Maia Sandu, interviu pentru presa franceză: Unirea cu România ar permite o aderare mai rapidă la UE. Pentru prima dată de la câștigarea independenței Republicii Moldova, se vorbește oficial despre reunificare

0 46

Întrebată despre aderarea la Uniunea Europeană, președinta Maia Sandu  a răspuns reporterilor RFI și Deutsche Welle: „A face parte din UE este, pentru noi, strategia de a supraviețui ca democrație”. Și, chiar dacă ținta principală rămâne aderarea directă a Republicii Moldova la UE, Maia Sandu a vorbit deschis și despre posibilitatea unirii Moldovei cu România. „Vreau ca ţara mea să fie în siguranţă şi vreau ca Moldova să facă parte din lumea liberă, a spus șefa statului vecin. Devine din ce în ce mai dificil pentru ţările mici mai ales din regiunea noastră, să se apere şi să-şi urmeze obiectivele din cauza agresiunii pe care o vedem din partea Rusiei. Aşadar, a face parte din UE este pentru noi strategia de a supravieţui ca democraţie. Sperăm că vom reuşi să punem în aplicare acest plan cât mai curând posibil”.

Întrebată ce avantaje ar aduce unirea cu România și dacă acest scenariu ar putea reprezenta un plan de rezervă pentru integrarea în Uniunea Europeană, președinta  Republicii Moldova a răspuns: „Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu e doar ceea ce credem noi. În Moldova sunt tot mai mulţi oameni care susţin astăzi integrarea în UE. Avem şi oameni care susţin unificarea cu România. Acum lucrăm din greu pentru ca Moldova să devină parte a UE şi sperăm că acest scenariu va funcţiona. Dacă acest lucru nu va funcţiona dintr-un motiv sau altul desigur că vom lua în considerare alte opţiuni. Obiectivul principal este să menţinem pacea în Moldova şi să menţinem Moldova parte a lumii libere”, a declarat Maia Sandu, citată de News.ro.

Interviul a fost acordat în timpul participării Maiei Sandu la Forumul GLOBSEC 2026, care a reunit la Praga peste 1.800 de participanți din 80 de țări, unde a președinta Republicii Moldova a încheiat un turneu diplomatic european strategic și unde a a primit premiul forumului.  În cadrul dezbaterile panelului dedicat Republicii Moldova, Maia Sandu a vorbit despre experiența țării în combaterea dezinformării și ingerințelor străine. Ea a avertizat că tentativele Moscovei de a influența alegerile din Moldova constituie o amenințare pentru întreaga Europă, în special pentru statele în care vor avea loc alegeri în anul 2027.

La sfârșitul lunii aprilie, Maia Sandu declara publicației francize Le Monde că unirea țării sale cu România ar permite aderarea mai rapidă la UE, subliniind însă că decizia reunificării trebuie să aparțină majorității cetățenilor. „Acest lucru ne-ar permite să aderăm mai repede la UE și ne-ar putea ajuta”, a afirmat Maia Sandu într-un interviu pentru publicația franceză Le Monde, menționând că deține și cetățenia română, relata TVR Moldova.

De asemenea, la începutul anului, într-un podcast realizat de jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, întrebată direct dacă susține unirea cu România, președinta Maia Sandu răspunsese astfel: „Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”. Ulterior, ea a făcut precizarea că, în prezent, nu există un sprijin majoritar pentru unirea cu România, subliniind că orice decizie de acest tip poate fi luată exclusiv pe baza voinței cetățenilor, exprimată democratic.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More