Asociația Calea Neamului solicită Președenției și Guvernului României să INTERZICĂ premierului Ungariei vizitele „private” pe teritoriul statului român

0 1.313

Asociația Calea Neamului solicită Președenției și Guvernului României să interzică premierului Ungariei, Viktor Orban, vizitele „private” pe teritoriul statului român, tinând cont de faptul că acestea (cu sau fără acordul MAE) au fost făcute exclusiv în Transilvania, având de fapt un caracter politic exprimat printr-un obiectiv ce încalcă grav Constituția României, anume, organizarea obținerii autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, a anunțat, printr-un comunicat, Calea Neamului.

„Cerem totodată Președenției și Guvernului României, să solicite în mod oficial scuze din partea primului-ministru al Ungariei, pentru jignirile aduse cetățenilor români care au afișat la Băile Tușnad mesajul „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, Viktor Orban adresându-se către forțele de ordine în timp ce acestea ne protejau de mulțimea furioasă, escortându-ne spre ieșire, cu următoarea expresie defăimătoare: „Politicos, precum poliția din Budapesta procedează când evacuează drogații de pe poduri”.

Pe lângă aspectul jignitor, acest ordin, are și semnificația (cel puțin simbolică) de exercitare de facto al conceptului de co-suveranitate pe care Ungaria vrea să-l impună în România. Este un fapt fără precedent ca un șef de stat, aflat pe teritoriul altui stat, să dea indicații unor forțe de ordine din acel stat și să defăimeze cetățeni ai statului respectiv”, se precizează în comunicat.

Zilele trecute a avut loc cea de-a 31-a ediţie Universitatea de vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad.

Senatorul Claudiu Târziu (AUR) a criticat în termeni duri lipsa de reacție a autorităților române față de recentele evenimente organizate în cadrul Universității de vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, după cum a relatat RostOnline.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php