Browsing Category
Spiritualitate
Spiritualitate
15 August 1714 – Martiriul lui Constantin Brâncoveanu și al fiilor săi
În ziua în care crestinii sarbatoreau Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august 1714,!-->!-->!-->!-->!-->…
Cuvânt la Praznicul Adormirii Maicii Domnului al Părintelui Ilie Cleopa
Iubiţi credincioşi,
Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, rânduite spre…
Părintele Cleopa: Cuvânt la Duminica a 9-a după Rusalii
Predică la Duminica a IX-a după Rusalii
( Despre sfînta rugăciune )
S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi…
Părintele Constantin Galeriu, Predicatorul de foc
Când predica, îşi desfăcea adeseori mâinile. Le desfăcea larg, de parcă dorea să îmbrăţişeze cu ele tot văzduhul…
Maica Teodosia – „era un rug aprins, un rug de iubire”
Există în viaţa omului întâlniri providenţiale fără de care viaţa acelui om ar fi fost mai săracă, lipsită de…
Schimbarea la Faţă a Domnului: Noi toţi suspinăm după lumină
Hristos S-a schimbat la faţă şi pentru a schimba "faţa" sufletelor noastre. Pentru că noi toţi suspinăm după…
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – O minune din timpul vieții
Iată cum la rugăciunea Sfântului Ioan Iacob muntele s-a cutremurat și nu a lăsat pe cei fărădelege să întineze…
3 august 2010. Se stinge doctorul Teofil Mija.
În ziua de 3 august 2010, se stingea, la Braşov, după o grea suferinţă, dr. Teofil Mija, luptător în rezistenţa…
Cuvânt la Duminica a VIII-a după Rusalii
Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în…
Predică la Duminica a VII-a după Rusalii – Vindecarea a doi orbi și a unui…
Dumnezeu a făcut minuni mărite și înfricoșate, care nu s-au mai săvârșit în tot pământul și neamul (Ieșire 14, 20):…