Termocentrala Mintia, pusă la pământ, la un an de când a fost vândută de stat

0 678

În vara anului 2022, statul vindea termocentrala de la Mintia, un adevărat colos energetic în România anilor ’70. Acum, vechea termocentrală a fost pusă la pământ, iar noii proprietari de la compania irakiană Mass Global Energy Rom susțin că acolo se va ridica o centrală electrică, care urmează să fie gata până în 2026.

Până atunci, la termocentrala Mintia din Hunedoara au loc lucrări de amenajare a terenului pentru construcția noului complex energetic, după ce în ultimele luni au fost dezafectate și demolate mai multe anexe ale fostei centrale.

Lucrările de demolare a vechilor clădiri cuprind o suprafață de circa 100.000 de metri pătrați, potrivit Adevărul.

Reamintim că, luna trecută, sindicaliștii din domeniul Energiei au reclamat mari nereguli la Termocentrala Mintia, cumpărată în 2022 de o companie irakiană, avertizând că noii proprietari încalcă atât legislația României, cât și clauzele contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât Ministerul Energiei are motive suficiente pentru a lua termocentrala înapoi la stat, după cum a relatat RostOnline.

Pe de altă parte, Călin Marian, prefectul Hunedoarei, spune că „angajamentele asumate de către investitori au fost respectate, iar  investiţia este pe drumul cel bun”.

„Atunci când statul român a aprobat această investiţie, au fost prevăzute în contract anumite condiţii şi măsuri, iar astăzi (marţi, n.red.) am constatat că acestea au fost îndeplinite la termen. Am urmărit îndeaproape evoluţia lucrărilor realizate şi este important să scoatem în evidenţă că investiţia este pe drumul cel bun. Termocentrala Mintia este un obiectiv de investiţii de importanţă majoră pentru judeţul Hunedoara şi pentru România. Angajamentele asumate de către investitori au fost respectate şi am primit asigurări că investiţia pentru realizarea noii termocentrale, estimată la 1,4 miliarde de euro, va fi finalizată până în anul 2026, conform prevederilor contractuale”, a declarat prefectul Călin Marian, potrivit Agerpres.

Reamintim că, în 2022, Centrala Termoelectrică Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane EUR de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitației publice, după cum a relatat atunci RostOnline.

Mass Group Holding Ltd. (MGH) este o companie irakiană înregistrată în Insula Cayman/Marea Britanie, cu sediul central în Amman, Iordania, înființată în 1994, dar activitățile sale sunt în principal în Irak.

Anterior,  în primăvara anului 2022, senatorul Claudiu Târziu a criticat în termeni duri anunțul privind scoaterea la vânzare a termocentralei Mintia și a solicitat repornirea ei, după cum a relatat atunci RostOnline.

Sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php