La comanda lui Băsescu, Elena Udrea susţine proiectul de la Roşia Montană

0 476

Nici nu s-a incheiat bine ”directiva” comandantului, ca subordonatii s-au si grabit sa se execute. La doar o zi dupa ce Traian Basescu a afirmat ”Guvernul trebuie sa aiba curajul sa le explice romanilor ca proiectul de la Rosia Montana trebuie facut”, Elena Udrea s-a conformat. Intr-o stire ”Agerpres”, preluata de ”Capital” (unul dintre ziarele care publica in mod constant comunicatele RMGC sub forma de articole proprii), Elena Udrea a inceput sa descrie ”avantajele” proiectului.

Iar in declaratiile ministrului Turismului se regasesc, punct cu punct, ”argumentele” propagandei RMGC. Faptul ca doar saptamana trecuta Comitetul Etic al Consiliului Roman pentru Publicitate a catalogat drept inselatoare reclama referitoare la ”miile de locuri de munca” pe care le-ar crea proiectul, n-o impiedica pe Elena Udrea sa aduca in discutie aceeasi minciuna (decizia Comitetului Etic a fost luata dupa audierea reprezentantilor RMGC, care nu au reusit insa sa demonstreze ca acele ”mii de locuri de munca” sunt reale – detalii aici).

”Eu nu sunt specialist in mediu, dar presupun ca exploatarea s-ar face cu cele mai inalte tehnologii”, mai spune Elena Udrea. Ei bine, un proiect de asemenea anvergura nu poate porni de la presupuneri. Iar specialistii in mediu au aratat de mai multe ori ca ”cele mai inalte tehnologii” nu sunt suficiente. Mai mult, Comisia Europeana a solicitat (in urma rezolutiei Parlamentului European de interzicere a folosirii cianurilor in minerit) realizarea pana in 2012 a unui studiu de impact asupra mediului a folosirii acestei tehnologii. In lipsa unui asemenea studiu, afirmatiile legate de siguranta oferita de ”cele mai inalte tehnologii” sunt, pur si simplu, speculatii de PR.

In fine, Elena Udrea aduce in discutie aceeasi poveste folosita in ultima perioada de RMGC, conform careia, la Rosia Montana se poate face si turism, si minerit (cu acelasi argument: ca nu se vor putea amenaja toate galeriile pentru a putea fi vizitate). Faptul ca un monument istoric nu poate fi amenajat in totalitate pentru a putea fi vizitat nu este, insa, un argument pentru a-l distruge. Iar despre ce turism se gandesc cei de la RMGC sa faca la Rosia Montana avem dovada de la sfarsitul saptamanii trecute: ”safari” cu 4×4 prin carierele fostei exploatari miniere, pentru a ”admira” forta distructiva a omului.

Desigur, se pune intrebarea: de ce aceasta mobilizare a presedintelui traian Basescu si a celor care ii executa ordinele? Raspunsul poate fi cautat la Bursa din Toronto . Dupa ce pretul actiunilor Gabriel Resources (principalul actionar al RMGC) a ”explodat” la mijlocul lunii iulie (dupa anuntul legat de obtinerea certificatului de descarcare de sarcina arheologica), valoarea acestora a coborat in mod constant. De la 8,65 puncte (maximul zilei de 14 iulie 2011 – data la care s-a facut anuntul legat de certificatul de descarcare de sarcina arheologica), a ajuns ieri la un minim de 6,17 puncte (cu 6,24 la inchiderea zilei).

O asemenea scadere nu poate fi pusa pe seama caderilor generale ale burselor din ultima luna din doua motive: 1) in aceasta perioada pretul aurului a crescut in mod constant (iar actiunile majoritatii firmelor miniere care exploateaza aur au crescut si ele) ; 2) pretul actiunilor Gabriel nu si-a revenit, ci a continuat sa scada si dupa ce bursele au inceput sa-si revina.

Asadar, asaltul dus de Traian Basescu si ministrii lui fideli nu sunt altceva decat imaginea disperarii RMGC si a sustinatorilor ei, care in momentul obtinerii certificatului de descarcare de sarcina arheologica se si vedea ”cu sacii in camioane”. Pe acest fond de cadere la bursa, afirmatiile lui Traian Basescu, Emil Boc ori Elena Udrea legate de ”renegocierea contractului pentru ca statul roman se obtina un profit mai mare” se dovedesc doar o miscare propagandistica menita sa puna presiune pe obtinerea avizului de mediu (fara de care ideea unei renegocieri nu se poate pune). E prea putin probabil insa ca (intr-un moment in care actiunile Gabriel Resources se afla pe un trend descendent) actionarii principali sa accepte o diminuare a profitului lor (care ar duce la devalorizarea si mai accentuata a actiunilor lor).

In aceste conditii, ”renegocierea contractului” este, pur si simplu, o cacealma. O perdea de fum menita sa mai indulceasca imaginea publica a proiectului de tip colonial de la Rosia Montana .

de Mihai Goţiu

Sursa: Voxpublica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php