EXPERIMENTUL SHANGHAI. Consulatul Statelor Unite părăsește orașul și avertizează cetățenii americani: NU CĂLĂTORIȚI AICI! Din cauza restricțiilor arbitrare riscați să fiți izolați în unități de carantinare și separați de copii

0 1.159

Statele Unite au ordonat angajaților neesențiali ai consulatului său din Shanghai să părăsească orașul, pe fondul unei măsurilor stricte de izolare din metropolă declanșate sub pretextul unor cazuri de covid, a anunțat marți ambasada americană, anunță agenția AFP citată de Agerpres. Autoritățile comuniste au comandat izolarea aproape integrală a celor 26 de milioane de locuitori și îi plasează pe cei câțiva care au fost testați pozitiv în centre de carantină.

În acest context, Departamentul de Stat al SUA a „ordonat plecarea (personalului său) din cauza epidemiei de COVID-19 în curs”, a afirmat un purtător de cuvânt al ambasadei Statelor Unite într-un comunicat.

De asemenea, diplomații americani au informat autoritățile chineze „despre îngrijorările lor cu privire la siguranța și bunăstarea cetățenilor americani”, a precizat textul Departamentului de Stat, care se constituie într-un avertisment sever:

Reconsiderați posibilitatea de a călători în Republica Populară Chineză (RPC) din cauza aplicării arbitrare a legilor locale și a restricțiilor legate de covid. Nu călătoriți în Regiunea Administrativă Specială (RAS) Hong Kong, în provincia Jilin și în municipiul Shanghai din RPC din cauza restricțiilor, inclusiv din cauza riscului de separare a părinților de copii. Reconsiderați posibilitatea de a călători în RAS Hong Kong din RPC din cauza aplicării arbitrare a legilor locale.

La 11 aprilie 2022, Departamentul a ordonat plecarea angajaților guvernamentali americani care nu se află în situații de urgență și a tuturor membrilor de familie din districtul consular al Consulatului General din Shanghai din cauza unei creșteri a numărului de cazuri covrig-19 și a impactului restricțiilor legate de răspunsul Republicii Populare Chineze.”, se arată în Comunicat.

„Politica de toleranță zero … de către guvernele RPC și Hong Kong are un impact grav asupra călătoriilor și accesului la serviciile publice. Toți călătorii ar trebui să se pregătească să intre în carantină într-o locație desemnată de guvern pentru cel puțin 14 zile la sosire. În timpul carantinei, autoritățile sanitare vor testa călătorii în fiecare zi și nu le vor permite călătorilor să părăsească camerele lor. ”, avertizează Departamentul.

„Călătorii care sunt testați pozitiv în timpul acestei perioade de carantină vor fi transferați într-o unitate medicală sau altă unitate de carantină desemnată de guvern. Standardele de îngrijire, cazare, testare și tratament pot fi considerabil diferite de standardele din Statele Unite. Chiar și după încheierea carantinei la sosire, călătorii care se deplasează în RPC și Hong Kong se pot confrunta cu carantine suplimentare și cu teste obligatorii, precum și cu restricții de circulație și de acces, inclusiv accesul la serviciile medicale și la transportul public. 

În unele cazuri, copiii din Hong Kong și RPC care au fost depistați pozitiv au fost separați de părinții lor și ținuți în izolare până când îndeplinesc cerințele locale de externare din spitale.”, mai informează Departamentul de Stat.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php