Podul.ro: Opozantul rus Alexei Navalîi a murit în închisoare, ucis de regimul criminal de la Kremlin

2 639

Alexei Navalnîi, 47 de ani, cel mai acerb critic al Kremlinului de pe teritoriul Rusiei, s-a stins în închisoarea înghețată aflată dincolo de Cercul Polar în care ispășea o pedeapsă indubitabil politică. Moartea sa vine să sporească numărul îngrozitor de mare al opozanților și jurnaliștilor critici uciși de Kremlin sau morți în condiții stranii,  în ultimii 24 de ani, mai exact de când Vladimir Putin a devenit inițial premier și apoi președinte al Rusiei. 

Alexei Navalnîi a fost inițial torturat și, în final, ucis de regimul criminal al lui Vladimir Putin, care încercase, în august 2020, să-l răpună prin otrăvire cu un agent neurotoxic. Transportat de urgență în Occident și salvat de la moarte, Navalnîi a insistat să se întoarcă în Rusia, afirmând că numai din interior se poate lupta cu Vladimir Putin. A fost însă arestat chiar pe aeroport, la întoarcere, și dus pe dus în arest, pentru că ar fi încălcat termenii eliberării condiționate. I-a fost apoi înscenat un alt proces în urma căruia a fost condamnat la 19 ani de închisoare. 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php