ALERTĂ! MIRCEA VULCĂNESCU SUNTEM TOȚI! LUPTA CONTINUĂ LA SECTORUL 4!

2 1.246

ALERTĂ! MIRCEA VULCĂNESCU SUNTEM TOȚI! LUPTA CONTINUĂ LA SECTORUL 4!

Dragi bucureșteni, Cei ce nu încetează să urască tot ceea ce acest popor a avut mai bun și i-a fost exterminat în bolgiile comuniste, își continuă opera distructivă. Se pare că au făcut o obsesie pentru Mircea Vulcănescu, unul dintre spiritele cele mai blânde și omenoase ale elitei românești interbelice. Martirizat între zidurile Aiudului, el a spus murind, în 1949: „Să nu ne răzbunați!” Pe el nu se opresc nici astăzi a-l persecuta, post-mortem, cei care au făcut din memoria Holocaustului o sursă de afaceri și o fațadă care acoperă activitatea lor reală: subminarea memoriei Rezistenței anticomuniste.

Pe 28 decembrie am reușit, împreună, să oprim la Primăria Sectorului 2 luarea unei decizii de demolare a bustului lui Mircea Vulcănescu din București. Între timp, presiunile Institutului Elie Wiesel – sistate in noiembrie în urma protestului public care a reunit personalități precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Dan Puric, Maria Ploae, Marius Oprea, Nicolae Mărgineanu, Sorin Lavric, Lucia Hossu Longin, Marilena Rotaru, Eugen Mihăescu – au fost reluate și, cu complicitatea Primăriei Sector 4 (după unele surse și a Ministerului Educației), joi 16.02.2023, ora12,30, Consiliul profesoral și cel de administrație al Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu se întrunesc, sub presiune politică, pentru a decide schimbarea denumirii liceului. Spre deosebire de 2017, acum Primăria încearcă să facă treaba murdară cu mâinile profesorilor de la liceu. Ca și la Sectorul 2, vă chemăm să veniți Joi 16 februarie, la ora 12, în Șos. Vitan-Bârzești nr. 11, acolo unde Liceul Mircea Vulcănescu este exilat de ani de zile în niște module, la marginea orașului (clădirea liceului e evacuată pentru a fi consolidată, dar de ani de zile lucrările se amână; și acesta ar putea fi un mijloc de presiune și șantaj la adresa cadrelor didactice exasperate).

Am notificat Primăria Capitalei, Jandarmeria și Poliția pentru organizarea unei manifestații cu caracter cultural și memorial JOI 16.02.2023, ORA 12, la LICEUL MIRCEA VULCĂNESCU. Ne vom ruga, vom evoca personalitatea marelui savant. Veniți fiecare cu un portret al lui Mircea Vulcănescu ori cu o carte din vasta lui operă, purtați cu voi lumânări sau candele aprinse. Toți cei care aveți program flexibil sau profesii liberale, toți cei care vă puteți învoi 3 ore de la serviciu sau cursuri, veniți la această manifestație de cinstire a memoriei lui Mircea Vulcănescu. Ținuta să fie sobră, comportamentul civilizat, ireproșabil, în ton cu spiritul celui comemorat. Violența fizică și verbală este exclusă.

Lupta noastră este una demnă, curată și întotdeauna legală. Căci cu noi este Dumnezeu!

Pentru orice fel de detalii, contactați-ne la Tel sau pe WhatsApp: +40722749249 sau pe e-mail: ogoranu@gmail.com / https://www.facebook.com/Ogoranu .

Florin Dobrescu, Secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu

2 Comments
  1. IO...gerules says

    Itic Strul se baga in toate,si nu-l lasa in pace ciobanul mioritic Mircea Vulcanescu.Ce-i de facut?Romanii sa rumege mai puternic si sa se amuze la aflarea adevarului.Itic Strul e de ras iar Mircea Vulcanescu e de plans.Asta e domnilor romani,facetile jocul jidanilor.”Acii,ati,crima,bolduri,mosorele,petricele,bricii si lami ghi ras.”Aceste reclame se strigau pe calea Vacaresti nu prea de mult in urma,acum astea s-au mutat la Malluri cu preturi triple.

  2. Oprisan says

    Mircea Vulcanescu nu te vom uita!
    Pentru toti cei care vor raul poporului roman sa nu uite : – Amantes …

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php