Condamnări celebre sau praf în ochi ???

0 50

646x404Vâlvă mare în Ţara Românească, ba chiar şi compătimiri pe la unele posturi TV pentru săracul fost senator PSD Cătălin Voicu care, ce să vezi, a fost încarcerat, urmând să petreacă următorii 7 ani după gratii.

Voicu reprezintă în opinia mea exemplul cel mai elocvent al nesimţirii şi tupeului absolut, al corupţiei profunde, a lipsei de Dumnezeu, a oricărui Dumnezeu, acest personaj având ca unic temei ales pentru acţiunile sale sfidarea oricărui text de lege, călcarea în picioare a tuturor instituţiilor statului şi bătaia de joc faţă de noi, toţi ceilalţi, cei care încercăm să ne trăim viaţa decent pe aceste meleaguri, cei din afara oricăror reţele de tip Voicu; pentru că nu trebuie să ne amăgim, asemenea reţele încă există şi ele se consolidează uneori chiar pe pasivitatea noastră.

Doar privindu-l pe Voicu şi recitind tipologia infractorului din tratatele de criminologie nu poţi să nu te întrebi cum a putut acest grotesc individ să se infiltreze atât de adânc în tot ceea ce înseamnă sistemul judiciar, cum a putut să ocupe funcţii de consilier la Preşedinţie sau preşedinte de comisie parlamentară pe apărare şi siguranţă naţională; chiar ţara asta nu mai are niciun bărbat de stat capabil să stea drept şi să înfrunte cu onestitate greutăţile unui sistem? Chiar trebuia numit Voicu?

Această reţea vastă de corupţie reprezentată prin Voicu a acţionat în România încă din anii 1990, fiind meritul DNA, al poliţiei judiciare a acestui parchet şi a câtorva judecători cu coloană vertebrală, cu respect faţă de profesie şi cu frică de Dumnezeu, că au avut curajul să meargă până la capăt, să o anihileze şi să prevină măcar pentru o perioadă formarea altora, de acelaşi gen; păcat că ”deratizarea” începe atât de târziu.

Ţara are acum mai mult decât oricând nevoie de asemenea oameni care, fiecare în locul lui, să îşi facă treaba, să nu se supună decât legii şi conştiinţei sale de Om, de Român, care, dacă îşi face doar datoria, poate ajuta măcar puţin ca această ţară să redevină ce a fost cândva – o ţară privită cu admiraţie şi respect de mulţi din jur şi de mai departe de graniţele ei; trebuie doar să conştientizăm că de fiecare dintre noi depinde această ”schimbare la faţă” a ţării.

Multumiţă DNA şi ICCJ am aflat şi noi, muritorii de rând, cum se aranjează dosarele penale în România, de la primul poliţist sesizat cu plângerea până la ultima verigă a lanţului – judecătorul de la Înalta Curte.

Pare aproape incredibil că sistemele chemate tocmai să apere statul de drept sunt cele care aleg să închidă ochii la acţiuni de tip Voicu sau uneori să servească în mod direct asemenea cauze.

Pare incredibil câţi străini de Dumnezeu pot să se regăsească în sistemele ce se ocupă prioritar cu înfăptuirea justiţiei, având în vedere că în tot acest sistem judiciar fiecare participant depune un jurământ prin care cel nou venit îşi asumă faţă de Dumnezeu, faţă de ţara lăsată de strămoşi, faţă de neam şi faţă de lege corectitudinea faptelor sale.

Aşa cum spunea recent un jurnalist care cunoaşte în profunzime fenomenul Voicu, se pare că acesta a crescut ca un cancer direct în interiorul sistemului judiciar, infectând instituţiile cheie – poliţie, justiţie, partide, servicii speciale, oamenii din aceste structuri lucrând în cârdăşie cu Voicu, care se afla  mereu în preajma puterii, fiind recunoscut că ”rezolvă dosare” şi că ”ştia tot despre oricine”.

Este adevărat că prin condamnarea lui Voicu se realizează cele doua obiective ale înfăpturii justiţiei: 1 – cel represiv, de pedepsire a unor asemenea conduite infracţionale care sfidează legea, sfidează tot şi pe oricine, ne sfidează pe noi, ceilalţi în esenţă, cărora senatorul Voicu, cel ales de popor să facă legi, le-a arătat ani de zile că ei nu contează, că lumea se împarte între cei pentru care legea nu reprezintă o problemă (cei fărădelege) şi restul,  care trebuie să se supună legii; 2 – cel preventiv, pentru că un senator al României, pus în situaţia de a ”interveni” se va gândi poate de două ori înainte de a face ”puţin trafic de influenţă” văzând ce a păţit Voicu.

Condamnarea lui Voicu ne face totodată să ne întrebăm: câţi corupţi, câţi hoţi, câţi criminali, câţi trădători de neam şi ţară au pus Voicu şi reţeaua lui în libertate? Cât rău a făcut această reţea şi care este adevărata dimensiune a acestui rău? Câţi bani s-au scurs de la buget – adică banii noştri, ai proştilor de contribuabili – către buzunarele acestor nenorociţi? Cum îşi pot imagina tâmpiţii, care apar la anumite posturi să îi plângă de milă acestui netrebnic pentru cei 7 ani de puşcărie, că noi, cei care avem încă un cap pe umeri şi ceva vlagă în noi, putem înghiţi aşa ceva? Cum să îl înţeleagă pe Voicu un român onest şi cum să îi acorde circumstanţe atenuante când s-a probat cu caracter definitiv că el l-a minţit, l-a furat, l-a înşelat, l-a sfidat şi badjocorit ani de zile?

S-a tot accentuat latura penală a acestei condamnări – 7 ani cu executare; eu zic că nu e nici mult, nici puţin; e o hotărâre dreaptă, raportată cu siguranţă la probele dosarului; foarte mulţi fii ai acestui neam au stat în închisorile din Aiud, Jilava, Piteşti, Giurgeni, Grădina, Stoeneşti, Gherla, Ostrov, etc (fără să facă ce a făcut Voicu, dimpotrivă doar pentru că uneori au crezut în ideea de neam, liber şi neatârnat), iar timpul petrecut acolo i-a desăvârşit ca oameni; poate şi Voicu după 7 ani de puşcărie va redeveni om, deşi mă îndoiesc, pentru că detenţia din păcate, astăzi, este de fapt un fel de vacanţă, mai lungă sau mai scurtă, într-un loc ceva mai răcoros, unde însă ai cazare şi masă asigurată tot din banul prostului de contribuabil care abia se mai descurcă să pună ceva de mâncare copiilor săi pe masă.

Deci Voicu, acest traficant de influenţă, care ne-a sfidat ani de zile din afara gratiilor, nu face decât să ne sfideze de acum încolo din spatele lor; ce e sigur e doar faptul că ne va sfida pentru că acum, după toate eforturile depuse, se va relaxa la Rahova sau la Jilava pe banii noştri şi nu cred că va cunoaşte misterioasele căi ale muncii de zi cu zi, la lopată sau târnăcop, deşi nu i-ar strica ceva efort fizic.

Aşadar, judecând la rece, cu ce ne încălzeşte pe noi în cele din urmă că a luat Voicu 7 ani? Cu ce ne încălzeşte că stă 7 ani cu mâncare şi cazare asigurată de statul român? Dacă nu îl pui să muncească efectiv în favoarea neamului pe care l-a furat, umilit şi badjocorit prin acţiunile sale ani de zile, ce efecte concrete aduce condamnarea sa, exceptând prevenţia de care aminteam mai devreme?

Apoi mai este o problemă de care se pare că toţi au uitat; Voicu este obligat să plătească statului român 300.000 de euro,  mita totala – dovedită – încasată pentru trafic de influenţă; se vor recupera în concret aceşti bani sau va rămâne doar o obligaţie scrisă într-o hotărâre judecătorească supusă prescripţiei? Dacă aceşti bani, reprezentand o mică parte probabil din prejudiciul adus statului prin faptele acestui infractor, nu se vor putea recupera de la acesta, prin executarea lui silită, cu ce ne încălzeşte că am fost furaţi, însă banii nu se mai pot restitui? Desigur e bine că hoţul e prins, dar în unele state măcar i se taie mâna dacă nu restituie bunul… poate ar trebui şi la noi… !

Ce pot să sper? Doar că peste 7 ani, sau mai devreme, când va ieşi pentru bună purtare, să nu aud cum Voicu a mers direct la banca X, şi-a scos banii bine dosiţi şi a plecat într-un stat fără convenţie de reciprocitate pe extrădare de unde, prin internet, să îşi salute compatrioţii, spunându-le ce dor îi este lui de ţară…

Dumitru Andrei

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php