Browsing Category
Spiritualitate
Spiritualitate
PETREA PETRE. Flori peste amintirea unui erou. Un an de la vremelnica despărțire.
de Florin Dobrescu
Se împlinește, în zorii acestei zile, un an de la plecarea către Cer a luptătorului!-->!-->!-->!-->!-->…
Cele trei trepte ale pandemiei spirituale
În pandemia asta am avut parte și de o pandemie secularistă, a lipsei de înțelegere a statului cu biserica. Am!-->…
Părintele Roman Braga – un chip de icoană
https://youtu.be/z1DNwP9mP-4
Peste treizeci și cinci de ani, după a mea socotință, au trecut de când nu ne-am…
Prin învierea Lui, Dumnezeu îi „condamnă” pe oameni la nemurire
Oamenii au vrut să-L facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.
!-->!-->!-->!-->!-->…
Hristos a Înviat! Sfânta Lumină s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a oferit Lumina Sfântă clericilor și!-->…
Cum sărbătoreau Învierea Domnului mărturisitorii din temnițele comuniste
Mai jos puteți citi câteva mărturii ale celor care au pătimit în temnițele comuniste pentru Hristos și neamul…
Predică la Sfânta și Marea Vineri – Despre Patimile Domnului
Nimeni din oameni nu poate înţelege pe deplin taina jertfei de pe Golgota. Dar credem şi mărturisim că Iisus…
Sfânta și Marea Miercuri – Libertatea dragostei
Dragostea ne face smeriți. Dragostea ne face să înțelegem că este nevoie de întristare pentru ceea ce ne desparte…
Părintele Petroniu Tănase: Predică la Sfânta și Marea Marți
Rostul acestei pilde la sfârșitul postului nu-i greu de ghicit. În curgerea postului, omul este mai atent la…
Părintele Cleopa dăruia zilele credincioșilor care-l căutau, iar nopțile le…
https://youtu.be/Le0hmyyESoE
În ultimii 20 de ani, Părintele Cleopa n-a mai plecat nicăieri. Iubea mai mult…