familie și apoi propria ta viață;

2. Desăvârșirea creștină nu se face prin citit, auzit sau văzut, ci prin trăire în ideal și pentru ideal – îți lustruiești sufletul pentru a fi plăcut lui Dumnezeu și înveți să lupți pentru țara ta;

3. Vorbești puțin – tăcând vei gândi mai mult;

4. Te conduci în viață după sinceritate, eleganță, deschis la suflet, cu zâmbetul pe buze, cavaler cu toată lumea, chiar și cu dușmanii;

5. Nu jignești și nu insulți;

6. Respecți cuvântul dat, judeci adânc și nu uiți amănuntul;

7. Te înveți de mic cu greul, nu aștepta nimic de-a gata;

8. Îți faci un rost în viață, o meserie;

9. Corectitudine față de tine, față de frați, față de țară, față de Dumnezeu;

10. Cuvântul „frică” trebuie scos din limba română;

11. Jertfa voită și continuă;

12. Seriozitate în toate, în scris, în port, în vorbă, în faptă;

13. Eliminarea luxului și a obiceiurilor rele.

Consider reapariția Frăției de Cruce o necesitate vitală pentru România, pentru că ea reprezintă coordonatele pentru care Sfinții din închisori erau încadrați în Mișcarea Legionară. Această frăție i-a învățat pe ei să reziste în fața tăvălugului comunist, iar noi, fără acest mod de organizare, am trăi un mare gol în momentul de față în Ortodoxia Românească.

2. Raportarea tineretului la nivelul Uniunii Europene, căderea în cursa distrugătorului

Trebuie să ne ferim copiii de această Uniune Europeană, pentru că principiile ei ne adâncesc tot mai mult în amalgamul impus de Antihrist. Nu este posibil ca, într-o țară cu istorie și tradiție, să nu puteam face nimic fără acordul Uniunii Europene. Facem școală cum vrea Uniunea, am rămas fără armată din cauza ei, am rămas fără industie, nici un proiect în țară asta nu se poate face fără avizul Uniunii Europene. Posibil, de ce nu, să facem copii doar când vreau uniunea, deci trebuie să informăm populația despre acest pericol. Acum să analizăm câteva versuri din imnul Uniunii Europene, să vedem cât de departe este de principiile Ortodoxiei.

Bucură-te, scânteie minunată a zeilor
Fiică din Elysium
Beți de focul pasiunii intrăm în
Altarul tău, Divino.

Oricât de mult înțelegem și acceptăm capacitatea poetului de a folosi imaginea poetică, nu putem să nu remarcăm faptul că ele descriu realități și idealuri care nu au nimic de-a face cu mentalul creștin.

A fi slugarnic nu înseamnă că respecți Biserica. Respecți Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele.”

Europa este pentru noi mormântul Ortodoxiei, Europa este pentru noi moartea noastră și spirituală și materială”, Pr Iustin Parvu.

3. Marșul Distrugătorului

Prezintă Tâlcuirea vedeniilor unui călugăr rus, N.P. Riskovski

Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi, a luat și el Scriptura, însă diavolește, doarece mintea lui fiind nebună, strâmbă înțelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă întru Adevăr ci în minciună.

Tot războiul potrivnicului acesta este: să-l facă pe om ca prin momeala plăcerii sau prin actul păcatului să calce dragostea către Dumnezeu, Pr. Arsenie Boca.

Este vremea muceniciei. Luptați până la capăt! Nu vă temeți!”, Pr. Iustin Pârvu.

 

Planul luciferic cu care ne luptăm astăzi:

  • Cucerirea slujitorilor Bisericii

Oamenii se vor gândi că, dacă slujitorii Bisericii sunt așa, atunci credința predată de ei nu poate fi mântuitoare, ci pierzătoare, iar ei mint. Tentația va fi atât de mare, încât puțini vor rezista. Credința va deveni sminteală și o să fie subminată din rădăcini.

  • Pervertirea savanților

Menirea și țelul lor este atât de clar și de măreț, încât dacă ei vor reuși să-l realizeze, întreaga viață a oamenilor va fi îndreptată întru preamărirea Atotputernicului, și oamenii se vor întoarce iarăși la nemurire și desfătare veșnică. Lor li se va releva toată bucuria și fericirea existenței. Sugerați-le cu multă viclenie că acest suflet și acea viață dătătoare nu există deloc.

Sistemul a lucrat ca pe țăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită.

  • Întunecarea minții zăpăcind creierul

Noi trebuie să-i împiedicăm să nu ajungă să vadă cum strălucește pururea lumina neapusă a adevărului.

  • Aiurit de iureșul tehnicii, omul decade în idolatrizarea intelectului

Jos munca manuală! A triumfat intelectul, acesta este împărat, ajungând mândria omului. Lui vor începe să i se închine, pe el il vor idolatriza. Omul îşi va ridica cu mândrie capul și va cunoaște libertatea.

  • Răzvrătirea omului îi amplifică vinovăția și groaza de singurătate

Viața va fi o mișcare fără întrerupere, fără odihnă, nici o clipă pentru aducerea aminte de Dumnezeu și de sfințenia Sa. Nimic dumnezeiesc nu-i va mai satisface și alina pe oameni. Ei vor căuta să se alăture gloatei, temându-se de singurătate.

  • Viața atificială facilitează căderea în senzualism și autodistrugere

Munca manuală va deveni inutilă și mâinile oamenilor vor fi slobode.

  • Meritul bogațiilor în răsturnarea ordinii naturale

Bogații ne-au slujit nouă dintotdeauna, îndeplinind munca noastră, ei nu avut nici credință și nici dragoste. Atunci când fabricile lor vor anihila munca manuală, masele de săraci înfometați nu-și vor mai putea găsi un loc de muncă, deci ținta noastră va fi atinsă.

  • Relativitatea ideilor întunecă mințile oamenilor

Sugerați-le oamenilor fericirea momentană, plăcerea nu-i decât aici și numai aici. Luați în râs noțiunea de păcat.

  • Inducerea maternității

Cu ajutorul femeii vom reuși să punem laba pe întrega omenire în prezentul și viitorul ei. Cea mai inaccesibilă cetate este maternitatea, trebuie să luptați împotriva nașterii de prunci și educării lor.

  • Bărbatul corupt, un aliat de nădejde al diavolului

Sugerați-le tinerilor pofta senzuală excesivă, fără căsătorie, arătându-le șansa diversității, inspirați-le bărbaților aversiune față de căsătoria ce apasă personalitatea.

  • Emanciparea femeii

Sugerați-le cu îndrăzneală, dar și cu precauție, deplina egalitatea cu bărbatul. Să le sugerăm noțiuni false despre feminitate, maternitate și iubirea gingașă.

  • Spiritismul și magia, o treaptă spre întruchiparea Antihristului

Sedințele de spiritism vor înlocui Biserica.

4. Soluții ale Miscării Legionare privind FDC

Lasați copiii să vină la mine, glăsuia Mântuitorul.

În fața acestui marș al distrugătorului, Codreanu începând din anul 1920 ne previne asupra acestor idei care duc la pieirea lumii.

Și văd o asemănare mare între acest Codreanu și domnitorul Mihai Viteazul, pentru că amândoi au luptat pentru biruința acestui neam, prin stârpirea tuturor dușmanilor și străinilor ce ne-au oprimat și furat bogățiile și valorile țării. Amândoi au murit martirizați pentru niște idealuri mărețe și dumnezeiești”, Pr Iustin Pârvu.

Codreanu a trasat în Mișcarea Legionară următoarele coordonate pentru tineret, spera ajungerea la acel om nou:

  • Credința în Dumnezeu

Privind scara valorilor sufletești, prima treaptă o reprezintă credința în Dumnezeu. Sufletul când este limpede, generează idei care luminează viața individului. Acolo, în suflete, își au loc lăcașul cu sentimente nobile care se răsfrâng în societate, încălzesc mulțimile și le ajută să se ridice la stări de trăire colective înalte și binefăcătoare. Sufletulm, fiind motorul istoriei națiunilor, este picătura dumnezeiască turnată în om.

  • Conștiința istorică

Fratele de cruce trebuie să ajungă la un stadiu perfect de identificare cu poporul său. Trebuie să-i simtă durerile și bucuriile, trebuie să retrăiască în gând fazele istoriei lui și să se topească, într-o îmbrățișare pasionată, cu aspirațiile sale. El respiră prin toți porii ființei fenomenului înnoirii românești. Cunoașterea martirilor și adevărului istoric va trezi în noi și cunoașterea de sine.

  • Sănătatea morală

Onoare, cinste, simț al răspunderii, corectitudine, caracter, eroism, fidelitate, calități pe care un frate de cruce trebuie să le însușească și care îl vor călăuzi pe drumul luptei lui românești. El trebuie să dezvolte cu răbdare și cu perseverență toate aceste calități.

  • Onoare

Fratele de cruce este un om de onoare, aceasta fiind o calitate care înalță pe individ, fiind o înfățisare ideală a eului. „Mergi numai pe căile indicate de onoare”, sugera Codreanu.

  • Cinste

Fratele de cruce este un erou al cinstei. Cinstit față de camarazi, societate și față de el. Nu este o rușine a spune nu mai pot, dar este rușine să mergi mai departe când nu ai disponibilități suficiente.

  • Simț al răspunderii

Fratele de cruce trebuie să dezvolte în el un puternic simț de răspundere. El este în orice moment conștient de faptele sale și suportă consecințele atunci când greșeşte.

  • Corectitudine

Fratele de cruce trebuie să fie corect. Acest caracter este doar o parte a cinstei, raportându-se la anumite acțiuni umane.

  • Om de caracter

Fratele de cruce este un om de caracter. El știe ce vrea și luptă pentru a convinge și pe alții de adevărul ce îl poartă în el.

  • Eroism

Fratele de cruce este un virtuos al eroisumului. Dar acest eroism trebuie să fie de durată, neîngrădit de timp sau de alte evenimente.

  • Fidelitate

Fratele de cruce este un tânăr loial, credincios crezului său, șefilor care îl conduc în lupta națională, este credincios neamului său și angajamentelor luate.

  • Capacitate de muncă și de creație

Fratele de cruce trebuie să fie creativ. El muncește cu drag pentru binele material al poporului său.

  • Înfrângerea interesului personal

În lupta în care se angajează, fratele de cruce nu este mânat de un interes personal.

Camarazi, de acum și până când va mai fi viață legionară, să stiți că unde veți vedea apărând, fie în sufletul vreunui luptător, fie în propriul său suflet, rânjetul acestui interes personal, acolo a încetat a mai exista Legiunea.

  • Problema existenței materiei

Nu negăm și nu vom nega existența, rostul și necesitatea materiei în lume, dar negăm și vom nega de-a pururi dreptul stăpânirii ei absolute. Dar nu avem, așadar, nici bani, nici programe, avem în schimb pe Dumnezeu în suflete și El ne insuflă puterea nebiruită a credinței.

Scriu pentru familia legionară. Pentru toți legionarii: din sat, din fabrică și din universitate.

Să trăim în sărăcie ucigând în noi poftele de îmbogățire. Să trăim o viață aspră și severă cu alungarea luxului și îmbunării. Să înlăturăm orice încercare de exploatare a omului de către om.

  • Taberele de muncă

Prima noastră tabără de muncă a avut efectul unui început de revoluție în mentalitatea curentă. Toată lumea din jur: țărani, muncitori și intelectuali s-au adunat din plină curiozitate să ne privească. Aceasta lume era învățată să-i vadă pe studenți plimbându-se eleganți pe stradă.

  • Pământul nostru

Un singur neam nu a venit de nicăieri: Acela suntem noi. Ne-am născut în negura vremii, pe acest pământ odată cu stejarii și cu brazii.

  • Îndemn la luptă

Nu dor nici luptelele pierdute
Nici rănile din piept, nu dor
Cum dor aceste brațe slute
Care să lupte nu mai vor.

  • Dragostea

Fratele de cruce este o ființă în care arde dragostea. El iubește pe cei din jurul său, își iubește poporul, țara și legiunea. Dragostea este dăruirea, revărsarea neforțată din interior.

Dragostea nu poate aduce nici tiranie, nici împilare, nici nedreptate, nici răzvrătire socială sângeroasă, nici razboire socială.

Dragostea aplicată înseamnă pace în suflete, în societate și în lume. Dragostea este cheia păcii pe care Mântuitorul a aruncat-o tuturor în lume.

Dragostea, prin puterea ei de jertfă, va îmbunătăți treptat viața societății, va transforma relațiile celor reci, interesate și indiferente, în relații vii. Dragostea nu este posibilă decât prin trăire și prin experiență. Toată etica legionară emană din dragoste.

Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară.

Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.

  • Disciplina

Disciplina este o îngrădire a noastră, fie pentru a ne conforma unor norme etice de viață, fie pentru a ne conforma voinței unui șef. Disciplina este chezăşia biruinței, pentru că ea asigură unitatea efortului.

  • Țelul final al neamulului

Țelul final al neamului nu este viața. Ci învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos.

  • Neamul românesc

Când zicem neamul românesc, înțelegem: toți românii vii și morți, care au trăit de la începutul istoriei pe acest pământ și care vor mai trăi și în viitor.

O flacără de lumină o întindem cu bucurie, cu încredere și cu îndemn, la picioarele generațiilor viitoare ale țării noastre, spre a călăuzi pe drumuri de glorie și de realizări mărețe pentru România. Ne-am înrolat copii. Am ajuns în toiag. Ne-au ars focuri, ne-au înecat ape, ne-au bătut furtuni, suntem încovoiați, dar nu învinși!”, Ilie Tudor.

Nu plângem lacrima de sânge
Ci ne mândrim cu atația eroi
Nu neamul nostru plânge
Ci se cuminecă prin voi

Din luptele și înfrângerile noastre
Așterne trepte altor noi destine
O seară de argint peste dezastre
S-o urce pașii lumii care vine.

5. Ai ajuns la însușirea acestor caractere, tăvălugul gurii lumii a căzut pe tine

arsenie_boca

Privind acest ascpect cred că cuvintele vii ale Părintelui Arsenie Boca spun totul:

Iar vrăjmaşii mântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.

Prin „lume” se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: „Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl”.

Cei ce biruie lumea nu sunt nicidecum o adunare de neputincioşi, o turmă de inactivi, oricât s-ar părea răbdarea răului o slăbiciune a binelui, ci ei sunt ostaşii împăratului, care prin răbdarea Crucii au biruit nu numai lumea, ci şi toată stăpânia morţii. Mântuirea e cununa acestei biruinţe. Iar despre nevoinţa care dovedeşte răbdarea şi credinţa sfinţilor, putem spune că e singura cale îngăduită şi în stare să mistuie puterea răului şi să o facă fără rost şi fără vlagă în lume.”

Toate aceste rânduri reprezintă gânduri expuse a celor ce astăzi nu mai sunt, dar sunt deasupra noastră și ne veghează. Consider o călăuză foarte importantă pentru viața celor care din semințele noastre vor reprezenta viitorul de mâine. Unii dintre noi ca și vârsta am depășit această etapă, din păcate că nu am fost atunci și acolo când a trebuit, din diverse motive, am fost departe de acest ideal. Cel mai dureros lucru nu este că autoritățile din ordinul diverselor instituții au grijă să nu se mai dezvolte această treaptă pe care ar putea să o absoarbă tineretul țării noastre, ci foarte dureros este că după 1990 mulți s-au îmbrăcat în cămașă verde și s-au declarat legionari, uitând de frăția de cruce.

6. Crearea caracterului creştin al legionarului

A crede în Dumnezeu este prima condiţie necesară pentru a atinge nişte nivele înalte de perfecţiune omenească.

Orice politică care nu ţine seama de această legătură om-Dumnezeu şi nu se sprijină pe ea, este condamnată greşelii, ineficacităţii, crizelor profunde. Dacă există azi o criză a valorilor politice în lume, se datorează în primul rând crizei pe care o suferă omul din momentul ce a părăsit căile curate şi promiţătoare ale Domnului.

Toate încercările moderne de a crea drumuri noi în istorie, divergenţe de căile creştine, nu vor aduce rezultate bune nici pentru om şi nici pentru societatea lui.

Frăţia de Cruce căuta să întărească, în tineretul României, nervul religios ancestral. Prin posturi şi prin rugăciuni, aşa cum îi învăţa Corneliu Codreanu şi cum făcea el însuşi, ei îşi întăreau sentimentul religios.

Rugăciunea îl ajută pe om să părăsească problemele sale personale, să se adâncească într-o convorbire intimă şi reconfortantă cu Dumnezeu şi să înţeleagă misterul existenţei Lui pe pământ. Este o cheie cu care omul deschide porţile Cerului.

Având aceste scurte repere despre trăirile lor, nu ar trebui să ne mai intereseze că poate astăzi nu mai sunt la modă. Niciodată moda nu crează adevăruri. Ea este mereu gregară şi, de obicei, superficială. Nici nu ar trebui să ne intereseze că aşa-numitele „majorităţi democratice” sunt ostile gândirilor şi idealurilor fraţilor de cruce din acele vremuri.

Mişcarea Legionară şi-a însuşit spiritualitatea creştină ca axă de valorificare a realităţilor politice, după cum alte organisme politice au făcut apel la fundamentări de alt caracter (filozofia iluministă, marxistă etc.). Caracterul pe care vrea să-l imprime societăţii româneşti e o consecinţă firească a primatului pe care îl recunoaşte factorului spiritual în organizarea tuturor manifestărilor de viaţă ale unui popor. Ea proclamă necesitatea, fixându-şi obiectivele în această direcţie, ca valorile creştine să fie scoase din surghiunul în care trăiesc astăzi, la periferia istoriei naţionale şi să se extindă aplicarea lor în viaţa politică, economică şi socială, adică în sfera de realitaţi care până acum au fost guvernate exclusiv de forţa interesului.

Mărturisirea lui Hristos în comunitatea omenească presupune implicita recunoaştere a valorii universale a principiilor statornicite de El, a virtuţii, cu care sunt înzestrate ele şi numai ele, de a limpezi şi cele mai complicate şi aparent insolubile probleme individuale şi colective. Rolul creştinismului este să îmbrăţişeze şi să dea directive în toate domeniile de activitate omenească, pentru că în orice moment al ei viaţa e stăpânită de forţa şi de legea lui Dumnezeu (I. Moţa, „Cranii de lemn”).

Mişcarea Legionară a fost o mişcare de reînviere a crestinătăţii noastre ortodoxe, prin aceşti tineri care s-au jertfit, pentru temelia acestor adevăruri. Pentru că ei, ceea ce au lucrat toată viaţa lor, n-au vorbit, ci doar au înfăptuit, cu preţul vieţii. De aceia i-au urât aşa de mult adversarii lor satanizaţi.

Dar cine sunt aceşti tineri? Sunt cei cunoscuţi sub numele de Sfinţii Mucenici din temniţele comuniste. Tocmai pentru că Mişcarea Legionară n-a fost una politică, ci una de formare şi de redresare a vieţii morale şi spirituale, a vieţii noastre creştin-ortodoxe (după cum spunea Pr. Iustin, consemnat în cartea „Părintele Iustin Pârvu. Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor”, scrisă de Graţia Lungu Constantinescu).

Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul şi întemeietorul ei, a realizat forma superioară de gândire a vieţii spirituale a tineretului la un moment dat. Pe lângă el era un Moţa, un Vasile Marin, care, deşi nu erau preoţi, erau creştini ortodocşi, făceau parte din corpul mistic al Ortodoxiei.

Căpitanul însuşi, în „Cărticica şefului de cuib”, trasează următoarele directive despre rugăciune în viaţa legionarului: „Rugăciunea este arma decisivă a victoriei. Legionarul crede în Dumnezeu şi se roagă pentru biruinţa Legiunii… De aceea în şedinţele cuibului… se vor face rugăciuni…”.

Din cartea domnului Flor Strejnicu, „Creştinismul Mişcării Legionare” aflăm: „Dimineaţa se făcea rugăciunea comună, seara la fel. Uneori se făceau şi ziua slujbe cu patru preoţi, toţi comandanţi legionari. Exista şi o cameră de rugăciune care era permanent cercetată”.

Postul în viaţa legionarului îmbrăca forme deosebite. Nu se limita doar la cele patru posturi pe an şi la cele două zile pe săptămână, miercurea şi vinerea. Pentru a înţelege mai bine ce însemnătate avea postul în viaţa legionară, citez din aceeaşi carte amintită mai sus, paragraful extras din Circulara nr. 147 din 17 februarie 1938:

În timpul postului

 – Se citeşte de mai multe ori pe zi Paraclisul Maicii Domnului;

 – Nu se citesc ziare, nu se citesc nici un fel de cărţi, nu se admite nici un fel de distracţie sau măcar altceva ce ar putea distrage sufletul legionarului de la rugăciune;

 – Nu se fumează, nu se mănâncă nimic miercuri şi vineri; în restul zilelor numai post;

 – Nu se joacă table, cărţi, nu se merge la spectacole. Nu se fac vizite decât numai pentru rugăciune.

Toată problema se pune:

 – în înfrângerea oricărei pofte, în biruirea trupului şi a materiei;

 – în eliberarea sufletului de sub jugul materiei;

 – în concentrarea lui în rugăciune, deci în apropierea cât mai mult de morţi, de sfinţi, de Mântuitorul Iisus Hristos, de Dumnezeu…;

 – Nu se fac discuţii în contradictoriu, care să ne facă să uităm că suntem în rugăciune;

 – Ţinuta peste tot ca în Biserică…”

Spovedania şi Împărtăşania nu lipseau din viaţa legionarului. În timp de prigoană atât de mare le era dorinţa de a se spovedi încât o făceau prin codul Morse şi dezlegarea de păcate o primeau la fel. Sfânta Împărtăşanie era un odor de preţ, care se găsea rar în închisori, dar când o luau, o făceau cu deplină vrednicie şi mare emoţie. Toate acestea se oglindesc în felul cum L-au mărturisit pe Hristos în toată perioada carlisto-antonesciano-comunistă.

Cel mai opresiv regim şi totodată şi cu o durată mai lungă este comunismul. Ilie Tudor mărturiseşte, într-o conferinţă, despre o discuţie avută cu marele nostru duhovnic Arsenie Papacioc, legionar şi el, că ar fi zis: „comunismul a făcut un lucru bun. A făcut o mulţime de sfinţi mucenici”.

Aceşti sfinţi mucenici, legionarii de ieri, au ajuns la o aşa înalţime duhovnicească încât, nu numai că-L iubeau pe Dumnezeu mai presus de orice, ci chiar şi pe torţionarii lor. Acest lucru nu se putea întâmpla dacă însăşi doctrina legionară nu se baza şi nu pleca de la sintagma Sfinţilor Părinţi de a crea un om nou, despătimit, cu dragoste de Dumnezeu, dar şi de neam.

Crescând în spirit legionar, educaţi pentru a deveni cu adevărat elitele de care ţara avea nevoie, în închisoare, în mari şi cumplite suferinţe s-au apropiat şi mai mult de Hristos, urcând „Golgota neamului românesc”, pentru a-şi aduce semenii la Cuvântul Adevărului.

Nu putem să nu-i amintim pe legionarii paraşutaţi acum 60 de ani, care au dat exemple de desăvârşire creştină, atunci când au ales să-şi dea viaţa, lucrul cel mai de preţ, pentru a ne salva de jugul comunist. Aceştia, împreună cu Ionel Moţa şi Vasile Marin, ne-au dat o pildă de credinţă şi jertfă pentru Hristos şi neamul nostru românesc. Chiar dacă nu au reuşit să ne salveze, tocmai prin ceea ce au făcut au devenit sfinţi, acest lucru fiind doar o urmare firească a desăvârşirii lor spirituale.

Astăzi, după 60 de ani, nu ar trebui să facem parastase pentru ei, ci să înălţăm rugăciuni către ei zicând: „Sfinţilor Mărturisitori, care v-aţi dat viaţa pentru mântuirea neamului românesc, nu încetaţi a vă ruga pentru noi”.

Urmând pilda vieţii acestor vlăstare a căror deviză era: „Nimic pentru noi, TOTUL PENTRU ŢARĂ!”, să ne unim în Hristos şi în Biserica Sa toţi cei care au ca valori dragostea de Dumnezeu şi de neam.

Să încercăm să le cultivăm în inimile noastre prin rugăciune, post, spovedanie, împartăşanie, implicare în procesul de renaştere a neamului românesc, în activităţi ce urmăresc îndepărtarea pericolului ce îl reprezintă diferitele corporaţii străine ce nu vin pentru a investi, ci a ne fura, în activităţi social-filantropice şi, nu în ultimul rând, în încercarea de a oferi o soluţie politică viabilă, fraţilor noştri români.

Numai aşa vom birui, de aceea „să credem în învierea României Creştin Legionare pentru ca să putem sfărâma zidul de ură şi de mişelie care o împresoară!” Să luăm pilda poetului Radu Gyr, ce spunea în plină prigoană:

Nu dor nici luptele pierdute,
Nici rănile din piept nu dor,
Cum dor acele braţe slute
Care să lupte nu mai vor.

Cât timp în piept inima-ţi cântă
Ce-nseamnă-n luptă-un braţ răpus?
Ce-ţi pasă-n praf o spadă frântă
Când te ridici c-un steag mai sus?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
Şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis.”

Doamne ajută!

Alexandru Belciu, Mihai Diaconescu

2 Comments
  1. Mitescu Eugen says

    Mai oameni buni, de fel ma stiu cu capul pe umeri, cu simtul masurii, iar de greutati am avut parte mai mult poate ca multi oameni, insa am razbit. Am 40 de ani si la varsta asta ca vrei sau nu vrei iti vezi lungul nasului si stii ce se anunta in bataia vantului. Nu credeam vreodata sa indragesc miscarea legionara, dar iata ca asta se intampla.

    Cand traiesti printre oameni inselatori te inveti sa inseli, daca cei din jur sunt hoti ajungi sa crezi ca e normal sa furi. De aceea este important sa ne avem unul pe altul exemplu, sa ne unim aspiratiile ca florile intr-un buchet. Cum altfel sa dam binelui glas?

    Ma simt legionar…

  2. Ionut Moraru says

    „Consider reapariția Frăției de Cruce o necesitate vitală pentru România, pentru că ea reprezintă coordonatele pentru care Sfinții din închisori erau încadrați în Mișcarea Legionară. Această frăție i-a învățat pe ei să reziste în fața tăvălugului comunist, iar noi, fără acest mod de organizare, am trăi un mare gol în momentul de față în Ortodoxia Românească.”
    Fratia de Cruce a fost reinfiintata iunie 2012, de catre legionarii din cuibul Granicerul 37, facuti legionari de dl. Nelu Rusu, instructor legionar din vremea Capitanului, deci cu un an si doua luni inainte ca autorul sa scrie cele de mai sus. Banuiesc ca saluta de fapt reaparitia noastra..

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php