Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Ultimele ştiri

Preotul secui Nagy Attila trece la Ortodoxie

Un eveniment cu o mare încărcătură simbolică se va petrece la mănăstirea Plăviceni, în ziua de 9 august, data comemorării a 417 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu pe câmpul de la Turda (9 august 1601).
Teologul și preotul unitarian Nagy Attila, titularul rubricii „Meditațiile unui secui” din revista Certitudinea, se va boteza în credința ortodoxă. Ceremonia de botez va fi oficiată de părintele Teoctist Moldovanu, starețul mănăstirii Plăviceni. Numele ortodox al lui Nagy Attila va fi Mihai. Nașul de botez este Miron Manega.
Mănăstirea Plăviceni, cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Alunișul, este o mănăstire de călugări cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, important monument arhitectonic din Țara Românească a epocii lui Matei Basarab, astăzi aflat în fază de reconstrucție. Pe locul mănăstirii a fost mai întâi o biserică, despre care se spune că a fost ridicată de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul.
via ActiveNews

U.E. a ales R.P. Chineză și refuză SUA!

Când la începutul lunii mai, conducerea UE în frunte cu Jean Claude Juncker a dezvelit statuia megalitică a lui Karl Marx în orașul german Trier, evenimentul nu a fost întâmplător. ”Colosul din Trier” a fost finanțat cu o sumă impresionantă de către guvernul comunist al R.P. Chineză.

A fost corolarul ”comunizării” conducerii de la Bruxelles în urma injecției de capital chinezesc dirijat de tiranicul regim de la Bejing, care zilele trecute a arestat în direct un celebru academician disident, Sun Wenguang, pentru că oferea un interviu radioului Vocea Americii și vorbea de încălcările drepturilor omului din țara sa. Aceste abuzuri flagrante ale Chinei comuniste comisia europeană nu le vede, în schimb se inflamează la orice declarație a lui Donald Trump, care nu e pe lina corectitudinii politice marxiste, ce încurajează ura și lupta de clasă în numele unui ideal utopic. În spatele simpatiei elitei de la Bruxelles față de China comunistă stau banii, amoralitatea și ideologia marxistă. Tot mai mult, U.E. devine o sucursală a intereselor chineze în contradicție cu democrația americană și idealurile libertății. În Germania panouri uriașe cu poza lui Karl Marx, a cărei filosofie a născut leninismul criminal, agasează bunul simț, drepturile omului și libertatea de gândire. Dar ce nu face conducerea UE pentru banii chinezilor? Și chinezii vin pe principiul lui VI Lenin: ”la burghezi le vinzi și sfoara cu care se spânzură?”

Un studiu realizat de Bloomberg analizează 678 de tranzacţii încheiate sau în aşteptare în 30 de ţări, începând din 2008, care au avut o valoare comunicată, iar rezultatele arată că societăţile chineze şi cele private au fost implicate în tranzacţii de cel puţin 255 de miliarde de dolari pe întregul continent european. Aproximativ 360 de companii au fost preluate, de la producătorul de pneuri italian Pirelli&C.SpA până la compania irlandeză Avolon Holdings Ltd., iar entităţile chineze deţin cel puţin patru aeroporturi şi şase porturi maritime dintre care un terminal de cereale în Portul Constanţa, ferme eoliene în cel puţin nouă ţări şi 13 echipe profesioniste de fotbal. Cifrele disponibile subestimează adevărata dimensiune şi amploarea ambiţiilor Chinei în Europa, mai precizează publicaţia. Acestea exclud în special 355 de fuziuni, investiţii şi asociaţii în participaţiune pentru care termenii nu au fost divulgaţi. Bloomberg estimează că există o duzină de contracte de acest fel de o valoare adăugată suplimentară de 13,3 miliarde de dolari. De asemenea, nu au fost incluse: dezvoltări greenfield sau operaţiuni de pe piaţa de capital în valoare totală de cel puţin 40 miliarde dolari, potrivit calculelor cercetătorilor de la American Enterprise Institute şi Consiliul European pentru Relaţii Externe (ECFR), plus o participaţie de 9 miliarde de dolari în compania mamă Daimler AG preluată de către Li Shufu, preşedintele Zhejiang Geely Holding Group Co.

Unii europarlamentari sunt îngrijorați de investițiile chineze direcționate, care fac ca Bruxellul să nu mai critice încălcarea libertăților de către Beijing. Eurodeputaţii din comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European au adoptat un text pentru consolidarea unei propuneri a Comisiei Europene (CE) care viza instituirea unui „cadru” european pentru a controla investiţiile străine în UE, în special chinezeşti, relatează AFP. Dacă textul va fi validat şi la sesiunea plenară din iunie, Parlamentul European va putea începe negocierile, care se anunţă complicate, cu Consiliul, instituţie europeană care reprezintă statele membre. Franţa, Germania şi Italia, îngrijorate să vadă grupuri străine, în special chinezeşti, oferind la un cost mai mic o expertiză şi tehnologii cheie cumpărându-le companiile, cer de mult timp o legislaţie europeană care să permită filtrarea anumitor operaţiuni. Însă anumite ţări așa-zis liberale precum Olanda, Irlanda sau Luxemburg sunt foarte reticente în ceea ce priveşte un astfel de mecanism aşa-zis de „screening”. China profită de însă de problemele financiare şi politice din vestul şi estul Europei pentru a cuceri comercial porţile de intrare spre inima U.E.

Cu investiţii în proiecte populare, China şi-a cumpărat control în sectoare strategice şi influenţă politică în ţări est-europene din UE şi în statele vecine mai sărace din Balcani, pe unde vrea să-şi construiască rute comerciale spre inima Europei. Profitând de nevoia arzătoare de bani a Portugaliei lovite de criză, Beijingul şi-a cumpărat control şi în sectoarele strategice de acolo. Aflată în plină expansiune comercială, a doua economie ca mărime din lume se foloseşte de ţări cu probleme politice sau economice pentru a cuceri porţile de intrare dinspre vest şi dinspre est în zona euro şi în ţările bogate de acolo. China a început să-şi construiască o prezenţă solidă în Portugalia, o poartă comercială spre şi dinspre Africa şi Americi, în timpul crizei euro, când troika creditorilor internaţionali i-a cerut guvernului de la Lisabona să-şi vândă din active celui care oferă cel mai mult pentru a face rost de bani. Astfel, companiile chineze au ajuns să-şi cumpere pas cu pas influenţă la companii strategice portugheze într-atât de multă încât trezesc temeri că Beijingul preia controlul economiei portugheze. Washingtonul a dat deja semne de nelinişte. Însă guvernul portughez încurajează investiţiile chineze. Una din companiile pe care chinezii le vânează cu încăpăţânare este Energias de Portugal (EDP), din sectorul energiei. Cândva, EDF a fost o companie de stat fanion, cu peste 25.000 de angajaţi. Acum ar putea să ajungă sub controlul China Three Gorges (CGT), companie de stat chineză celebră pentru construirea uriaşului Baraj al celor Trei Defileuri. CGT, companie de stat care deţine deja un sfert din EDP, a făcut o ofertă de preluare la bursa de acţiuni din Lisabona cu intenţia de a achiziţiona în totalitate compania portugheză. Valoarea tranzacţiei propuse este de nouă miliarde de euro. EDP a respins preţul pentru preluarea în întregime.

Cumpărarea companiei portugheze de energie face parte dintr-un plan mai cuprinzător prin care China vrea să ajungă să controleze zone strategice ale economiei Portugaliei, avertizează criticii. Însă guvernul socialist de la Lisabona spune că investiţiile chineze sunt la fel de bine venite cum sunt oricare alte investiţii străine, scrie Deutsche Welle. Portugalia socialistă devine un instrument de propagandă economică a Chinei comuniste. Guvernul portughez, venit după o cură drastică de austeritate, este mulţumit de injecţiile financiare chineze, mai ales pentru că banii Chinei au ajutat economia în timpul programului de bailout stabilit cu troika creditorilor internaţionali – Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Chinezii au venit în ajutor cumpărând obligaţiuni guvernamentale portugheze în timpul crizei euro atunci când nimeni nu îndrăznea să facă pariuri atât de riscante. Companiile chineze au devenit investitori importanţi în Portugalia mai întâi adunând active ieftine în timpul crizei.

U.E. devine tot mai mult un satelit economic al Chinei comuniste, iar politica Bruxellului o pastișă marxistă care închide ochii la gravele abuzuri ale dictaturii regimului de la Beijing. Când ați mai auzit un lider european să critice încălcarea drepturilor omului în China? U.E. devine o sucursală a intereselor regimului comunist chinez, iar Juncker un propagandist a ideologiei regimului tiranic de la Beijing? Nu întâmplător în mijlocul conflictului dintre SUA și R.P. Chineză, eurocrația de la Bruxelles s-a aliniat intereselor Bejingului. Viitorul U.E. condus de eurocrații socialiști devine extrem de sumbru privind libertățile și drepturile cetățenești după modelul chinez. Poate nu întâmplător în China comunistă și U.E. libertatea religioasă creștină este cea mai prigonită? Eu vreau să trăiesc într-o țară liberă, nu comunistă. Voi ce doriți?

 

de Ionuț Țene NapocaNews

MEMORIAL. 6 august 1954. Cad în luptă, la Obreja, partizanii Gheorghe Şovăială şi Gelu Novac

„UNDE SUNT CEI CARE NU MAI SUNT?…”
La 6 august 1954, cad în luptă cu forţele Securităţii, la Obreja, jud. Alba, Gheorghe Şovăială şi Gelu Novac, membri ai Grupului Carpatin Făgărăşean condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Ei au fost trădaţi de un individ căruia îi ceruseră sprijinul şi au rezistat aproape două zile în luptă cu „Serviciul Bande” condus de colonelul Pavel Aranici, unul dintre cele mai criminale departamente ale Securităţii, alcătuit din brute lipsiţtede scrupule, unii dintre ei foşti combatanţi în forţele comuniste din Spania şi Franţa.
Şovăială şi Novac au căzut după o noapte întreagă de luptă cu un numeros dispozitiv al Securităţii şi Miliţiei. În veci pomenirea lor…

SURSA FOTO: Arhivele Securităţii, CNSAS.

MEMORIAL. 5 august 1976. Asasinați de Securitate: preotul Vasile Zăpârțan și Dumitru Leontieș uciși, în Germania, prin înscenarea unui accident rutier.

De-a lungul funestei sale existențe, Securitatea a acționat pe teritoriul statelor occidentale, prin numeroase acțiuni cu caracter terorist, atentate, răpiri și asasinate. Țintele au fost principalii opozanți ai regimului comunist de la București. Mâna lungă a comunismului era capabilă să atingă orice refugiat care deranja, prin activitatea sa. Fie că a fost vorba de răpirea unor lideri ai emigrației românești, aduși în țară și executați sau întemnițați (Oliviu Beldeanu, secretarul general al Mișcării Legionare – Traian Puiu ori Aurel Decei), de atacuri cu bombă (cele adresate lui Paul Goma, țărănistului Nicolae Penescu sau atentatul de la postul de radio Europa Liberă) ori acțiuni de asasinat prin otrăvire (cazul Virgil Tănase), operațiunile – numite codificat „afaceri umede” – au fost coordonate de Direcția de Informații Externe a Securității și subordonate direct conducerii comuniste din acei ani. După 1989, nici unul dintre decidenții și executanții acestor acțiuni cu caracter terorist pe teritoriul statelor occidentale nu a fost tras la răspundere de statul român, care a asumat astfel vinovăția pentru acele crime și după cpderea comunismului.        Florin Dobrescu (mai mult…)

Maica Teodosia – „era un rug aprins, un rug de iubire”

Există în viaţa omului întâlniri providenţiale fără de care viaţa acelui om ar fi fost mai săracă, lipsită de iluminare, ar fi luat alt curs. O astfel de întâlnire a fost pentru mine apariţia Zoricăi, la ceas de răscruce în viaţa mea. Ea a fost cea care mi-a spus:

– Din stradă până în curtea lui Pilat nu este decât un singur pas. Pasul acesta să nu-l faci niciodată tu, prietena mea!

Zorica era dăruită cu harul de a aduce  prin arta sa pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea întindea cărări de simpatie de la o inimă la alta cu o prietenie care mărturisea că cine iubeşte poate totul. Cuvântul ei era un cuvânt de iubire izvorât din dumnezeire. Exemplul ei de viaţă ne arată că suferinţa acceptată, înţeleasă şi purtată cu iubire în numele lui Iisus Hristos, era, de fapt, cel mai frumos act de iubire şi singurul capabil să transceadă încercarea crudă, să înlăture tentaţia şi să poarte spre liman de lumină sufletul îndurerat.

Poezia Zoricăi Laţcu ne aşează în misterul iubirii iar harul ei versificator este el însuşi un miracol. Stilul ei inconfundabil este de o frumuseţe clasică, desăvârşită. Tot ce ne spune este clar, limpede, simplu, pe înţelesul tuturor şi în acelaş timp, încadrat în frumuseţe; în fiecare metaforă, câtă profunzime, cât mister care cucereşte şi înalţă! Totul este scânteietor, îmbrăcat în strălucire, în armonie celestă. Totul e frumuseţe şi cântec în poezia sa.

Mărturisesc că nu am cunoscut suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia, dar prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atît de perfect. Forţa ei de a iubi se potolea într-un efluviu liniştit şi calm asemeni fluviului de iubire divină ce curge fără întrerupere printre locuri şi printre oameni.

Poezia Maicii Teodosia ne duce pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu Dumnezeu. Ne arată cât de sublime este să trăieşti din iubire, pentru iubire. Ne arată ce înseamnă să poţi iubi cu inima lui Iisus, să iubeşti cum iubeşte Iisus”.

(Aspazia Oţel Petrescu – In Memoriam Spice, Ediția Elisavaros, Bucureşti, 2008, p. 128)

Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină

Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească)-ului.

Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.

Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor:

„Învelită-n haina marilor dureri
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri,
Către Tine, Doamne, numai către Tine”.

Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”.

(Aspazia Oțel Petrescu – fragment reprodus din Revista Veghea)

Teodosia-Zorica Laţcu, monahia cu suflet de poezie

Poezia Zoricăi Laţcu, afirmată încă din anii ’40 ca o lirică valoroasă, a început să fie cunoscută mai mult abia după 1990, an care a şi coincis cu trecerea poetei la Domnul. Redescoperirea ei s-a făcut datorită unui mare admirator al ei, părintele Teofil Părăian. Cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Sâmbăta, în nenumăratele lui conferinţe şi dialoguri prin ţară, a găsit mereu timp să recite din poeziile maicii Teodosia (numele primit de Zorica Laţcu, la intrarea în mănăstire).

Zorica Laţcu s-a născut pe 17 martie 1917 într-o familie de ardeleni refugiaţi în Ungaria, în timpul Primului Război Mondial. Copilăria şi tinereţea şi le-a petrecut la Braşov. Între anii 1936-1940 a făcut facultatea la Cluj, studiind filologie clasică – limba greacă şi latină – şi, pe lângă aceasta, a urmat cursurile Facultăţii de litere, limba şi literatura franceză. După terminarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Român de Lingvistică din Cluj. Aici a colaborat la Dicţionarul Limbii române al Academiei Române, coordonat de Sextil Puşcariu.

Părintele Teofil Părăian: „Îmi era frică să o întreb ceva“

Zorica a început să scrie încă din perioada adolescenţei, iar din 1941 ajunge să publice la revista Gândirea, întâi poezii inspirate din mitologia greacă şi, mai târziu, cu tematică creştină, pline de vibraţie mistică. Primul său volum, intitulat Insula Albă, a apărut în 1944, la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Patru ani mai târziu apare Osana Luminii, Editura Episcopiei din Cluj şi, în 1949, Poemele Iubirii, la Editura Ramuri din Craiova. Ultimul volum de versuri i-a fost dedicat părintelui Arsenie Boca, stareţ până în 1948 la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, pe care poeta l-a preţuit foarte mult şi l-a avut ca povăţuitor. Cu dânsul a corespondat şi păstrat legătura şi după intrarea ei în monahism, la Mănăstirea Vladimireşti de lângă Tecuci, în 1948, sub numele de Teodosia. Dar aici nu a putut sta decât până în 1956, când mănăstirea a fost închisă, o parte din maici arestate, iar celelelte silite să renunţe la monahism. Teodosia s-a numărat printre cele arestate, făcând trei ani detenţie într-un penitenciar din Miercurea Ciuc.

După eliberare, a stat în localitatea Gurguieşti de prin părţile Brăilei, cu maica Mihaela, o fostă colegă de mănăstire. Teodosia Laţcu avea nevoie mereu de cineva în preajma ei, pentru că era afectată de o infirmitate congenitală, care nu îi permitea coordonarea mişcărilor; din cauza aceleiaşi afecţiuni vorbea foarte greu, întâmpinând dificultăţi în comunicare.

Părintele Teofil, povestind despre prima întâlnire cu maica Teodosia, spune: „Când am întâlnit-o eu pentru prima dată, în anul 1954, parcă îmi era frică să o întreb ceva, pentru că aveam impresia că face nişte eforturi peste fire ca să răspundă“. Suferinţa ei fizică a fost însă acoperită de frumuseţea şi adâncimea iubirii ei pentru Domnul, de la care a primit daruri alese din care au izvorât atâtea poezii, poate pentru a se împlini încă o dată cuvântul Apostolului Pavel care zice că „puterea lui Dumnezeu întru neputinţe se desăvârşeşte“ (II Corinteni 12, 9).

Traduce opere ale Sfinţilor Părinţi

În 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Braşov. Din perioada 1949-1970 datează patru volume de poezii: „Icoane pentru paraclis”, „Din pribegie”, „Grădina Doamnei” şi „Alte poezii”. Mutându-se în Braşov continuă să scrie poezie, dar lucrează şi ca traducător, colaborând cu părintele profesor Teodor Bodogae de la Sibiu. Traduce astfel din Origen şi Sfântul Grigorie de Nyssa, lucrări apărute în colecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti“ la Editura Institutului Biblic a Patriarhiei Române, dar şi Cuvântările ascetice ale Sfântului Isaac Sirul, apărute postum (Editura Bunavestire, 1997) şi ale Sfântului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate încă în manuscris.

În februarie 1990, odată cu redeschiderea mănăstirii de metanie, se numără printre monahiile care se reîntorc, pentru a-şi continua „la ea acasă“ viaţa călugărească pe care fusese nevoită să o ducă până atunci în lume. S-a întors pentru a-şi da obştescul sfârşit, la 8 august 1990, în mănăstirea în care şi-a făgăduit viaţa lui Hristos.

Scrisoarea din Rusia

Legat de poezia Epitalam, părintele Teofil ne-a spus acest amănunt: „Maica Teodosia a reţinut în memorie o scrisoare, nişte rânduri scrise pe o carte poştală cu nişte aprecieri pe care le-a făcut cineva de pe front, în timpul războiului, citind poezia Epitalam, care a fost publicată mai întâi într-o revistă. Revista a ajuns la cei de pe front, şi unul dintre cei care a citit poezia aceasta i-a scris autoarei, poetei Zorica Laţcu, următoarele rânduri: «Într-un fund de Rusie, într-o zi cu viscol şi furtună, amestec de iarnă şi început de primăvară, mi s-a luminat gândul în colţul de insulă greacă evocat de caldele, limpezile şi desăvârşitele versuri închinate nunţii lui Kalliroe. Vă mulţumesc pentru clipa senină şi pură pe care mi-aţi dăruit-o într-o vreme şi într-un cadru de tristă şi murdară animalitate». Nici maica Teodosia n-a ştiut, nici eu nu ştiu cine le-a scris, dar în orice caz sunt aprecieri care merită să fie luate în seamă“.

Epitalam

Iată, fecioare din Chios, răsare Luceafărul serii.

Marea e lină, văzduhul e greu de miresmele verii.

Torţele ard luminos şi răsună de cântece casa;

Doris, frumosul pescar, în iatac îşi aşteaptă mireasa.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,

Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Tu erai cea mai frumoasă din hora fecioarelor noastre.

Mulţi cunoscut-au puterea privirilor tale albastre,

Mulţi au dorit trupul alb şi buzele dulci ca o floare,

O, Kalliroe; tu ştii că pe mulţi azi în suflet îi doare.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,

Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Doris, frumosul pescar, are-o luntre cu zece vintrele

Albe – şi mrejele lui totdeauna de peşte sunt grele.

Glasul lui dulce în noapte departe pe apă răsună,

Părul lui moale luceşte, când trece sub raza de lună.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,

Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Doris, deschide, deschide, să intre mireasa în casă.

Tu ai să-i smulgi de pe faţă frumosul ei văl de mătasă.

Noi o să ducem la temple miresme curate şi miere,

Pentru Hymen Hymenaios, Athene şi vajnica Here.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,

Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Zeus, stăpânul cel drept, să vă dea din belşug fericire.

Zile senine de muncă să cereţi, şi nopţi de iubire.

Braţele albe să fie un leagăn de dulce-alintare,

Pentru micuţul ce vine ca preţ al durerii amare.

Vântul suspină prin ierburi, şi murmură marea căruntă,

Mândre fecioare din Chios, să ziceţi cântarea de nuntă.

Nu vei mai merge cu noi în câmpiile ude de rouă,

O, Kalliroe, de-acum vei intra în viaţa cea nouă.

Buzele noastre surâd, dar de lacrimi ni-s genele pline,

Când vă urăm cu iubire un ultim: rămâneţi cu bine.

Tace şi vântul în ierburi şi tace şi marea căruntă.

Haideţi, fecioare din Chios, sfârşit-am cântarea de nuntă.

„Căsuţa mea de scânduri s-a aprins“

Inspiraţia harică cu care Zorica Laţcu lucra transpare din poeziile sale, versurile uneori asemănându-se cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Un exemplu, poezia Focul:

Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.

Ardea în noapte. Focul a cuprins

Şi tindă, şi odăi, şi coperiş.

Voiam să plec din casă pe furiş,

C-o legătură-n mână. N-am putut.

În val de flăcări albe m-am zbătut;

Vecinii toţi dormeau; şi de-n zadar

Plângeam, închisă-n grinzile de jar.

Şi, ca să pot scăpa din casa mea,

Am lepădat şi haina, căci ardea

Şi-am aruncat şi legătura-n foc.

Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc;

Cuprinsă de uimirea morţii, stam

În oarbă nemişcare. Aşteptam

Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum

Şi vântul să mă vânture pe drum.

Am auzit un zvon de prăbuşiri,

Şi casa mea pieri; subţiri, subţiri,

Se ridicară palele de fum…

În goliciunea mea pornii la drum.

Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci

S-au fost deschis zări albe de poteci.

Curată ca o candelă-n altar,

Cu trupul plin de răni şi greu de har,

M-am pomenit urcând pe scări cereşti,

Spre miezul dragostei dumnezeieşti.

Ştiam acum că focul fost-a pus

În casa mea, de mâna lui Iisus.

File de acatist

Părintele Teofil Părăian: „Îmi spunea maica Teodosia că atunci când a scris poezia Fila de acatist a venit de la biserică într-o vineri seara acasă (se afla atunci la Cluj) şi s-a aşezat să scrie. Şi a scris patrusprezece poezii, patrusprezece variante de poezie, care ar fi putut fiecare avea titlul Filă din acatist. Şi aşa a trecut vremea, a uitat să se culce, a trecut o zi după vineri, iar duminică dimineaţă, fără să ştie că-i duminică, s-a dus la serviciu. Şi când a vrut să intre, portarul a întrebat-o: « Domnişoară, ce vreţi să faceţi? » şi ea a răspuns : « Am venit la serviciu » şi portarul i-a spus: « Dar, astăzi e duminică ». Şi atunci şi-a dat seama cum a trecut vremea, pe neştiute, de vineri seara până duminică dimineaţa. Aşa a apărut poezia aceasta“.

Filă de acatist

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,

Către care-n roiuri fluturii coboară,

Bucură-te, raza stelei din vecie,

Şipot care curge lin cu apă vie,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Dulcea mea Marie.

Bucură-te, floare fără de prihană,

Albă ca argintul nopţilor de vară,

Spicul cel de aur veşnic plin cu hrană,

Mirul care vindeci orice fel de rană,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Ploaia cea de mană.

Bucură-te, brazdă plină de rodire,

Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,

Bucură-te, cântec tainic de iubire,

Clopot de chemare, cântec de mărire,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Blândă fericire.

Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,

Pomul greu de roadă-n plină primăvară

Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie

Dintru care curge miere aurie,

Bucură-te, Maică pururea Fecioară,

Sfânta mea Marie.

(Bogdan Scorțea – Ziarul Lumina)

Maica Teodosia – „A fost o poetă de valoare unică”

 

 

Era prin octombrie 1955. Mă aflam încă din ianuarie, singur, într-o celulă din subsolul Ministerului de interne (devenit mai târziu sediul C. C. al P. C. R. iar după 1989 sediul Senatului României).

Devenisem subiectul unei anchete înscenate a Securităţii (…) Am fost torturat o zi şi o noapte; în acest timp am leşinat de mai multe ori şi pentru a-mi reveni în fire eram udat cu apă. Neputând să mă ţin pe scaun, am fost legat de el. Spre seară – sunt dus într-o celulă unde însă nu reuşesc să aţipesc. Eram o masă inertă şi incapabil de a mai lega un gând.

Noaptea târziu am fost din nou scos la anchetă. Vestitul Brânzaru, călăul de la interne, m-a prins de piept şi m-a trântit la podea. Mi-a legat mâinile peste genunchii încovoiaţi, trecându-mi pe sub ei şi pe sub braţe o bară de fier, apoi m-au ridicat punând capetele barei pe două birouri. A început bătaia clasică la tălpi cu o ţeavă de locomotivă de doi metri; simţeam până în creier fiecare lovitură care se transmitea prin sistemul osos. Am leşinat de mai multe ori.

Se lumina de ziuă; am fost târât în celulă. Nu-mi mai doream decât moartea pe care o aşteptam ca pe o binefacere. Mintea îmi sărise peste pragul normalului, iar eu intrasem într-o semialienare unde râsul se împletea cu plânsul. Din când în când mă ameninţau cu reeditarea acelei nopţi de groază. Încercam să încheg o rugăciune dar nu reuşeam să invoc ajutorul divin; simţeam cum forţe diavoleşti se jucau cu sufletul şi cu spiritul meu.

În această stare de degringoladă psihică, aud din celula vecină un glas cristalin de femeie. Nu se înţelegea ce spune, totul fiind şoptit dar în acelaşi timp sunând a un clopoţel, ca o strună de harfă, luând în mintea mea sugestia unei voci de heruvim! Poate cerea ceva, poate era bolnavă sau, cine ştie, suferise acelaşi tratament ca şi mine.

Am pus urechea de uşa metalică; n-am descifrat nimic, dar din unduirile şi inflexiunile vocii se putea constata că nu era tremurătoare, nici desnădăjduită şi nici plângătoare, ci părea mai degrabă o rugă stenică şi reconfortantă. La un moment dat am simţit un fior care îmi stăbătea tot trupul, când am auzit cuvântul „DOAMNE”. M-am trezit pe loc făcându-mi cruce, automat, mâna mişcându-mi-se ca provocată de un stimul de „reflex condiţionat”. Făcusem corp comun cu uşa, simţind inconştient că dincolo de ea străbate un glas de înger de la care acum aud din nou cuvintele: „MAICA DOMNULUI”.

M-am aşezat pe marginea patului de beton şi m-am trezit cu lacrimi odihnitoare în ochi. Ora era târzie. În timp ce gardianul era ocupat, am ciocănit uşor în perete improvizând un alfabet „sui generis”, greoi, neştiind Morse. Litera „a”- o bătaie, „b”- două şi aşa mai departe. Mi s-a răspuns. Am aflat că vecina mea se numeşte TEODOSIA şi că esta călugăriţă la Mănăstirea Vladimireşti. Nu ştiam că Mănăstirea fusese desfiinţată iar o parte din maici au fost arestate împreună cu Părintele Ioan Iovan, iar celelalte au fost alungate din Mănăstire.

Ciocăniturile din perete erau acum pentru mine acorduri muzicale, sunete venite din Cer, simţind că numai de acolo îmi poate veni un licăr de speranţă!

În seara următoare am reluat tentativa mea „spunându-i” că mă aflu într-o situaţie disperată din care nu mai am nici o ieşire. În acea seară şi în cele care au urmat mi s-a transmis să mă rog fiind întrebat ce rugăciuni ştiu. Am răspuns că Psalmul 50 şi Rugăciunea inimii – pe care o învăţasem de la Valeriu Gafencu – dar acum nu o mai puteam rosti. „Hai să încercăm acum să ne rugăm împreună! – a fost mesajul de dincolo de perete. Am ciocănit disperat: „Măicuţă, rugaţi-vă şi pentru mine, eu nu mai pot, sunt sfârşit!”
Seara sunt scos la „program”, toaleta fiind lângă camera ofiţerului de serviciu. Pe sub ochelarii maţi, de tablă, văd figura lui Brânzaru – călăul care mă torturase- şi aud cum îi spune cuiva că la noapte este nevoie de el. În clipa aceea am fost convins că a sosit momentul fatal cu care eram ameninţat şi căruia nu-i mai puteam face faţă, necum să mă mai pot împotrivi.

Întors în celulă, înfiorat de spaimă, deznădăjduit, descompus, am spus murmurând: „Doamne iartă-mă! Mamă, iartă-mă! Nu mai pot suporta!” Am înghiţit optzeci de hidrazide, comprimate strânse cu grijă, iar cu un ciob de sticlă de la un bec spart găsit la WC cu câteva zile mai înainte, mi-am tăiat venele! Dumnezeu nu a vrut să mă „elibereze” din viaţă, salvându-mi astfel sufletul care şi-ar fi pierdut şansa mântuirii.

Au trecut anii cu cele bune şi cele rele ale lor, iar după anul 1990 am aflat un lucru care m-a uluit. Maica Teodosia care încercase atunci să mă luminize şi ale cărei rugăciuni sigur au fost ascultate de Cel de Sus care m-a salvat, nu era alta decât poeta creştină Zorica Laţcu, formată în cadrul spiritual al revistei „Gândirea”.

A fost o poetă care poate fi considerată un nume de valoare unică în ce priveşte împletirea talentului artistic cu trăirea profundă religioasă. Devotamentul ei monahal era al duhului ortodox şi poezia a avut de câştigat de la adânca ei cucernicie, impunându-se astfel ca o poetă mistică prin excelenţă.

 

(Traian Popescu – Revista Permanențe, iulie 2002)

via Fericiţi cei Prigoniţi

 

SOS! Vine dezastrul de la mina de aur de la Certej! Se va lucra cu cianuri, iar pagubele ecologice vor fi uriașe

Este probabil de neevitat. In scurt timp, in orice caz in acest an, incep lucrarile de exploatare la mina de aur de la Certej. Se va lucra cu cianuri. Dezastrul ecologic este urias. Fara a pune in discutie pericolul cel mai mare al contaminarii cu cianuri. Dar mai exista un dezastru. Urias. Operatiunea de la Certej va ajuta indiscutabil Rosia Montana Gold Corporation sa castige cateva miliarde de dolari in procesul intentat la Washington impotriva statului roman.

Deva Gold este o societate alcatuita din Eldorado Gold, care detine 80% si compania statului roman Minvest Deva, care detine 20%. In spatele Eldorado Gold sunt fix aceleasi personaje sinistre, care se afla si in spatele afacerii Rosia Montana. Spre deosebire insa de Rosia Montana, unde exploatarea aurului este pentru moment blocata, in cazul Certej exista aviz de mediu. In procesul de la Washington, ca sa incep cu sfarsitul, actionarii Gold Corporation se vor prevala de faptul ca, vezi Doamne, o alta societate poate exploata pe baza de cianuri la numai cativa kilometri distanta si ca, prin urmare, ei au fost discriminati. Sansa de a castiga impotriva statului roman creste exponential si din vina lui Victor Ponta, care in calitate de prim-ministru de cateva ori a declarat ca statul roman se pune in situatia de a pierde procesul, pentru ca nu a permis expoatarea zacamintelor de aur de la Rosia Montana.

Si acum sa ne intoarcem la Certej. Romania, ca nici o alta tara din Europa, detine nu mai putin de opt zacaminte de aur de talie mare, a caror valoare este estimata la 54 de miliarde de dolari. Certej are un zacamant estimat la 63,5 tone de aur si 275 de tone de argint, valoarea aproximativa fiind de aproape doua miliarde de dolari. Dar El Dorado Gold, prin subsidiara Deva Gold, detine alte patru perimetre miniere si anume Baita Craciunesti, Certej Nord, Traita Pitigus si Mires, suprafata cumulata fiind de 4865 de hectare. De doua ori mai mult decat Rosia Montana. Cu certitudine, dupa Certej urmeaza celelalte perimetre.

Pentru moment, pentru exploatarea de la Certej vor fi taiate 187 de hectare de padure de pe suprafata celor doua cariere, care urmeaza sa fie deschise si a celor doua iazuri de decantare cu cianuri. Vor fi extrase circa trei milioane de tone de minereu, din care urmeaza sa fie scos aurul. Aceasta operatiune uriasa presupune amputarea a doi munti. Amprenta totala a proiectului este insa mult mai mare. De 456 de hectare. O buna parte se afla, atentie, in situl Natura 200 ROSPA 0132 Muntii Metaliferi. Adica in plina zona protejata. Si in aceste conditii, inca din 2012, exista un aviz de mediu valabil.

Pentru a intelege mai bine unde ne aflam, va ofer o informatie cu caracter istoric. In 30 octombrie 1971, la cateva zile numai dupa ce o inspectie de la Ministerul Minelor, condusa chiar de ministru, a dat un nou aviz de calitate, digul s-a rupt si a alunecat si, in cateva clipe, din iazul de decantare s-au scurs 300.000 de metri cubi de steril. Au murit in chinuri ingrozitoare 89 de persoane, 76 de locuitori ai zonei au fost raniti si numeroase case au fost distruse. Pe victime nu s-au mai gasit haine, intrucat rezidurile de cianura le-au topit literalmente. Asta se poate intampla oricand din nou la Certej, unde, iata, urmeaza sa fie pentru prima data utilizate cianurile.

Imagini pentru dezastrul de la certej

In anul 2013 o ampla ancheta parlamentara a stabilit cinci ilegalitati majore savarsite de autoritati, dar si de reprezentanti Gold Corporation pentru a obtine avizele necesare declansarii exploatarilor cu cianuri de la Rosia Montana. Exploatarea a fost oprita, dar procurorii nu si-au facut treaba. Cum-necum, Gold Corporation a fost cocolosita de oamenii legii. Dosarele penale au ramas in adormire…. Si de aceasta data avem de-a face cu legaturi oculte. Altfel nu s-ar putea explica cum pentru Certej a fost dat un aviz de mediu, in conditiile in care o zona protejata prin lege, urmeaza a fi devastata.

Si pentru a incheia pentru moment acest demers, voi mai semnala ca din nou avem de-a face cu o jefuire absolut scandaloasa a bogatiilor Romaniei, de pe urma careia vor profita altii, iar cetatenii se vor alege doar cu ponoasele…

Sorin Rosca Stanescu

sursa: BZI

„ANTECAMERA IADULUI”. Temniță comunistă transformată în obiectiv turistic

FOTO: Dinu Lazăr

Fosta închisoare comunistă din Insula Mare a Brăilei, numită şi „anticamera iadului” pentru torturile la care au fost supuși deținuții politici, ar putea fi reabilitată și introdusă în circuitul turistic, anunță CityNews. Consiliul Judeţean Brăila are în proiect refacerea fostei pușcării, renumită din cauza chinurilor la care erau supuşi aici deţinuţii politici. (mai mult…)

Ne-a părăsit maestrul Dumitru Fărcaş

Taragotistul Dumitru Fărcaş  împlinise, în mai, vârsta de 80 de ani, ocazie cu care a primit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler

La începutul carierei sale, începând cu anul 1959, Dumitru Fărcaş a făcut parte din Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania”, cunoscut atunci sub numele de „Ansamblul Maramureşului”, fiind membru fondator.

În 1962, a fondat Orchestra de muzică populară „Mărţişorul” a Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale…

…Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia „SUISSA”. În anii 1977 şi 1999, maestrul a primit din partea Institutului – Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare. A fost cetăţean de onoare al Clujului, Bucureştiului şi al Maramureşului.

Protest la Chișinău: „Vrem Limba Română în Constituție!”

Pe 29 Iulie, nu doar la București s-a ieșit în stradă pentru Limba Română dar și la Chișinău…

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Constituției, Noua Dreaptă Basarabia și Asociația ODIP au organizat o manifestație în fața Parlamentului…  pentru a cere modificarea articolului 13 din Constituție, articol care încă prevede că limba de stat este limba moldovenească, cu toate că în data de 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că Limba de stat … este limba română.

Manifestația a început cu desfășurarea unui tricolor de 100 metri, în jurul căruia s-au unit participanții și au ținut cuvântări Președintele ODIP Vlad Bilețchi și Vicepreședintele Noii Drepte Basarabia, Pavel Vintilă.

Participanții au scandat „Limba Română-Unica stăpână!”, „Limba Străbună-Limba Română!”, „Limba strămoșească e Limba Românească” și „Vrem Limba Română în Constituție!”

Manifestațiile pentru limba română în Constituție se vor relua imediat după vacanța parlamentară. Toți cei care doresc să participe ne pot contacta la formularul disponibil pe www.NouaDreapta.md

Un nou protocronism: „protocronismul de gen”

„Ideologia de gen există de când lumea” & „marii teoreticieni (cum ar fi Aristotel) au produs teorii ale genului”, ne spune o activistă gender într-o postare pe Fb.

Cred că e o afirmație asupra căreia merită să zăbovim câteva momente; nu doar pentru că această activistă este și cadru universitar la o facultate de Jurnalism și predă cursuri și la Științe Politice – așadar, teoretic, e o persoană care le ține unor tineri lecții de istorie, filozofie, jurnalism și teorie politică (nu neapărat în sens strict – ci în sensul în care toate aceste ramuri ale gândirii sunt afluenți ai gândirii despre politică). Ci și pentru că textul respectiv cuprinde niște idei, în fapt niște meme, care merită cinci minute de reflecție. Textul e o încurcătură de meme și a trebuit să-l parcurg de vreo trei ori ca să pricep ce vrea să spună autoarea; ca să simplific lucrurile, iau ideile principale pe rând.

1. „Ideologia de gen există de când lumea” & „marii teoreticieni (cum ar fi Aristotel) au produs teorii ale genului” – afirmațiile, în sine, nu sunt altceva decât un exemplu de protocronism „de gen”. Așa cum proletcultiștii mergeau la „Împărat și proletar” a lui Eminescu pentru a găsi exemple de „luptă de clasă”, așa cum protocroniștii mergeau la tăblițele de la Tărtăria și la diverse citate din autori antici, scoase din context, pentru a demonstra că dacii au inventat scrisul și limba latină, la fel și autoarea noastră merge la Aristotel pentru a demonstra că „teoria genului” este veche de când lumea (sau de când cultura scrisă).

Cum stau, în fapt, lucrurile: ideologia genului, ramură a studiilor culturale/de gen, a devenit populară în spațiul academic occidental în ultimele două-trei decenii. Este ceva nu doar foarte NOU și la modă, ci este și ceva RADICAL și EXTREM; o teorie care stârnește contradicții aprinse chiar între feministele clasice, care consideră că există doar două sexe bilologice, și feministele „de gen”. În orice caz, nu este „știință” și nu întrunește consensul comunității academice.

2. „O ideologie este un set de idei” – afirmația, în sine, nu este altceva decât un exemplu de definiție de tipul „vaca este animalul cu patru picioare”. Dacă aceasta ar fi definiția ideologiei, atunci orice sofism ar fi o ideologie. Orice sofism este un set de idei – așezate în ordinea greșită. Și, dacă ar fi așa, ideologiile și-ar pierde, poate, din puterea lor distructivă pe care am văzut-o exercitată în tot secolul XX și în secolul XXI.

Cum stau, în fapt, lucrurile: Comparația dintre un sofism și o ideologie nu este, totuși, exagerată – în sensul că majoritatea ideologiilor sunt sofistice; dacă nu toate. Cele mai mari ideologii care au deschis ofensiva corozivă a acestor curente sunt marxismul și nazismul. Unii le-au numit „religii seculare”, în sensul că sunt viziuni care propun o „soteriologie materială”, o „mântuire” a omului prin construirea unei utopii în lumea de aici. Utopie care degenerează, rapid și invariabil, în Gulaguri, masacre și totalitarism. Ideologia genului este doar cel mai nou curent în materie de neomarxism.

3. „Dacă susții că femeile sunt mai legate de familie, de natură, de emoțional, te așezi sub umbrela unei ideologii de gen conservatoare. Dacă susții că nu trebuie să măsori autonomia femeilor cu ocaua și pe cea a bărbaților cu tona (…) reflectezi asupra ideologiei de gen dintr-o perspectivă emancipatoare, neconstrângătoare pentru un gen și pentru un altul” – afirmația, în sine, nu este altceva decât un exemplu de necunoaștere a propriului domeniu de cercetare; în special în condițiile în care autoarea se definește drept „cercetătoare feministă”.

Cum stau, în fapt, lucrurile: Emanciparea femeilor e susținută de feminismul clasic. Motivul pentru care unele feministe faimoase, precum Germaine Greer, critică vehement ideologia genului este acesta: ideologia de gen susține ceva CU TOTUL DIFERIT față de feminismul clasic. Ideologia de gen susține următoarele: că definiția dintre sexe nu este un dat natural, ci un construct; fiecare om își poate alege liber „genul”, așa cum își poate alege liber „orientările sexuale”; și poate combina, în orice variantă, un „gen” cu o „orientare sexuală” – așa cum ai combina aromele de înghețată.

Ceea ce face autoarea este să folosească expresia „ideologie de gen” ca fiind ceva care acoperă toate ideologiile, în sensul că fiecare ideologie are o părere despre împărțirea oamenilor între bărbați și femei. Și apoi pune pe picior de egalitate ideologia gender – care este ceva specific, nou, radical și incoerent – cu orice altă ideologie, pe criteriul că și celelalte ideologii vizează problemele genului. Miza ei este să aducă în spațiul normalității ideologia gender și face acest lucru printr-o analiză (eronată) a formei, fără să prezinte în nici un fel conținutul acestei ideologii.

Dar, până la urmă, cum arată, aplicată concret, ideologia de gen? Căci din astfel de aplicații concrete ne putem da seama dacă pe vremea lui Aristotel exista așa ceva – sau, măcar, umbra gândului de a modela omul astfel.

n cuplu de lesbiene din Berkley, California, își supun băiețelul de 8 ani la un tratament hormonal, pentru a-l transforma din Tommy în Tammy. Cele două femei susțin că băiețelul își dorește să fie, la rândul său, femeie „la fel ca mamele lui” și că amânarea tratamentului cu hormoni și a operației de schimbare de sex l-ar putea conduce „la sinucidere”. În reportajele despre Tommy se vede cum băiețelul are probleme de dezvoltare mentală și este foarte confuz – un exemplu aici. Cele două femei au fost aspru criticate deoarece își supun copilul unui tratament hormonal pentru a-l remodela „după chipul și asemănarea lor”. Multe voci au spus că ceea ce fac ele reprezintă, în fapt, o formă gravă de cruzime și de abuz asupra copilului.

Celor care îmi vor reproșa că acesta este doar un exemplu izolat, le răspund că am adus și alte exemple în articolul de aici; în unele cazuri, persoana care suferea de disforie de gen s-a sinucis chiar în urma operației de schimbare de sex, care nu i-a ușurat, în nici un fel, suferința psihologică. În fapt, propaganda LGBTQ și gender este cea care compară, mereu, cele mai bune cazuri din „familiile LGBTQ” cu cele mai rele cazuri din așa-zisele „familii tradiționale”.

 

 de Cătălin Sturza  Facebook

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php