România are rezerve uriaşe de gaze. Dar şi de aur, cupru şi tot soiul de metale. De ce nu sunt ale poporului?

0 76

Iată ce aflăm din articolul Zeta Petroleum: România are rezerve uriaşe de gaze de şist, comparabile cu ale SUA:

România are rezerve uriaşe de gaze de şist, comparabile cu acelea ale Statelor Unite ale Americii sau ale Poloniei, iar din acest motiv există un interes foarte mare din partea companiilor petroliere pentru ţara noastră, a declarat astăzi Bogdan Popescu, directorul Zeta Petroleum.

În România există rezerve uriaşe de gaze de şist, iar companiile sunt foarte interesate. Doar pe Platforma Moesică se estimează că există rezerve comparabile cu SUA sau Polonia“, a spus Popescu.
Dacă zăcămintele de gaze descoperite recent în Marea Neagră de Petrom şi ExxonMobil ar fi exploatate, România va deveni independentă energetic, a adăugat directorul Zeta Petroleum.

Datorită acestor resurse, SUA au devenit cel mai mare producător de gaze din lume. Sectorul s-a dezvoltat extrem de rapid în ultimii ani, iar gazele neconvenţionale acoperă acum 20% din consumul americanilor. Europenii rămân însă reticenţi, cel puţin până la finalizarea unui studiu de impact asupra mediului cerut de Comisia Europeană.

În România, trei companii energetice – Chevron, MOL şi Avere Energy – au deja licenţe petroliere în perimetre unde şi-au exprimat intenţia de a căuta gaze neconvenţionale. Pe lângă acestea, Petrom, Romgaz şi Sterling Resources s-au arătat interesate de aceste zăcăminte.În ceea ce priveşte resursele, există voci care susţin că România ar avea zăcăminte mai mari decât cele ale Poloniei, considerată până acum cel mai bogat stat european în gaze neconvenţionale.
Procesul s-ar putea dovedi însă mult mai complicat decât se credea iniţial. Zece parlamentari au iniţiat un proiect legislativ privind interzicerea extragerii de hidrocarburi lichide şi gazoase prin fracturare hidraulică, procedeu folosit în special pentru exploatarea gazelor neconvenţionale, „pe teritoriul naţional al României, inclusiv pe platforma continentală a României”

Proiectul prevede ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, toţi titularii de acorduri petroliere care vizează astfel de resurse să precizeze metodele prin care vor realiza explorarea şi exploatarea. Cei care nu respectă aceste prevederi riscă trei ani de închisoare şi o amendă de 500 de milioane de lei.

 

Iată şi ce mai aflăm din articolul Descoperire istorică de gaz în Marea Neagră. Ce are de câştigat România (din 22 februarie 2012):

Companiile OMV Petrom şi Exxon Mobil au anunţat miercuri descoperirea în Marea Neagră a unor importante zăcăminte de gaze naturale care, teoretic, ar acoperi importurile României pe 20 de ani. Prima întrebare care se ridică este cum va influenţa această descoperire preţul gazelor din România.

După primele estimări, zăcământul descoperit de cele două companii în Marea Neagră s-ar ridica la 42-84 miliarde de metri cubi, care echivalează cu consumul total al României pe 3-6 ani, dacă luăm în calcul piaţa românească a gazelor care este în prezent de 14,2 miliarde metri cubi pe an.

Operaţiunile de foraj derulate de OMV şi Exxon Mobil în Marea Neagră au început la sfârşitul anului 2011. Zăcământul a fost descoperit în urma forării puţului Domino-1 de către ExxonMobil, prima operaţiune la mare adâncime în largul ţărmului românesc, la peste 3.000 de metri sub nivelul mării. Domino-1 este amplasat în Blocul Neptun, la 170 de kilometri de ţărm, în ape cu o adâncime de aproximativ 930 de metri.

“ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, afiliată ExxonMobil corporation, şi OMV Petrom SA, subsidiară a grupului OMV, confirmă o potenţială descoperire semnificativă în largul ţărmului României. Este prea devreme în procesul de evaluare şi explorare pentru a determina dacă blocul Neptun se va dovedi în final exploatabil comercial sau nu. Totuşi, dacă viitoarele lucrări vor confirma fezabilitatea tehnică şi comercială a producţiei de gaze naturale la mare adâncime în blocul Neptun, viitoarele investiţii în fazele de explorare şi dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari, iar prima extragere ar putea avea loc cel mai devreme spre sfârşitul deceniului”, se spune în comunicat al OMV Petrom.

Este prima oară când platforma românească a Mării Negre este explorată profesional, a precizat Radu Dudău, specialist în energie la Romania Energy Center (ROEC).
„Va trebuie să aşteptăm şi alte rezultate să vedem dacă rezerva poate fi exploatată comercial. Trebuie să ţinem seama că zăcământul este la o adâncime de 1.000 de metri şi la o distanţă de ţărm, deloc neglijabilă, 170 de kilometri.

Însă, faptul că explorarea a fost făcută de companii importante (OMV Petrom şi Exxon Mobil) ne dă mari speranţe. Sunt companii puternice şi care utilizează tehnologii de ultimă oră. Costurile sunt însă mari, discutăm de investiţii care pot ajunge la miliarde de dolari”, a menţionat Radu Dudău.

 

Perimetrele concesionate în Marea Neagră

Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră se numără OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) şi MOL (Ungaria).

În urmă cu trei ani a izbucnit un scandal legat de redevenţele plătite de companiile petroliere, acestea fiind apreciate ca fiind prea mici. Prin Legea de privatizare a Petromului şi apoi prin Legea petrolului, statul a stabilit că redevenţele petroliere nu vor fi modificate până în 2014, de această prevedere beneficiind în mod deosebit noul proprietar al companiei Petrom (grupul OMV), care exploatează peste 90% din perimetrele cu rezerve comerciale de ţiţei.

În cazul gazelor naturale redevenţele sunt între 3,5 şi 13% , cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase. De asemenea, după atribuirea unor perimetre de pe Platoul Continental al Mării Negre companiei canadiene Sterling Resources, chiar reprezentanţii guvernului au criticat legalitatea contractului

 

Cât gaz scoatem acum din mare

Spre sfârşitul anilor ’70 şi în anii ’80, România producea peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu vârfuri ajungând la 35 de miliarde, însă producţia a scăzut anual după 1990.

Rezervele sigure de gaze naturale ale României sunt estimate să acopere consumul pentru următorii 15 ani, dar ar putea creşte după ce companiile care deţin concesiuni de explorare vor începe lucrările în Marea Neagră, potrivit oficialilor Agenţiei Naţionale pntru Resurse Minerale (ANRM).

Rezervele sigure de gaze naturale sunt de 109 miliarde metri cubi, iar rezervele potenţiale sunt de 660 miliarde metri cubi. România produce anual circa 11 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Aproximativ 10% din cantitatea de gaze extrase din zăcămintele româneşti provine din exploatările din Marea Neagră, însă acestea sunt realizate la adâncimi de circa 1oo de metri şi distanţe mici de ţărm.

 

Cum va influenţa descoperire de miercuri preţul gazelor?

Descoperirea zăcământului este extrem de importantă, poate reduce importurile de gaze pe termen destul lung, dar nu putem să discutăm în niciun caz de reduceri de preţuri, consideră specialistul în sisteme şi pieţe de energie, Jean Constantinescu. Acesta spune că tendinţa europeană, dar şi mondială este de creştere a preţurilor la energie. În plus, România a fost somată de Uniunea Europeană să renunţe la tarifele reglementate la gaze naturale şi electricitate, a mai declarat Jean Constantinescu.

Preţul gazelor naturale în România este unul reglementat. Preţul gazelor din producţia internă este mai mic decât preţul european, însă şi gazul rusesc importat este ca preţ peste media europeană. După liberalizarea pieţei, preţul acestei resurse ar trebui să se încadreze undeva la media europeană, peste actualul preţ de intern şi sub cel al gazelor de import.

România avea un consum de gaze naturale, înainte de criză de 17 miliarde metri cubi pe an. În perioada actualei crize economice , consumul intern a scăzut la 13-14 miliarde metri cubi/an. Din 2010, consumul de gaze a început să crească uşor, iar importurile de gaze ruseşti reprezentă 3-4 miliarde metri cubi pe an. În procente, de la Gazprom primim anual 20-30% din necesarul de gaze naturale.

 Comentariu saccsiv:

Cei de la Adevarul sunt tare tristi de proiectul de lege al celor 10 parlamentari, despre care puteti citi mai multe la:

10 parlamentari au depus un proiect de lege privind interzicerea extragerii gazelor prin fracturarea hidraulica. 22 martie – miting la Barlad impotriva folosirii acestei metode

Ce intamplare intamplatoare: de gaz se vor ocupa Chevron si ExxonMobil, adica puii Sandard Oil Rockefeller:

Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)

De aur, RMGC:

Rosia Montana Gold Corporation – o afacere evreiasca …

De alte metale, tot altii, obligatoriu nu noi:

TRADARE NATIONALA: Basescu vinde zacamantul de cupru de la ROSIA POIENI (ce valoreaza intre 5 si 10 miliarde euro) cu … 46 milioane euro

RMGC va lua gratis de la Rosia Montana METALE RARE DE 4 ORI MAI VALOROASE decat cele 300 tone de aur si 1600 tone de argint?

Deci avem gaze, aur, tot soiul de metale si ce facem cu ele? Le dam degeaba altorala. Si nu oricum, ci musai prin distrugerea tarii:

Stiati ca exista o insecta care dupa ce suge sange pana se umfla la maxim, isi pune fecalele pe locul unde v-a ranit? ASA PROCEDEAZA MARIONETELE CE NE CONDUC SI STAPANII LOR DIN AFARA …

De ce nu procedam si noi ca Norvegienii?

In Norvegia, petrolul este al poporului. De aici o mare bunastare, dar cam atat …

Ce putem extrage fara sa distrugem, sa fie al poporului, iar cu restul sa asteptam pana ce tehnologia va permite.

Desigur, vorbim teoretic, caci faptic se va alege praful de planeta asta cat de curand. Dar pana atunci, de ce partidele parlamentare nu au in platforma modelul norvegian? Sau chiar fostul model libian? Evident, in ceea ce priveste gestionarea resurselor.

Cat de „rau” o duceau libienii?

De ce analistii nu dezbat aceasta tema la televiziuni?

Simplu. Pentru ca asa au decis ELITELE si pentru ca asa au acceptat marionetele lor din Romania.

Ce-i de facut?

Trebuie trezit poporul:

MISCAREA ORTODOXA ROMANEASCA – existenta ei nu este doar necesara, ci obligatorie

Iar concomitent trebuie convinsi cat mai multi sa nu participe la vot. Trebuie obligatoriu realizata o rupere definitiva intre popor si actuala clasa politica. Dar despre acest ultim aspect voi scrie intr-un articol separat.

Aceste doua elemente ar face parte dintr-o prima etapa.

Sursă: Saccsiv’s Weblog

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php