Claudiu TÂRZIU: Apel pentru SUSȚINEREA referendumului pentru FAMILIE și DREPTUL la NUMERAR

0 1.017

Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și candidat la alegerile europarlamentare, a lansat, duminică, de la Bacău, un apel pentru strângerea de semnături în vederea declanșării unui referendum pentru familie și dreptul la plata în numerar.

Reamintim că în luna februarie a fost declanșată o campanie pentru modificarea Constituției. Încă de atunci, liderul AUR a anunțat că susține această inițiativă cetățenească.

Duminică, la Bacău, Claudiu Târziu a reiterat importanța acestui demers, făcând un apel pentru strângerea celor 500.000 de semnături necesare pentru declanșarea referendumului.

„Familie și libertate, cele două valori cardinale care se află și în documentele noastre, trebuie slujite până la capăt.

Există o inițiativă a societății civile privind apărarea familiei și a libertății, o inițiativă care urmărește organizarea unui referendum pentru redefinirea căsătoriei, în Constituție, ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, de asemenea pentru păstrarea plăților în numerar, cash, tot prin Constituție. Ați văzut că cei de la putere au încercat să ne ia această posibilitatea de plată, acest lucru nu trebuie permis. Banii sunt proprietatea noastră și trebuie să putem să dispunem noi de ei.Am văzut această inițiativă în societatea civilă, am încurajat-o, o susținem.Am promis de la început că AUR va fi lângă cei care vor modificarea Constituției în acest sens, pentru apararea familiei și libertății. O facem în continuare.

Astăzi sunt în Bacău, la un cort pentru strângerea semnăturilor pentru declanșarea acestui referendum și îi invit pe toți băcăuanii să semneze, să susțină aceste două valori, să susțină aceste valori care vorbesc nu doar despre o filosofie de viață, ci de un mod de viață.Noi nu putem să trăim altfel decât în libertate și nu putem să mizăm decât pe normalitate.

Normalitatea costă în familia constituită dintr-un bărbat și o femeie care pot da naștere la prunci, pot adopta și crește copii.

Normalitatea este ca noi să fim stăpânii banilor noștri, nu altcineva, noi să-i folosim cum știm mai bine și să nu dispună nimeni altcineva de ei. De ajuns cu bancalizarea banilor, aceasta manieră în care băncile devin stăpâne pe banii noștri. Asta încearcă societatea civilă românească să apere. Constituția este lege fundamentală a statului, ea trebuie să conțină toate drepturile și libertățile noastre și trebuie ca aceste drepturi să fie explicite. De aceea credem că este necesară modificarea Constituției. Să nu vă fie indiferent, să nu credeți că pe dumneavoastră nu vă atinge, pentru că orice măsură care taie din drepturile și din libertățile noastre, în cele din urmă ne va afecta pe fiecare dintre noi. Nu este o chestiune politică, este un drept al nostru pe care trebuie să-l apărăm, acela de a putea să plătim în numerar. Nu o să o facă nimeni, dacă noi nu ieșim în stradă pentru asta, dacă noi nu inițiem acest proces, dacă noi nu strângem semnăturile necesare- 500.000 de semnături pentru modificarea Constituției.

Dacă nu se va întâmpla în acest an, probabil că de anul viitor o să fie foarte greu. Șurubul drepturilor și libertăților noastre se strange peste tot, și de la București și de la Bruxelles. Dacă noi nu ne apărăm drepturile și libertățile, nimeni nu o să o facă. Numai noi putem să ne salvăm și asta avem de făcut.Veniti, semnati, susțineți această inițiativă, și noi, AUR, o facem.

Și noi suntem cetățeni, și noi suntem interesați să ne păstrăm drepturile și libertățile, indiferent că suntem sau nu într-o funcție de demnitate publică.

Sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php