Claudiu Târziu: „UE amenință să devină un suprastat federal”

0 1.140

Într-un interviu acordat platformei spaniole „El Liberal”, președintele Consiliului Național de Conducere al partidului AUR, senatorul Claudiu Târziu, a vorbit despre valorile și principiile care stau la temeiul acțiunii politice a AUR, despre viitoarea guvernare AUR, colaborarea cu alte forțe conservatoare la nivel european, despre invazia Rusiei în Ucraina și nu numai.

Mai jos puteți citi interviul integral, tradus în limba română:

Cum ați prezenta partidul AUR unei persoane care nu vă cunoaște? Care sunt valorile pe care le apără acest partid?

Claudiu Târziu: Alianța pentru Unirea Românilor este un partid național-conservator, deci patriotic, suveranist și creștin. A fost înființat în 2019 și care a intrat în Parlamentul României cu 47 de mandate (10% din total), în urma alegerilor din 2020.

Valorile noastre fundamentale sunt: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea. Deci, suntem, în egală măsură, apărători și promotori ai vieții – pe care o apărăm încă din momentul concepției –, ai neamului românesc – înțeles ca totalitatea românilor care au fost, care sunt și care vor fi –, ai credinței creștine – pe care o trăim și mărturisim – și ai libertății sub toate formele ei – de la libertatea de gândire și exprimare, până la cele de asociere, inițiativă economică și liberă circulație.

Care sunt principalele probleme pe care le are România, din punctul dumneavoastră de vedere? Care ar fi primele lucruri pe care le-ați face dacă ați ajunge la putere?

Claudiu Târziu: România este astăzi un stat capturat de plutocrație, adică de o mafie transnațională. Statul român nu mai este forma de organizare politică a poporului român, ci mai degrabă o structură de extracție a resurselor românești în beneficiul unor grupuri de interese alcătuite din politicieni, infractori cu gulere albe, organizații oculte și companii multinaționale.

De fapt. aceasta este problema cea mai mare. În ultimii 33 de ani, România a fost jefuită și umilită. Revoluția anticomunistă din 1989 a fost confiscată de către al doilea și al treilea eșalon ale nomenclaturii comuniste și Securității. Țara mea are un statut mai jos decât cel de colonie, sub aparența unei democrații aliniate la organizații internaționale cu scopuri declarate nobile, cum sunt UE și NATO.

Puținele progrese pe care le-am înregistrat în privința statului de drept, a economiei de piață și a siguranței naționale, au fost totuși posibile prin afilierea la UE și NATO. Din păcate, astăzi, prin intermediul Comisiei Europene, tot mai tributară ideologiei neomarxiste, care este una a morții, a distrugerii morale și a spolierii populației – care este amăgită cu „pâine și circ” –, UE amenință să devină un suprastat federal, în care suveranitatea națională și interesele specifice ale națiunilor din statele membre sunt tot mai restrânse și neglijate.

Un stat român guvernat de AUR va redeveni un stat național, adică unul care pune în centrul preocupărilor sale interesul națiunii române, oriunde s-ar afla aceasta.

Pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie de o nouă ordine instituțională, de reforme profunde și de repunerea țării pe o cale de dezvoltare. Desigur, toate acestea nu pot fi realizate într-un singur mandat de patru ani, dar odată începute, primele rezultate se vor vedea imediat, iar românii vor căpăta încredere.

Urmărim să folosim din nou resursele naturale ale țării în interesul proprietarului lor de drept, poporul român. Trebuie creat un climat de siguranță și de bunăstare în România, cu ajutorul banilor astfel obținuți. Vom interveni rapid în două domenii vitale, care astăzi sunt surse de corupție și medii primejdioase pentru supraviețuirea națiunii: sănătatea publică și educația. Este o nevoie imperioasă de reglementare a pieței de energie, care ”liberalizată” în absența unei concurențe reale (peste 80% din energie este produsă de stat) și pusă la îndemâna speculanților de pe burse străine, a dus la creșterea galopantă a prețurilor la toate produsele și serviciile și la sărăcirea românilor.

Este obligatorie impozitarea cinstită a companiilor multinaționale, care își ”externalizează” acum profiturile colosale, prin artificii financiare specifice. Nu în ultimul rând, vom lua măsurile necesare pentru sprijinirea și dezvoltarea unei clase de întreprinzători mici și mijlocii, astăzi fără șanse reale, din cauza acestui stat care îi oprimă. Fără a-i încuraja să producă pe cei care pot să o facă, nu putem scăpa cu adevărat de sărăcie.

Numeroși experți au afirmat că România este una dintre cele mai corupte țări din Europa. Cât este de adevărată această afirmație? Dacă da, ce ați face pentru a combate sau a schimba această situație?

Claudiu Târziu: România nu este nici mai coruptă, nici mai puțin coruptă decât alte state est-europene, care, ieșite din comunism, au încăput pe mâna unor mafii locale aflate în relații de conivență cu mafia transnațională. Dar în România, prin operațiuni care arată bine „pe hârtie”, te poți îmbogăți cu ajutorul unor politicieni corupți, care fac legi în interes personal și închid ochii la încălcarea legii.

Românii suferă cel mai mult pentru că nu au parte de dreptate, de un sistem de justiție credibil, care să oprească sau să limiteze acțiunile acestei mafii. Suferă pentru că pierd procese civile, în care sunt daune materiale mari, deși legea este de partea lor. Suferă pentru că sunt procese care pot dura și zeci de ani, timp în care își cheltuie banii și își pierd orice speranță. Restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist, de exemplu, așa cum sunt casele, terenurile, pădurile, s-a făcut după bunul plac al unor politicieni și al unor instanțe de judecată. De aceea, reforma serioasă a sistemului de justiție va fi între prioritățile noastre. România vrea dreptate. Iar AUR i-o va da.

Cum priviți următoarele alegeri? Credeți că puteți fi un partid-cheie pentru a decide următorul guvern al României?

Claudiu Târziu: Suntem foarte încrezători că vom obține majoritatea parlamentară în 2024 și vom forma un guvern care să fie de partea românilor. Astăzi, în sondajele de opinie care nu se dau publicității, dar care sunt cunoscute de către toți actorii politici relevanți, AUR se află la aproape 30% din opțiunile de vot. Crizele multiple și suprapuse, de la cea economică la cea socială și cea culturală, nu pot fi rezolvate de către cei care le-au produs, falșii social-democrați și falșii liberali. Românii înțeleg asta chiar într-o mai mare măsură decât lasă să se întrevadă sondajele de opinie. Noi știm sigur, pentru că noi ne aflăm permanent în contact cu cetățenii, îi căutăm, îi întrebăm despre nemulțumirile și aspirațiile lor și suntem pe deplin conștienți de sentimentele și reacțiile lor.

Până în 2024, în mod cert vom convinge majoritatea alegătorilor că AUR este soluția, că AUR este singurul partid care va guverna în favoarea românilor, că AUR are un program de guvernare viabil și o echipă de guvernare capabilă să schimbe România în bine. Noi nu ne luptăm pentru a intra într-o alianță de guvernare, pentru că îi considerăm vinovați de dezastrul țării pe toți cei care s-au aflat la conducerea statului în ultimele trei decenii. Noi vrem și putem să guvernăm singuri.

Am observat că aveți o relație bună cu Chega și cu diferite formațiuni conservatoare din Europa. De ce nu ați fost invitați la „summit-urile patriotice” de la Madrid și Varșovia?

Claudiu Târziu: Așa cum am spus, noi suntem un partid tânăr, iar astfel de relații se construiesc cu migală și tact în timp. La început, nu eram cunoscuți, apoi a fost nevoie de anumite acțiuni de apropiere. Noi ne-am înființat după alegerile pentru Parlamentul European din 2019 și din acest motiv nu avem nici euro-deputați, pentru ca legăturile să fie mai ușor de făcut.

Astăzi comunicăm și înfiripăm prietenii frumoase cu multe partide conservatoare din Europa, cum sunt, pe lângă Chega, VOX din Spania, Fratelli d`Italia, PiS din Polonia, Lega și așa mai departe. Când aceste relații vor ajunge la un anumit nivel de maturitate, vom fi invitați la toate evenimentele importante ale curentului conservator european. Nu trebuie să grăbim lucrurile, căci vom ajunge negreșit acolo, pe măsură ce ne vom cunoaște mai bine. Totuși, ne dorim să facem asta înainte de alegerile pentru Parlamentul European, pentru ca, din momentul în care vom avea euro-deputați, să putem lucra bine împreună cu reprezentanții partidelor de aceeași orientare doctrinară, pe baza încrederii pe care o vom căpăta reciproc până atunci.

Cum vedeți războiul ruso-ucrainean? Care este poziția partidului dumneavoastră?

Claudiu Târziu: Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei este una barbară, ilegitimă și criminală. Potrivit tratatelor internaționale și dreptului internațional, granițele nu pot fi modificate pe calea armelor. Prin urmare, diplomația este soluția la astfel de probleme.

Noi, AUR, am exprimat această poziție în prima zi după declanșarea războiului.

Din păcate, se pare că nici o parte nu dorește cu adevărat încheierea acestui război. Și mă refer aici nu doar la cele două state beligerante, ci și la cei care sunt în spatele lor. Este limpede că Rusia nu luptă doar împotriva Ucrainei. Nu este un secret pentru nimeni că Ucraina este ajutată masiv de state din Uniunea Europeană și de SUA. Or un foc nu se va stinge atâta vreme cât este alimentat.

Vă puteți întreba: dar ce ar trebui să facă Occidentul, să lase Ucraina fără apărare? Iar răspunsul meu este: Occidentul trebuie să preseze deopotrivă asupra Rusiei și a Ucrainei să oprească războiul. Pentru că mor oameni, sunt distruse orașe și alungați cetățeni, întreaga regiune fiind în pericol. Războiul se poate extinde și, până atunci, ne costă enorm pe toți, pe cei de pe front cel mai mult, dar și pe cei din spatele frontului. Noi trebuie să oprim răul, să obligăm părțile aflate în conflict să revină la masa tratativelor și să-i ajutăm să ajungă la un acord. Rusia trebuie să înțeleagă că nu poate face ce vrea, iar Ucraina trebuie să priceapă că salvarea ei nu poate veni în urma distrugerii unei părți și mai mari a Europei.

Care este poziția dumneavoastră față de NATO și UE?

Claudiu Târziu: Așa cum am spus și mai devreme, AUR consideră că aderarea României la UE și NATO a fost o decizie benefică pentru țară. Fără UE probabil că am fi fost într-o fază de subdezvoltare mai mare, iar fără NATO nu am fi avut o umbrelă de securitate contra tendințelor imperialiste ale Rusiei.

România are o istorie tristă cu Rusia. Am pătimit enorm de pe urma interacțiunii noastre cu Rusia. Rusia este vinovată până în prezent că estul provinciei românești Moldova este astăzi în afara granițelor statului român. Republica Moldova nu ar putea exista fără sprijinul constant al României. Acolo avem peste 80% etnici români, iar aproape 50% și cetățeni români. Unirea Republicii Moldova cu România, de fapt revenirea acestui ținut, denumit în vechime Basarabia, la țară este un deziderat puternic al partidului nostru. Și din acest motiv nu avem nici o simpatie pentru Rusia și nici o încredere în ea.
De asemenea, de-a lungul istoriei, Rusia, sub orice formă a funcționat, ca imperiu, URSS sau Federație, a profitat de România, a năvălit peste România și a subjugat România (în anii 40 – 50 ai secolului trecut). Iată de ce avem nevoie să rămânem în NATO.

Pe de altă parte, din alte motive, de dezvoltare economică, de liberă circulație, pentru studii sau locuri de muncă, avem nevoie de UE. În UE sunt cei mai mulți români, dintre cei 6 milioane plecați în pribegie.

Cum vedeți viitoarele alegeri din Spania? Știu că aveți o relație bună cu Vox, dar aș vrea să știu și părerea dumneavoastră despre partidul spaniol.

Claudiu Târziu: VOX seamănă mult cu AUR, dar are specificul lui. VOX are lideri puternici și o politică inteligentă. Este în ascensiune, iar proximele alegeri l-ar putea aduce la guvernare. Ne dorim să reușească asta, după cum ne dorim ca toți conservatorii să ajungă la putere în țările lor. Pentru că numai cu state suverane, conduse după principiile conservatoare, putem spera la însănătoșirea bolnavului care este astăzi UE. Conservatorii sunt anticorpii bolii numite neomarxism, care s-a instalat la Bruxelles și Strasbourg. Ambiția noastră este ca împreună să ne întoarcem la normalitate. Normalitatea înseamnă viață, valori, tihnă, bunăstare neîngrădită de comandamente ideologice, libertate adevărată nu jucată sub camerele video de supraveghere și sub amenințarea creditului social contabilizat prin identitatea digitală, ca în China… Normalitatea înseamnă tradiție, spiritualitate, educație care să formeze oameni demni și liberi, credința că există un Dumnezeu deasupra tuturor și că în fiecare semen al nostru se oglindește Chipul Lui. Normalitatea înseamnă să trăim fără frică de moarte, de autorități, de ceilalți… Normalitatea înseamnă firescul înaintașilor noștri, pe care suntem chemați să nu-i uităm și să-i imităm în toate faptele bune.

sursa: RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php