„Contrazicerea” OGORANULUI

0 81

sorin-andrei_664211Motto:
„Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastră pierdută, ca să meargă spre biruinţă.” – Ion Gavrilă Ogoranu, simbol al rezistenţei anticomuniste din România.

Puţinii români care au mers să voteze la alegerile din 9 decembrie, au hotărât ca cca. 80% din noii parlamentari să vină din partidele care au mai condus ţara în perioada post-decembristă. PSD, PDL, PNL, PC, UNPR, PNŢ-CD şi chiar Forţa Civică, sunt formaţiuni politice care în aceşti ultimi douăzeci şi doi de ani au reuşit neagra performanţă de a aduce ţara în halul în care se află azi: un popor haotic, fără de Dumnezeu şi absolut sărac, trăind într-o ţară furată şi deznaţionalizată. Şi cu toate astea cca. 42% din votanţi (în Teleorman, fost cândva judeţ haiducesc, au votat 55% din electori!!!) au hotărât că tot ăştia trebuie să taie şi să spânzure în ţara lor! Lucru mai mult decât curios!
Faţă de acest paradox s-au auzit în mass-media acestor zile mai multe explicaţii printre care şi acelea că am votat sentimental, că am fi blestemaţi sau vrăjiţi, iar alţii, spunând-o mai pe şleau, susţineau că am fi de-a dreptul proşti!

Bine, dar cei cca. 42%, dacă tot s-au dus la vot, pe cine ar fi putut alege?! Ah, mai era o variantă, cu excepţia ungurimii care îşi are propria jucărie, anume mai noul partid al poporului (!) al cărui şef şi-a făcut campania electorală dintr-o maşină proprietate personală de peste 200.000 de euro. Probabil că respectivul s-a adresat acelor români care, cu cei 150 de euro câştigaţi lunar (Doamne, şi cât de mulţi români câştigă doar 150 de euro pe lună!), şi-ar cumpăra şi ei o astfel de maşinuţă în… fix 111 ani! Sau, dacă sunt doi salariaţi în familie asta înseamnă că doar în 55 de ani şi-au „rezolvat problema”. Desigur, ei nu antamează, încă, astfel de investiţii doar datorită faptului că în astfel de situaţii nu ar mai avea bani pentru mâncare, pentru ţoale şi pentru administrarea vieţii de zi cu zi!!! Da, dar partidul… adevărat al poporului!!!

Şi atunci, revenind, ce variante a avut partea asta de 42% din alegătorii români decât aceea de a vota cu criminalii mai sus amintiţi?!

Iată deci în ce hal a ajuns clasa politică românească, dar problema principală nu este a ei, a acestei mafii politice, ci a poporului. Până-n cele din urmă, dragi cititori, care sunt principalele două – trei deziderate ale unui om? Păi, dacă respectivul este ateu, în mod sigur îşi va dori mai mult decât orice să facă avere, dar dacă omul este creştin, acesta îşi va dori în primul rând să-şi mântuiască sufletul şi abia apoi să trăiască şi el decent. Ei bine, problema principală datorată lipsei de variantă electorală nu este dată de politicianismul acesta veros, ci de poporul care este frustrat de speranţa sa că prin votul exprimat îi va fi şi lui, pe viitor, un pic mai „cald”. Deci, altfel spus, România este împărţită acum în două mari tabere: cei ce conduc şi cei conduşi. Primii sunt, din punct de vedere moral şi legal, buni de „executat” (confiscarea, până la ultimul leu, a averilor câştigate ilicit şi punerea lor la muncă în folosul celor pe care cu atâta râvnă şi tupeu i-au furat). Da, dar ei n-au nici o problemă deoarece în ateismul în care îşi duc viaţa, grija lor e una singură – strângerea unor averi cât mai mari prin orice mijloc posibil.

Cei din a doua categorie însă, cei cu gândul la mai „cald”, sunt singurii care au printre prea multele probleme una mai mare decât toate – aceea că li s-a confiscat inclusiv speranţa. Păi, când zici „mă duc la vot, dar nu am cu cine sa votez”, ce înseamnă? Chiar şi-n vremea ultimului comunist, Ceauşescu, cu cei douăzeci şi cinci de ani de domnie ai lui, exista speranţă în rândurile poporului – „odată şi-o dată va muri şi Ceauşescu şi atunci poate s-or mai schimba lucrurile”. Chiar şi până mai acum câţiva ani, iluzionat de „ţepele” promise în Piaţa Universităţii, poporul tot mai spera. Acum însă şi acest ultim sentiment cu care atât de mult timp s-a îmbătat, mereu cu apă rece, poporul nostru, a dispărut cu desăvârşire.

Iată, deci, cine are o problemă.

Dar iată şi cum a încercat el, poporul, să şi-o rezolve: dintre cei cca. 18.000.000 de alegători, vreo 7.500.000 au mers la vot, dintre care vreo 6.000.000 i-au ales, culmea, tot pe cei despre care ştiau, din ultimii douăzeci şi doi de ani, numai şi numai de rău (aici intervine treaba cu sentimentul, blestemul, cu prostia, etc); încă vreo 10.500.000 nu au votat.
Întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă românii, toţi, nu s-ar fi prezentat la aceste alegeri (desigur, excepţie făcând activiştii fiecărui partid care numeric sunt extrem de puţini)? Ce s-ar fi întâmplat dacă ne-am fi comportat conform lozincii: „Nu vot! Boicot!”? S-ar fi realizat probabil o „revoluţie” non-violentă, deoarece un parlament votat de doar câteva zeci sau sute de mii de oameni nu ar fi avut legitimitate. Da, dar pentru ca o revoluţie politică să-şi atingă ţintele este nevoie şi de echipa adversă, cea care atacând o va înlocui pe cea împotriva căreia s-a ridicat.

Ei bine, aici vroiam să ajung, dragi cititori. Absolut toate partidele politice post-decembriste sunt compromise la cel mai dramatic mod, iar politicienii aferenţi acestor partide, cu extrem de puţine excepţii, sunt de fapt nişte criminali economici ai propriului lor popor. În această situaţie românii nu au cu cine vota, astfel încât mai mult de jumătate sunt blazaţi şi, deci, nu se mai implică nici măcar în procesul electoral, iar ceilalţi votează fie de frica ameninţărilor criminalilor candidaţi, fie din cine ştie ce prostie.
Soluţia sau soluţiile? Nu ştiu, poate or fi mai multe, dar eu văd doar una singură: pornind de la zicala că „nu este indicat să te cobori în fântână cu funia altuia”, cred că numai ieşirea din această neimplicare a celor care ştiu ce trebuie făcut pentru binele ţării, a oamenilor buni din punct de vedere moral şi profesional, va mai salva România. Sunt, încă, în ţară foarte mulţi oameni cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, foarte bine pregătiţi profesional, dar din păcate nu se implică în viaţa socio-politică deşi nimic din cele existente nu le convine. Lucrul acesta este, însă, extrem de grav deoarece dacă vrei cu adevărat să schimbi ceva, trebuie să lupţi tu însuţi pentru asta şi nu doar să fii de acord cu cei care oricum o fac. E o învăţătură ce zice că „cea mai mare pedeapsă pentru cei care nu sunt interesaţi de politică este aceea că vor fi guvernaţi de ceilalţi care sunt interesaţi de ea”.

Carevasăzică, România zilelor noastre are nevoie imperioasă de o echipă politică adversă politicienilor deja ştiuţi. Aceasta s-ar putea naşte acum, sub forma unui nou partid politic sau ar putea exista deja şi ar trebui doar dezvoltată.
Varianta asta de-a doua este cea pe care v-o propunem noi, cei care din 1993 activăm sub simbolul doctrinei naţional-creştine, şi voi insista pe latura doctrinară chiar dacă nenorociţii politicieni post-decembrişti au reuşit, prin comportamentul lor, să elimine din mentalul colectiv ideea de doctrină politică.

Suntem, deci, reprezentanţii Partidului „Totul pentru Ţară” şi suntem în primul rând creştini şi implicit naţionalişti. Filiaţia noastră, de după făurirea României moderne, vine pe linia politică stabilită de Mihai Eminescu, Simion Mehedinţi, Corneliu Codreanu, Ionel Moţa, Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nae Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Radu Gyr, Horia Sima, Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu, Nicolae Petraşcu, Nistor Chioreanu, Ion Gavrilă Ogoranu şi Constantin Iulian, asta pentru a pomeni într-un număr extrem de redus personalităţile care au stabilit, în decursul vremii, dogmele naţional-creştine.

Pentru faptul că nu suntem foarte notorii nu e tocmai vina noastră. Deşi ne-am reînfiinţat în 1993, după o pauză ce dura din februarie 1938, canalele mass-mediei româneşti nu au fost deloc generoase în ceea ce ne-a privit. Din ce motive?! Poate nici nu mai contează. Mult mai important decât ce-a fost este ce va fi, iar noi, în calitate de creştini şi naţionalişti, vă invităm pe toţi cei ce credeţi în Dumnezeu şi cei ce vă iubiţi patria şi neamul să vă alăturaţi nouă spre a crea acea forţă socială şi politică ce va fi capabilă să reprezinte varianta atât de necesară la mafia asta care şi-a stârpit propria ţară. Doctrinarii noştri şi marii noştri trăitori, în marea lor majoritate ucişi de comunişti, ne-au explicat faptul că o ţară trebuie condusă după legi, dar ne-au învăţat cum o ţară poate fi condusă după legile Dumnezeirii. Fără ură, fără patimi, dar cu norme administrative clare, aspre pentru cei ce fură banul public şi egal valabile de la vlădică la opincă.

Nu considerăm că deţinem adevărul absolut, dar credem că doctrina naţionalist-creştină deţine extrem de multe adevăruri atâta timp cât ea se inspiră pe de o parte din Evanghelii, iar pe de altă parte din predania atâtor merituoşi luptători pentru dreptatea, pâinea şi pacea Neamului Românesc.

Că n-a fost vremea acestei doctrine politice în ultimii douăzeci şi doi de ani… n-o fi fost! Că ne-a plăcut nouă să ne bălăcim în cloaca acestor ani în care ni s-au scos icoanele din şcoli şi noi am acceptat pe motiv că aşa e democratic, sau în care ni s-a furat, pe comisioane, inclusiv averea subterană iar noi n-am zis nimic, sau ne-au păcălit în fiecare campanie electorală cu lozinci ce ţin de „dreptate”, „adevăr”, „justiţie”, iar începând cu a doua zi după alegeri ne râdeau în nas aruncând toate speranţele noastre la primul coş de gunoi, e mai mult decât real, dar toate astea pot înceta, credem noi, doar printr-o solidarizare a milioanelor de nemulţumiţi şi plin implicarea lor masivă în bunul mers al ţării.

Desigur, cu experienţa pe care am căpătat-o în aceşti cca. douăzeci de ani de când activez în Partidul „Totul pentru Ţară”, precum şi din învăţăturile lăsate nouă de bătrânii noştri, nu-mi mai pot imagina că românii vor da ghes la uşile noastre. Nu întâmplător am aşezat la începutul acestor rânduri, vorbele Ogoranului, cel urmărit şi căutat timp de vreo treizeci de ani de comunişti pentru faptul că accepta să se „frângă”, nu însă să se şi „îndoiască” în faţa acestora. Dar chiar şi puţinii aceia pe care el îi invoca, de vor înţelege şi ni se vor alătura, prin calităţile pe care un om ce îmbrăţişează naţional-creştinismul trebuie să le aibă, tot va începe să se clatine satanista politică a celor ce au o singură doctrină – anume aia a banului căştigat ilicit spre disperarea unui popor sărăcit, îndobitocit, speriat şi extrem de uşor de manipulat.

Ceva de genul non multa, sed multum. Chiar şi aşa fiind vom putea spune că am reuşit „contrazicerea” Ogoranului. Vă gândiţi cât de mult s-ar bucura?!

Doamne ajută.

Sorin ANDREI

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php