Spiritualitatea Mişcării Legionare

0 44

Spre deosebire de celelalte mişcări politice ale secolului XX, Mişcarea Legionară este o şcoală ce îşi are rădăcinile în teologia creştină. Aceasta urmăreşte o evoluţie spirituală împotriva păcatului, o schimbare a persoanei, realizată după modelul omului nou, construit de Corneliu Zelea – Codreanu: „din această şcoală legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou… Tot ce poate rodi omul mai mândru, mai înalt, mai drept, mai puternic, mai înţelept, mai curat, mai muncitor şi mai viteaz.” Această îmbinare a intelectului cu voinţa şi sentimentul este fundamentată şi derivă din dragoste, căci odată sădită în sufletul omului, ea dezvoltă toată aceste calităţi. De aceea se mai spune că dragostea este cheia existenţei omeneşti.

Raportând iubirea la relaţia Dumnezeu – om, se spune că aceasta este imaginea divină pe care omul o poartă în el, deoarece „Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui” (Facerea 1, 26), adică ne-a înzestrat cu puterea de a iubi. Caracteristica fundamentală a dragostei creştine este jertfa, adică renunţarea la sine în favoarea altuia, care poate ajunge de multe ori până la sacrificiul suprem, moartea.

Însuşi Hristos ne spune că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prieteni” (Ioan 15, 13), întocmai cum s-a jertfit pe Sine pe cruce pentru mântuirea noastră. Acest tip de dragoste este, cum spune Horia Sima „străină oricărei specii de determinism”, adică se dăruieşte necondiţionat, fără încetare şi nu trebuie să fie îndreptată spre sine, adică să nu servească propriei persoane. De aceea, este considerată a fi o dragoste ce nu îngrădeşte libertatea omului. În acest sens, Fericitul Augustin spunea: „Iubeşte şi fă ce vrei”, deoarece din iubire derivă şi libertatea, datorită faptului că atâta timp cât acţiunile individului sunt corecte, raţionale şi morale, el nu va atenta niciodată la libertatea nimănui.

La bază, Mişcarea Legionară are ca puncte de plecare trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea, ce se dezvoltă pe modelul axei verticale individ – neam – Dumnezeu. Întocmai ca în Ortodoxie (ex. cele 10 porunci), „toată etică legionară emană din dragoste”, aşa cum precizează Horia Sima. Acesta identifică, însă, două tipuri de dragoste: pe de-o parte dragostea de tip spiritual, care este asemenea celei creştine, iar pe de altă parte dragostea omenească, adică cea de tip emotiv.

Pentru început, iubirea de tip spiritual nu presupune identificarea sferei personale cu cea a persoanei iubite, cu alte cuvinte nu presupune reciprocitate, egoism, posesivitate, etc., ci se dăruieşte fără încetare sub formă de ajutor şi jertfă. Corneliu Zelea – Codreanu defineşte în linii mari jertfa pe care legionarul este dator să o facă, el trebuind „să se smulgă din dragostea omenească şi pentru învierea neamului său, în fiecare clipă să stea gata de moarte”. De asemenea şi Ion Moţa subliniază importanţa jertfei legionarului, afirmând că „măsura creştinătăţii o văd mai ales în măsură jertfei pentru binele altora”. În acest sens el este un exemplu, întrucât a murit în timp ce lupta în Spania împotriva celor ce doreau să instaureze comunismul şi odată cu el ateismul. Un alt exemplu de jertfă a fost momentul în care, grav bolnav fiind, Valeriu Gafencu i-a dăruit pastorului Richard Wurmbrand streptomicina primită de la prietenul său Ioan Ianolide, pentru a se trata de tuberculoza.

În ceea ce priveşte întrajutorarea, cea de-a cincea lege a legionarilor, legea ajutorului reciproc, ne îndeamnă să „ne ajutăm fratele căzut în nenorocire, să nu-l lăsăm”. Acest lucru a făcut ca în anul 1940 să se înfiinţeze organizaţia „Ajutorul legionar”, ce avea ca scop oferirea de hrană şi adăpost refugiaţilor din teritoriile cedate (Bucovina, Transilvania şi Basarabia) şi săracilor.

Pe de altă parte, Horia Sima identifică şi dragostea omenească sau, cum o mai denumeşte, dragostea de tip emotiv. Acesta o defineşte ca fiind un „sentiment egoist”, adică o stare ce implică o reciprocitate a sentimentelor, pe scurt simpatia între oameni. De cele mai multe ori această dragoste apare sub forma erosului, de aceea este limitată, anulează libertatea şi în final conduce la binomul dragoste – ură.

Aşadar, să ne concentrăm către adevărata dragoste, cea creştină sau spirituală, deoarece, într-un final poate aduce mântuirea omului. Într-una din ultimele sale scrisori, Corneliu Zelea – Codreanu spunea că „dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate şi nădăjduieşte toate”, reuşind astfel să dea o definiţie pertinentă acestui sentiment înnobilator ce „umanizează” fiecare persoană, prin faptul că o face să simtă, deci să trăiască.

Dan Cristolovean

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php