UN ”ŞEPTAR” LEGIONAR DISPĂRUT ÎN ŞASE LUNI! CE PUNEM ÎN LOC?!

1 94


1)      Mircea NICOLAU: decedat în ziua de 12.12.2011;

2)      Gheorghe GRECU: decedat în ziua de 20.01.2012;

3)      Filon VERCA: decedat în ziua de 20.02.2012 (diaspora);

4)      Părintele CAPOTĂ: decedat în ziua de 18.04.12;

5)      Nicu MAZĂRE: decedat în ziua de 31.05.2012;

6)      Constantin IULIAN: decedat în ziua de 08.06.2012;

7)      Gheorghe JIJIE: decedat în ziua de 12.06.2012 (îmi cer iertare dacă am greşit, cumva, vreo dată).

Vă rog, dragi cititori, să constataţi cum şapte ”stâlpi” ai Legiunii s-au dus dintre noi într-un timp de, curios, exact şase luni (de-or mai fi şi alţii, Dumnezeu să-i ierte). Marele Mircea NICOLAU deschidea, din păcate, această listă într-o zi de 12 şi fix peste şase luni, tot într-o zi de 12 (curios, repet!), o închidea (Doamne ajută, cât s-o mai putea) un alt colos – Gheorghe JIJIE.

Aceşti oameni parcă s-ar fi aflat într-o competiţie – care se duce primul. Iertaţi-mă, dar acest sentiment mă încearcă acum. Sună telefonul: a murit unul dintre pricipalii restauratori ai Legiunii post-decembriste, Mircea NICOLAU. Sună iarăşi telefonul: a murit Comandantul Legionar Gheorghe GRECU. Acelaşi telefon anunţă căderea (în diaspora) lui Filon VERCA. Un alt apel ”îţi spune” că s-a dus şi Părintele Alexandru CAPOTĂ. Citeşti Buciumul: a murit un ”sfânt” – Nicu MAZĂRE. Primeşti sms: a murit, de fapt, Şeful Legiunii pe România – Constantin IULIAN. Nici nu ajungi bine acasă de la înmormântare şi… eşti anunţat că ”pâlnia” înghite în continuare – dârzul Gheorghe JIJIE. Dar ce faceţi, nu vă mai opriţi? Că oricum mai sunteţi doar câţiva! Şi vă duceţi, ce e drept, pentru că după vârstă şi după câte aţi pătimit chiar trebuia să vă duceţi, dar după fapte…?!

După fapte, nouă (mă refer la cei născuţi şi educaţi după 1964) ne-ar fi plăcut să vă avem printre noi în permanenţă; să vă avem de mentori, de modele, de instructori şi, poate în primul rând, de super-vizori, dar firea omului e fire, iar acest exod nu poate fi controlat decât de Creator. Noi, creaturile, cu toată jalea din sufletele noastre, trebuie să ne supunem firii, iar pentru a vă arăta dragostea şi respectul nostru, în calitate de modele ce ne-aţi fost, nu cred că avem altceva mai bun de făcut decât să vă imităm. Astfel, nu vă vom dezamăgi! Vai de elevul care nu-şi întrece profesorul, nu?

Ei bine, iată, profesorii s-au cam dus, iar cei care au mai rămas sunt extrem de puţini şi sunt tot mai neputincioşi. Deacuma, vrem nu vrem, vine timpul nostru, al celor care am gravitat timp de douăzeci de ani în jurul acestor coloşi. Uitaţi-vă cu ce viteză ieşim din zona de gravitaţie şi intrăm în miezul problemei cu toată răspunderea pe care o implică această ”problemă”. Nu mai este Domnul Nicolau cu fermitatea sa totală care ne îmbărbăta chiar cu o singură frază, nu mai este Comandantul Grecu cu autoritatea sa de gradat legionar, nu mai este Preşedintele Iulian cu bunătatea şi înţelepciunea cea desăvârşită, dar şi cu supravegherea permanentă la care ne supunea, etc. Ei nu mai sunt, acuma suntem noi, iar răspunderea noastră este imensă.

În urmă cu doar câteva luni de zile, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Politic al partidului T.p.Ţ, am propus ca dintre noi să fie selectaţi cu cea mai mare atenţie măcar câţiva, dintre cei mai buni, care să apuce într-un fel pe linia ce i-ar putea duce, într-un timp cât mai scurt, chiar către gradele legionare. Nu mă refeream atât de mult la primirea efectivă a gradului cât la comportamentul şi atitudinea proprii unui gradat. La momentul respectiv eram panicat datorită dispariţiilor lui Mircea NICOLAU şi Gheorghe GRECU. Mă gândeam totuţi că ceilalţi or mai duce-o, deşi… nimic din datele lor de pe buletin nu mi-ar fi dat vreo speranţă în acest sens. La propunerea mea, tinerii din sală au reacţionat prin tăcere. Era şi normal; cum să te imaginezi tu, un crescut în puf, ca apucând pe căile atât de mult tocite de, spre exemplu, Comandantul Legionar Gheorghe GRECU?! Greu de imaginat, dar, după cum se vede, absolut necesar. În fine, a doua zi, fără ca eu să fi schimbat vreun cuvânt în acest sens cu Domnul Iulian, dumnealui vine şi ”propune” ca în Senatul partidului T.p.Ţ, care reprezintă de fapt Conducerea Mişcării Legionare din România, să intre doi tineri: Coriolan BACIU (Alba) şi Sorin OLARIU (Sibiu). Bravo; felicitări. Aceştia sunt oameni tineri, dar în acelaşi timp şi vechi membri ai partidului, încercaţi, implicaţi, instruiţi, cu funcţii deja, dar integri şi modeşti în acelaşi timp. Iată, temerea mea era confirmată de Preşedintele Iulian, parcă presimţind ceva! De atunci, din acel moment şi până azi, s-au mai dus încă cinci ”grei” ai Legiunii, printre care şi el, Comandantul Iulian.

În această situaţie suntem, dragi camarazi şi ea trebuie privită verde-n faţă pentru că este tragică din două puncte de vedere: pe de o parte datorită faptului că pregătirea şi predispoziţia noastră, a tinerilor, la muncă şi jertfă nu sunt la acelaşi nivel cu ale înaintaşilor noştri (noi nu am trecut prin Frăţiile de Cruce, noi nu am trecut prin Cuiburi, noi nu am trecut prin puşcării), iar pe de altă parte ţara este prăbuşită din toate punctele de vedere şi, culmea, exact de aceste două lucruri are nevoie spre aşi reveni – de muncă şi de jertfă; întrebarea este: cine le va da?!

Deci, repet, vrem nu vrem, acuma este timpul nostru, iar noi, dacă dorim să nu-i dezamăgim pe ei, cei cărora ne ”închinăm”, trebuie să le urmăm, pas cu pas, învăţătura şi exemplul. Problemele socio-economice cu care ne confruntăm noi sunt aproape identice cu cele cu care se confruntau şi ei, ţara, în general, se îndreaptă spre aceeaşi prăpastie spre care se îndrepta când ei erau ca noi, cu alte cuvinte avem de-a face cu aceeaşi Marie doar că poartă altă pălărie. Diferenţa reală este una singură, iar noi trebuie să ne-o asumăm în proporţie totală: ei nu mai sunt. Acum suntem doar noi singuri, în faţa lui Dumnezeu şi-a ţării. Acum trebuie să dăm dovadă că cei douăzeci de ani petrecuţi în preajma arhetipului legionar numit ”IULIAN”, nu a fost un timp pierdut, ci din contră.

Mă gândesc la faptul că nu ne va fi uşor, dar lor cum le-o fi fost?!

Carevasăzică, iată doar două argumente pentru o mobilizare totală a noastră, a tinerilor:

A)    Vai de elevul ce nu-şi întrece profesorul!

B)     ”Ţara împărţită în partide care se sfâşie unele pe altele, se dărâmă sub ochii noştri. Conducerea partidelor nu este o conducere de mână tare şi nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire şi încurajare a elementului românesc care ţine de multe secole, pe umerii săi, viaţa ţării.” – Căpitanul, în ”Chemare către purtătorii duhului nou al vremii” – 1930.

Iată, deşi au trecut peste optzeci de ani, vremea, cum ziserăm, este cam aceeaşi; duhul ar putea fi altul?! Sub nici o formă; acelaşi trebuie să fie şi el, iar noi, purtătorii lui!

Să ne-ntărim, deci, fraţilor şi să ne unim şi îndârjim în luptă, dar mai repede pentru că există riscul să nu mai avem pentru ce lupta şi nu ştiu ce-ar zice în această situaţie înaintaşii noştri şi, în aceeaşi măsură, urmaşii noştri, despre noi?!

Cu credinţă nelimitată şi cu rugăciune permanentă către Dumnezeu, neluându-ne gândul de la profesorii noştri dragi, să ne chinuim în această ţară dominată exclusiv de duhul lui mamona, să CREĂM ACEA FORŢĂ care va putea să învingă, cândva, toate forţele adverse. Forţa naţional-creştină.

 

Doamne ajută.

 

Sorin ANDREI                                                                                                                      Iulie, 2012.

1 Comment
  1. Adrian Silviu Mironescu says

    Bun gasit! Nu stiu daca acei ce au rams sunt „extrem de putini”, nu stiu daca noi, tinerii (sunt nascut in ’66) vom putea duce crucea purtata cu demnitate de inaintasii la a caror inaltime dorim sa ajungem, dar stiu ca asta e singura cale. Alta nu avem. Probabil ca multi sunt cei care gandesc, probabil si mai multi cei ce simt la fel, desi nu striga in gura mare. Si poate ca e mai bine asa. „Dusmanul” trebuie sa aiba iluzia ca a invins pana ii soseste clipa care il va prinde nepregatit si atunci va pieri in groapa de gunoi a istoriei. Cand am de ales intre viata si tara aleg tara nu pentru ca nu as iubi viata ci pentru ca in primul rand Romania inainte de a fi a clicii conducatoare (oricare ar fi ea !) e in primul rand a mea si in al doilea rand ca „nu-i totuna leu sa mori ori caine inlantuit”: Si mai stiu ca intr-o zi ne vom scutura lanturile cand doar ele ne vor ramane. Nu mai e mult.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php