Claudiu Târziu: Invit Parlamentul de la Chișinău să voteze o declarație de REUNIFICARE cu România!

1 727

Copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a îndemnat Parlamentului de la Chișinău să voteze o declarație de reunificare cu România, menționând că și Bucureștiul este gata pentru Unirea cu Basarabia.

Prezent, miercuri, la Chișinău, copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a făcut o serie de declarații, în contextul războiului din Ucraina.

Încă de la începutul conferinței de presă, senatorul Claudiu Târziu a condamnat războiul din Ucraina, solicitând încetarea acestuia, și exprimându-și totodată admirația pentru solidaritatea dovedită de românii de pe ambele maluri ale Prutului cu refugiații din Basarabia.

„Dragi prieteni și frați, voi începe cu o declarație de dragoste. Iubesc Basarabia și îi iubesc pe basarabeni, pentru că în venele mele curge sânge basarabean. Bunica mea s-a născut la Lipnic, în județul Soroca, acolo unde Ștefan cel Mare a reputat o victorie zdrobitoare asupra hoardelor tătare venite din Răsărit. Fiind deci legat organic de Basarabia, prin origine, am întotdeauna în inima mea această parte a pământului românesc.

Sunt aici în calitate de președinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, dar și de copreședinte al partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Întâi de toate, aș vrea să condamn și aici, la Chișinău, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Condamnăm acest război care este lipsit de orice justificare și cerem încetarea lui imediată și revenirea la masa negocierilor și la uneltele diplomatice.

Românii de pe ambele maluri ale Prutului au dovedit o solidaritate exemplară cu victimele acestui război, cu refugiații din Ucraina. Am văzut o mobilizare care m-a umplut de speranță atât aici, în R.Moldova, cât și în Țara Mamă, România, pentru a le da o mână de ajutor celor în nevoie, celor care fug din calea tancurilor rusești”, a menționat copreședintele AUR, Claudiu Târziu.

Totodată, acesta a recomandat R. Moldova să facă demersurile necesare pentru ieșirea din CSI.

„Recomand, din nou, conducerii Republicii Moldova, președintelui Maia Sandu și Guvernului de la Chișinău, să ia în considerare și să facă demersurile necesare pentru ieșirea R. Moldova din CSI (Comunitatea Statelor Independente- n.red). Nu există niciun fel de motivație pentru care R. Moldova să mai rămână în CSI, în condițiile în care Ucraina, stat fondator, a părăsit această formă de subjugare a popoarelor de către Rusia (…).

Am atras atenția asupra acestui lucru și de la tribuna Senatului României, și o fac și aici cu speranța că Guvernul de la Chișinău va face ceea ce trebuie pentru a arăta hotărârea de a adera la UE. Daca tot a făcut o cerere de aderare, ar trebui să arate și că se desprinde de tutela rusească”, a spus senatorul Claudiu Târziu.

Acesta a amintit de războiul de pe Nistru, anunțând un proiect de lege pentru cei care au luptat în 1992.

„În acest context ne aducem aminte de războiul de pe Nistru,  în care Rusia a tăiat pur și simplu o bucată din R. Moldova, a ocupat-o cu trupele ei si cu trupe de mercenari și a instalat un fel de administrare ilegitimă și criminală. Evenimentele de la începutul anilor 1990 de pe Nistru trebuie să rămână vii in memoria noastră și ceea ce se întâmplă azi în Ucraina ne amintește acel abuz al Rusiei din 1992.

Ne preocupă soarta foștilor combatanți din războiul ruso-român de pe Nistru. Vom face un proiect de lege prin care acei dintre ei care sunt cetățeni români să fie considerați veterani ai armatei române cu toate drepturile aferente”, a anunțat senatorul Claudiu Târziu.

Copreședintele AUR a reluat mesajul privind necesitatea reunificării Republicii Moldova cu România.

„Am vorbit despre cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, dar în foarte multe mesaje politice ale mele, la București și la Chișinău, am arătat că singura cale rapidă și viabilă de integrare a R. Moldova în UE este reunificarea cu Țara Mamă, România.

Acest lucru ține de voința politică a Parlamentelor de la București și de la Chișinău, nu de altceva, și nimeni nu poate împiedica două state să se unească dacă ele așa hotărăsc. Aveam de-a face cu doua state românesti. Am venit aici la dumneavostră ca să vă demonstrez că din partea României există toată deschiderea pentru demersurile de reunificare.

Cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a fost dată o declarație solemnă în Parlamentul României, la 27 martie 2018, o declarație comună a celor două Camere, votată în unanimitate, în care se arată:

Parlamentul României, constituit în ședință comună la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018, consideră ca fiind pe deplin legitimă voința acelor cetățeni din R. Moldova care susțin unificarea celor doua state, ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a natiunii române și declară că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor din R. Moldova, ca expresie a voinței suverane a acesteia.

Așa cum observați, Bucureștiul este gata pentru reunificare și invit și Parlamentul de la Chișinău, care reprezintă cetățenii R. Moldova, să voteze o declarație de reunificare cu România, pentru a asigura integrarea imediată în Uniunea Europeană și punerea acestui colț de pământ românesc sub protecția organizațiilor internaționale din care România deja face parte.

Basarabenii nu trebuie să aștepte o iluzorie integrare europeană promisă de actualul Guvern de la Chisinau, când soluția este la îndemână. Nu trebuie să treacă ani, nu trebuie să îndeplinească nu știu ce criterii. Pur și simplu trebuie ca Parlamentul de la Chișinău să voteze reunificarea. Atât! Și procesul poate începe imediat!”, a declarat copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

sursa: RostOnline

1 Comment
  1. ionionita says

    Astazi, cand sarbatorim 104 ani de la Declaratia Parlamentului Rpublicii Moldova de unificare
    cu tara – Romania,invitam politicienii din ambele tari sa se ridice la nivelul oamenilor de stat romani, din martie 1918 si sa voteze din nou unirea cu tara. Sa profitam de acest moment international prielnic.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php