In Transnistria ar putea aparea o baza militara rusa pentru a proteja regiunea de “PERICOLUL ROMANESC”

1 561

Tiraspolul vrea să înlocuiască misiunea de pacificare de pe Nistru cu o nouă bază militară rusească, căutând astfel să se pună la adăpost de “pericolul românesc”, scrie cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta, citând surse apropiate liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, potrivit cărora această perspectivă a fost discutată în timpul vizitei efectuate recent în regiune de către ministrul rus adjunct al afacerilor externe, Grigori Karasin.

Deschiderea unei noi baze militare ruseşti ar ajuta Tiraspolul să facă faţă pericolului românesc ce creşte odată cu revenirea preşedintelui suspendat al român Traian Băsescu în fotoliul prezidenţial, consideră ministru transnistrean al apărării, Vladislav Finaghin.

“Acest pericol a devenit o realitate după aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană. Iar în ultima perioadă acesta s-a amplificat, la fel ca apelurile de unire a Republicii Moldova cu România. În contextul în care o serie de lideri de la Chişinău sunt cetăţeni români, aceste apeluri nu par zadarnice. Mai ales că unirea, şi încă împreună cu Transnistria, constituie scopul preşedintelui Băsescu”, a explicat Finaghin. “Înţelegând seriozitatea situaţiei, facem tot posibilul ca prezenţa trupelor de pacificare să crească”, a adăugat el.

Potrivit surselor apropiate liderului transnistrean, Tiraspolul a propus Rusiei să-şi desfăşoare o bază militară în autoproclamata republică şi să folosească aerodromul fostei armate a 14-a. În schimb, autorităţile regiunii cer Rusiei sprijin financiar pentru crearea unui sistem puternic de securitate. Anterior, perpectivele unei baze militare ruseşti în Transnistria au fost discutate de Şevciuk şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Care este PERICOLUL ROMÂNESC?

Preşedintele comisiei pentru relaţii externe din Consiliul suprem transnistrean, Dmitri Soin, a confirmat că Tiraspolul şi Moscova discută acest subiect. “Am auzit de această iniţiativă. Ea este de actualitate, ţinând cont de poziţia activă a României în regiune. Băsescu este un lider carismatic, cunoscut prin afirmaţii şi decizii ieşite din comun, inclusiv în ceea ce priveşte Republica Moldova. Recent el a spus că Transnistria a obţinut dreptul de a adera la Uniunea Europeană împreună cu Republica Moldova. Rămânând preşedinte, el va continua linia înghiţirii ei treptate. Trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva şi nu atât Transnistria, cât Rusia trebuie să se pregătească: Moscova şi Bucureştiul se vor lupta pentru dreptul de a influenţa asupra procesului în Republica Moldova. Chişinăul va fi de partea Bucureştiului”, a spus Soin.

Nezavisimaia Gazeta aminteşte că viceministrul rus de externe Karasin a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu preşedinte Nicolae Timofti, care i-a spus direct reprezentantului puterii ruse: timpul vostru a expirat, iar forţele de pacificare din zona de securitate şi-au îndeplinit misiunea şi trebuie să fie înlocuite cu o misiune civilă sub mandat internaţional. Poziţia oficială a Chişinăului este susţinută şi de SUA şi Uniunea Europeană, care au statut de observatori la negocierile oficiale privind soluţionarea conflictului transnistrean.

Sursa: FrontPress

 

1 Comment
  1. dan ciprian grajdeanu says

    Traiasca Romania Mare!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php