O EXTINDERE a RĂZBOIULUI va aduce cu siguranță încercări de IMPUNERE a LEGII MARȚIALE în America

0 782

Nu cu mult timp în urmă, la apogeul fricii cauzate de plandemia globală, SUA au suferit o schimbare despre care mulți oameni au susținut că nu va avea loc niciodată. De ani de zile am tot auzit oamenii considerând că posibilitatea de a avea în America control de tip autoritar e doar o „teorie a conspirației a inșilor cu tichie din staniol pe cap” și o sperietoare cu apocalipsa – toată pregătirea, toate discuțiile despre organizarea comunității, toate armele, echipamentul și antrenamentele erau fără sens. Apoi… agenda covidului a lovit societatea ca un tren de marfă.

Am constatat că drepturile noastre constituționale nu erau gravate în piatră, ci erau simple linii directoare pe care oficialii guvernamentali le puteau încălca oricând în numele „siguranței sănătății publice”. Legile nu mai trebuiau trecute printr-o serie de controale; mandatele puteau fi implementate ca și cum nu erau legi supuse supravegherii publice și erau aplicate unilateral.

S-a vorbit (în primul rând în rândul Democraților) despre pedepse severe pentru cei care au refuzat inutilele vaccinuri anti-Covid. Ei sunt cei care au vrut pașapoarte de vaccinare, ei au cerut închisoare pentru cei care au vorbit public împotriva vaxului, ei au dorit să fie luate locurile de muncă, copiii nevaccinaților și chiar existau planuri de a construi centre de detenție covid pentru a segrega și închide „anti-vaxerii”.

Îți bubuie mintea, dar asta chiar a fost o dezbatere serioasă în SUA și totul a fost declanșat în decurs de un an. Aproape jumătate din țară a fost dispusă să abandoneze Carta Drepturilor din cauza unui virus cu o rată de supraviețuire de 99,8%. Teoreticienii conspirației au avut tot timpul dreptate: libertățile noastre se bazează pe muchia briciului și a ne pregăti pentru a supraviețui și a lupta pentru acele libertăți este perfect rațional.

Din fericire, agenda Covid a eșuat. Mandatele au fost în cele din urmă blocate de statele roșii (conduse de Republicani – n.n.) și, în multe zone rurale, abia dacă au fost aplicate. Tentativa lui Biden de vaccinare obligatorie a fost oprită cu răceală de Curtea Supremă, dar de mult timp sunt convins că Curtea Supremă a luat această decizie tocmai datorită nivelului de rezistență publică. Judecătorii știau că, dacă insistau cu chestiunea vaccinării, războiul civil era pe masă.

Autoritarismul medical s-a prăbușit deoarece conservatorii și independenții nu s-au urcat la bord și nu puteau fi forțați să se conformeze. 

Dar ce se întâmplă când apare o criză care îi sperie pe conservatori? Ce se întâmplă când dreapta politică percepe o amenințare pe care o consideră reală? Devine atunci libertatea de nesuportat?

Virușii îi sperie pe progresiști ​​(în fapt, majoritatea lucrurilor îi sperie pe progresiști), dar ce anume îi sperie pe conservatori?

Ei bine, deși nu este automat o regulă, totuși, în general, cel mai mult îi deranjează pe conservatori amenințarea invaziei. Întrebați orice conservator ce îl îngrijora mai mult în timpul pandemiei: covid sau criza de la granița de sud? și marea majoritate dintre ei ar răspunde, fără ezitare, granița.

Conservatorii se tem de infiltrarea culturală și de cooptarea străinilor, se tem de sfâșierea constantă și deliberată a moștenirii lor americane și, prin extensie, a libertăților lor de către impostorii străini. Și ei se tem de un anumit blitzkrieg împotriva SUA prin terorismul organizat, dacă granițele rămân deschise.Întrebarea este: sunt ei dispuși să-și liniștească temerile sacrificând înseși libertățile pe care doresc să le protejeze?

În 2001, după evenimentele de la 11 septembrie, mișcarea conservatoare era mult diferită față de cea de astăzi. Erau influențele dinaintea lui Ron Paul și pre-libertariane. Neo-conservatorii erau cei care conduceau adăpostul și aveau o putere extinsă asupra percepției publice, făcând impulsul pentru încălcarea drepturilor constituționale fără precedent. Mentalitatea tip Patriot Act era larg răspândită, iar setea de război era palpabilă. I-am putut vedea în trecut pe conservatori îndepărtându-se de Declarația Drepturilor în numele luptei împotriva unei posibile invazii. Amintirile mele sunt încă vii în privința acestui lucru.

Astăzi, elementele aflate în joc nu sunt aceleași ca în 2001. Oricine susține altceva fie a fost probabil copil în timpul erei 11 septembrie, fie are o înțelegere distorsionată a schimbărilor care au avut loc în rândul conservatorilor din acele vremuri. Mișcarea lui Ron Paul a schimbat multe lucruri în bine, dar mai ales în cadrul circumscripției conservatoare. Oamenii obișnuiți și-au schimbat modul de a gândi cu privire la ce înseamnă a da libertatea în schimbul securității. Partidul Republican? E o fantezie să ne gândim că am putea schimba vreodată complet Partidul Republican. Însă covid ne-a dovedit că avem măcar niște aliați la nivel statal și local.

Adevărata problemă este vechea gardă a neoconservatorilor, care încă influențează calea Partidului Republican. Aceștia sunt oameni care se aliează fericiți în culise cu Democrații, au legături strânse cu elitele din establishment și loialitatea lor stă în mâinile globaliștilor. Dacă globaliştii vor război, atunci neoconservatorii vor vrea și ei război şi vor face orice pentru a-l obţine, inclusiv să-l creeze. Așa funcționează lucrurile.

Iar de data asta cred că vor obține ceea ce își doresc. Evenimentul din Ucraina nu a reușit să-i ademenească pe americani să susțină intervenția directă (majoritatea americanilor nu sprijină nici măcar finanțarea pentru Ucraina), dar Israelul este o altă chestiune. Există implicații foarte vechi și tribale care să atragă sufletele conservatorilor când vine vorba de conflictele din Orientul Mijlociu. Există factori religioși, da, dar bănuiesc că acest lucru este exagerat de criticii care cred că evanghelicii sunt cei care conduc spectacolul. Nu aceasta este realitatea.

Factorul creștin nu are nici pe departe aceeași influență pe care a avut-o în 2001. De fapt, bisericile au devenit atât de slabe încât sunt acum depășite de infiltrarea LGBT și activismul trans. Acest lucru nu ar fi fost niciodată tolerat în urmă cu 20 de ani – pe atunci ar fi tăvălit prin smoală și fulgi astfel de activiști. Dacă acest gen de lucruri e permis să se întâmple chiar în curțile noastre astăzi, atunci poți fi al naibii de sigur că nu religia este forța motrice a războiului de peste mări.

Nu, când vine vorba de Israel și de implicațiile războiului, grija își are, iarăși, rădăcinile în fenomenul ștergerii culturale. Ca să fim onești, acest fenomen nu e o simplă paranoia. În fapt, cultura occidentală este demontată în mod sistematic, iar imigrația în masă este o parte a acelei agende. De asemenea, este adevărat că ideologia islamică este complet incompatibilă cu credințele occidentale, inclusiv cu conceptul de individualism. Sistemele musulmane sunt de natură autoritara, asta este Legea Sharia.Deci, atunci când conservatorii (americani – n.n.) văd potențiala cădere a Israelului, ei asociază acest lucru cu căderea Occidentului și vor căuta să o oprească dacă pot. Dincolo de Israel stă îngrijorarea că o invazie a extremiștilor musulmani este deja în curs de desfășurare în SUA, politicile de frontieră deschise devenind norma sub Joe Biden. Iar aici este întinsă capcana…

Legea marțială ar funcționa în SUA numai dacă majoritatea conservatorilor ar susține-o. Acesta este un fapt. Fără sprijinul nostru, legea marțială ar eșua, așa cum au eșuat mandatele covid.

Rețineți că Biden și prietenii săi globaliști au folosit orice tactică posibilă pentru a face din legea marțială o inevitabilitate. Instabilitatea economică și stagflația au creat o creștere a criminalității violente și a jafurilor. Migrația ilegală în masă trage în jos sistemele de asistență socială ale statului și creează o tendință de diluare culturală. Granițele deschise au permis ca o mulțime de posibili străini ostili să intre în SUA.

În mijlocul războiului, dorința guvernului de a controla informațiile și discursul public va fi la apogeu. Cu toate acestea, așa cum am văzut în timpul pandemiei covid și în timpul războiului din Ucraina, ei nu s-au dovedit eficienți în a reuși acest lucru. Atâta timp cât internetul funcționează, nu contează ce fel de algoritmi îi aplică Big Tech pentru a înăbuși adevărul, acesta încă își va găsi o cale să iasă la.suprafață.

Asta înseamnă că sistemul va trebui să ia măsuri extreme, care ar putea fi realizate doar într-un mediu de lege marțială. Prevăd că această situație va merge într-una din următoarele două direcții, dacă tendința geopolitică actuală continuă…

Opțiunea A: izbucnește un război pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu, incluzând națiuni precum Iran, Siria, Liban, Iordania și Yemen. Israelul se confruntă cu eșecuri grave. SUA sunt târâte în război sau Israelul își folosește arsenalul nuclear pentru a distruge resursele (inclusiv populațiile) națiunilor inamice, ceea ce duce la posibila implicare a Chinei și Rusiei și, prin urmare, SUA sunt și în această situație târâte în război. Revoltele și atacurile teroriste devin un eveniment obișnuit în SUA, inițiate nu doar de infiltrații extremiști musulmani, ci și de radicalii de stânga care s-au atașat cauzei.

Este inițiat un proiect de lege pe care conservatorii îl susțin în speranța că va fi de folos la dizolvarea revoltelor. Proiectul va scufunda milioane de zenniali (generatia Z – n.n.) slabi și molateci, inclusiv femei, într-o mlaștină sângeroasă la care nu au capacitatea de a se adapta. Protestele și revoltele devin norma, împingând conservatorii să susțină o aplicare și mai strictă a noii legi.

În cele din urmă, este decretată legea marțială, dar soldații folosiți pe pământul american pentru a ne „proteja” de revolte și teroriști vor fi în primul rând cetățeni străini – migranților ilegali li se va da șansa obținerii ușoare a cetățeniei dacă se înscriu în armată și strivesc pe dizidenți cu bocancul, ceea ce vor face cu plăcere, pentru că nu au nici un atașament cultural față de America sau americani. În această etapă, constituția, în esența ei, va fi moartă.

Opțiunea B: Războiul se extinde, iar Israelul se confruntă cu o distrugere iminentă. Biden angajează în luptă forțele navale americane, împreună cu trupele terestre, în primul rând forțele speciale. Apoi solicită desfășurarea completă a forțelor terestre americane în regiune, dar în acest scenariu majoritatea conservatorilor nu susțin acțiunea, așa cum nu au susținut desfășurarea forțelor armatei nici în Ucraina.

Biden încearcă să implementeze un proiect pentru a forța prilejul. Conservatorii refuză să se conformeze sau să permită ca copiii lor să fie trimiși să moară într-un conflict străin. Cu privire la această problemă, conservatorii și radicalii progresiști sunt de fapt de acord, chiar dacă din motive complet diferite. Țara este apoi lovită de o serie nesfârșită de atacuri teroriste, fiecare fiind prezentat ca motiv pentru care publicul trebuie să susțină războiul. Fiecare atac este aplaudat de activiștii progresiști drept un act de „decolonizare”. Conservatorii sesizează acest truc drept ceea ce este și refuză în continuare să susțină războiul, luând o poziție „America First” („Înainte de altceva, America”). De ce să lupți peste ocean când America este sub presiune?Biden încearcă în continuare să impună legea marțială. Oferă cetățenie automată imigranților ilegali dacă aceștia servesc în armată și folosește unele dintre aceste trupe ca prezență de ocupație acasă.

Progresiștii radicali nu vor să lupte în Orientul Mijlociu, dar le place să vadă că migranților li se oferă ușor cetățenie și putere și vor apăra măsura – considerând că poate scapă de recrutare dacă migranții ocupă ei rândurile armatei. Conservatorii se revoltă, America intră fie în balcanizare, fie în război civil, fie în ambele. Patrioții sunt acuzați că îi ajută pe inamicii Statelor Unite și sunt, de asemenea, etichetați ca teroriști. Din acest moment, orice se poate întâmpla.

Cred că ceea ce poate declanșa situația din Israel poate fi mai amplu decât plandemia covid în ceea ce privește potențialul dezastru global și tirania globală care s-ar putea desfășura. Dacă situația va continua să escaladeze și se va transforma într-un conflict multiregional, șansele ca luptele să se reîntoarcă în America sunt mari. Nu doar în privința terorismului, ci și în ceea ce privește tulburările civile și sosirea războiului la ușa noastră. Dacă sprijinim războiul, legea marțială este o certitudine. Dacă nu sprijinim războiul, va fi încercată impunerea legii marțiale, dar cel puțin există scenarii în care aceasta ar putea eșua.

Aș spune că singurul lucru care va salva America în această etapă este creșterea mișcării America First („America înainte de toate”). Când vorbim despre America First, aceasta include nu doar securitatea americană, ci și libertățile americane. NU SUNT MOTIVE pentru care să nu avem și una și alta. Dacă conservatorii (și independenții) se lasă ademeniți în al treilea război mondial, va fi sfârșitul.

de Brandon Smith Alt-Market

traducere: Reacționarii

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php