Senatorul Marius Nicoară a depus amendamente la Legea vaccinării pentru ca vaccinul să poată fi refuzat din motive religioase

0 353

Senatorul clujean Marius Nicoară, președinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități, a reușit să treacă două amendamente la Legea vaccinării, prin care din motive religioase dar nu numai, se poate refuza în scris vaccinul pentru copii.

Imagine similară

Referatul final de aprobare îl dă săptămâna viitoare Comisia de Sănătate, unde președinte este parlamentarul clujean Laszlo Attila. Între timp proiectul vaccinării obligatorii va fi dezbătut și în alte comisii, după care va intra la vot în plenul Senatului.

„Consider că e folositor să existe vaccinuri, dar să nu fie îngrădit dreptul persoanelor de a refuza. Au existat boli care prin vaccinare au fost eradicate, există în schimb persoane care au din diverse motive convingerea că nu e bine să se facă vaccinarea. Am propus 2 amendamente, aprobate de comisie, dar în audiențe au venit mulți părinți și ong-uri care doresc să nu se introducă vaccinarea obligatorie. Cetățenii au dreptul de a refuza în scris vaccinarea din motive religioase sau filosofice, potrivit libertății de gândire sau a opiniilor sau a credințelor religioase. Tot aici am cerut ca prin Hotărâre de Guvern să se înființeze o comisie din specialiști, independentă, care să analizeze siguranța și integritatea științifică a vaccinurilor”, a declarat Marius Nicoară.

Într-o lună de zile se va intra cu proiectul de lege în plenul senatului pentru dezbateri.

În opinia senatorului, e nevoie de mai multe dezbateri pe tema legii, mai ales că proiectul de lege prevede să mai treacă un an de zile pentru implementare, cu norme și metodologii, lucru care arată că legea nu e chiar urgentă.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php