Dincolo de gardul de sârmă ghimpată

0 1.327

 „Bolnav de România”, cum l-a caracterizat Tomozei, poetul, publicistul, jurnalistul și academicianul Vasile Tărâțeanu din Cernăuți a plecat la cele veșnice luni, 8 august 2022, în vârstă de 76 de ani.

Viața lui a fost marcată de gardul de sârmă ghimpată care trecea pe ulița mare a satului său natal, Sinăuții de Jos. Fusese pusă de austrieci în 1775 drept graniță, apoi, ca urmare a pactului Molotov-Ribbentrop, tot graniță a rămas. Sârma ghimpată separa cele două țări „frățești”: R.P. Română și URSS (recte RSS Ucrainiană). Partea  sa de sat aparținea raionului Hliboca din regiunea Cernăuți (unde cele două statui, a lui Schiller și a lui Eminescu, au fost dărâmate, rămânând doar monumentul ostașului sovietic eliberator). „Iată cum se face uneori istoria, mărturisea Vasile. De aici și repulsia mea față de frontiere în general. Cea din Sinăuți a trecut prin inimile sătenilor de acolo, deci și prin inima mea. Câte drame omenești a generat această frontieră!”.

Pe frontispiciul ziarului său din Cernăuți, „Plai românesc” (1990-1994), Vasile a inscripționat sârma ghimpată; autoritățile ucrainiene i-au intentat proces și l-au obligat să scoată sârma ghimpată, dar el a refuzat. A plătit scump pentru asta: în 1994, fiul său, Marcel, de 24 de ani, student la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a murit în condiții suspecte, neelucidate nici până azi. Pregătirile de nuntă s-au transformat în pregătiri de înmormântare […].

Văd pe ecranele televizoarelor comentatori care mai de care mai gălăgioși și aroganți vorbind despre războiul ruso-ucrainian sau ortodoxo-ortodox. Prea puțini vorbesc despre românii din Ucraina, despre încălcarea drepturilor lor elementare pe care le are orice minoritate națională (dreptul la limbă, identitate etc.), inclusiv minoritatea ucrainiană din România. Vasile Tărâțeanu a suferit și pentru că ei nu-s întrebați ce mai fac, sunt dați uitării, că bucovinenii de nord sunt considerați „popor băștinaș deportat”, că Eminescu este un „ucrainian renegat, născut din părinți ucrainieni care au fost românizați”.

Vasile Tărâțeanu era „bolnav de România” și pentru faptul că românii bucovineni au parte numai de „umbra spinului la ușa creștinului”, cum doinește Eminescu, că propaganda șovină îi împarte pe aceștia în moldoveni și români (după modelul stalinist aplicat și în Basarabia), că nu mai există teatru, conservator, universitate în limba română (de la Poroșenko până azi, în școli se predă, săptămânal, o oră de „limba moldovenească”), că mormintele românilor din Cimitirul central sunt vandalizate sau numele decedaților români sunt schimbate cu nume ucrainiene, că n-au ICR (Centrul Cultural „E. Hurmuzachi” este înființat de  avocatul Patraș), că s-a interzis ridicarea unui monument lui Ștefan cel Mare în Codrii Cosminului) sau lui Eminescu, iar casa lui Aron Pumnul stă să se prăvale, că s-a dat foc tricolorului românesc de formația paramilitară „Tridentul”, că într-un ziar ucrainian „Ceas” s-a scris: „Timpul așteptărilor că liderii români se vor conduce după rațiunea sănătoasă și nu vor cere statului ucrainian prea multe concesii trece, de aceea este necesar un baraj juridic” etc., etc.

Acest „Grigore Vieru al Bucovinei”, Vasile Tărâțeanu nu a tăcut, nu a stat în espectativă, ci a acționat în spiritul credinței creștine, a luat condeiul drept armă și gazetăria drept artilerie grea și a pășit la luptă. Până azi, 8 august 2022, când a trecut dincolo de gardul de sârmă ghimpată.

Autor: TUDOR NEDELCEA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 118

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php