Apelul lui MARIUS OPREA și al Fundației Doina Cornea pentru susținerea căutăriI MORȚILOR TEMNIȚELOR COMUNISTE

0 882

Ajutorul tău contează! Actualizare după o săptămână de campanie

Dragi prieteni și susținători ai Fundației Doina Cornea,

Cercetările pentru descoperirea victimelor comunismului din România au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea istoriei noastre adevărate. Pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru copiii şi nepoţii noştri este esenţial adevărul. Nu cred că doreşte cineva ca aceştia să cunoască istoria recentă a României doar din cele câteva fraze incluse în manualele de istorie actuale!

Toate şantiere arheologice pe care le-a organizat în ultimii trei ani Fundaţia Doina Cornea au fost susţinute financiar prin generozitatea voastră, a acelora dintre voi care aţi făcut donaţii, şi a câtorva societăţi comerciale care ne-au sprijinit. Datorită vouă am putut organiza în fiecare din aceşti ani câte două sau trei şantiere arheologice în care am descoperit zeci de rămăşiţe ale martirilor neamului, ucişi de torţionarii regimului comunist.

Din păcate, în acest an, datorită dificultăţilor prin care trec, niciuna dintre aceste societăţi nu a mai putut să ne sponsorizeze…

Cum voi aţi rămas singura speranţă, m-am gândit că, poate, o mică sumă de 10 lei nu s-ar simţi în bugetul personal al celor mai mulţi dintre cei peste 2000 de prieteni virtuali (sau chiar reali) sau membri ai grupului susţinătorilor Fundaţiei Doina Cornea. Pentru noi însă ar fi diferenţa între a continua sau nu cercetările pentru descoperirea victimelor comunismului din România.

Până acum s-au adunat douăzeci de susţinători, dintre care doi au contribuit într-adevăr cu sume mari. Le mulţumesc din suflet tuturor acelora care ne-au sărit în ajutor!

Pentru a putea organiza măcar şantierul arheologic de la Periprava (din cele trei care erau în plan anul acesta (Insula Mare a Brăilei, Periprava şi Târgu Ocna) mai sunt necesari 25.429 lei din cei 28.500.

Ce credeţi? Reuşim să-i strângem? Susţinerea fiecăruia dintre voi e imporatntă pentru noi. În afara faptului că ne oferă resursele financiare, ne arată că suntem susţinuţi. Ne dovedeşte că facem bine ceea ce facem!

Vă rog pe fiecare dintre voi să vă alăturați misiunii noastre de a descoperi adevărul și de a onora memoria martirilor noștri. Orice contribuție, indiferent cât de mică, poate face o diferență semnificativă. Donați astăzi și împărtășiți acest mesaj cu prietenii și familia voastră. Împreună putem reuși să strângem fondurile necesare pentru a continua cercetările și a aduce lumină asupra trecutului nostru. Vă mulțumim din suflet pentru sprijinul vostru continuu!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php