Comisie Parlamentară de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă

1 1.381

Proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea unei Comisii Parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice efectuate în sectorul sanitar în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României a fost aprobat miercuri în plenul Camerei Deputaților.În plen s-au înregistrat 207 de voturi „pentru”, 82 „împotrivă”, o abţinere, iar 10 deputaţi nu au votat.

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a precizat că acest grup solicită aprobarea înfiinţării, la nivelul Camerei Deputaţilor, a unei comisii de anchetă privind investigarea achiziţiilor publice în sectorul sanitar realizate în timpul stărilor de urgenţă şi de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, alte instituţii din subordinea MS, date fiind numeroase informaţii şi polemici care au fost vehiculate sau expuse în spaţiul public referitoare la achiziţiile în regim de urgenţă de consumabile medicale, diferite echipamente de protecţie, consumabile medicale, dezinfectanţi, măşti şi mănuşi sanitare, alte produse destinate combaterii plandemiei.

Potrivit proiectului, comisia de anchetă va fi formată din 15 membri şi va fi condusă de un birou, compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, aleşi în prima şedinţă cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Deoarece numai deputaţii AUR şi-au desemnat reprezentanţii, până săptămâna viitoare şi celelalte grupuri parlamentare vor face propuneri în acest sens. 

Potrivit iniţiatorilor, prin sintagma „achiziţii publice” se înţelege achiziţiile publice de consumabile medicale, diferite echipamente de protecţie, dezinfectanţi, măşti şi mănuşi sanitare, dar şi alte produse destinate combaterii plandemiei, realizate în regim de urgenţă de către autorităţile şi instituţiile publice menţionate în proiect.

În activitatea sa, comisia de anchetă va putea utiliza un grup de specialişti, fără drept de vot, mai prevede proiectul.

În luna mai, Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor (CNSC) a realizat un raport al anului 2020, an dominat de plandemie și achizițiile realizate de autorități pentru stăvilirea acesteia.

Potrivit acestui raport, neregulile constatate de către CNSC în perioada de plandemie se ridică la suma de 4,9 miliarde de euro.

Nereguli au fost sesizate în toate sectoarele de activitate, atât la achizițiile din bani guvernamentali, cât și pe achizițiile din fonduri europene.

1 Comment
  1. Marian says

    Daca vrei cu adevarat sa-ngropi o chestie , o ilegalitate in Romania s-a inventat COMISIA DE ANCHETA : o mie de ani nu mai stie nimeni nimic despre…chestie !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php