Senatorul Sorin Lavric: Trebuie să ne recăpătăm demnitatea și vâna, să fim cei care am fost odată!

1 1.788

Românii trebuie să își recapete demnitatea și să redevină ceea ce au fost odată, a îndemnat senatorul Sorin Lavric (AUR), într-un interviu de colecție acordat publicației Timpul.md.

Noi nu suntem antieuropeni, suntem pentru o Uniune Europeană a națiunilor creștine, în care toți partenerii au drepturi egale și își păstrează identitatea, a subliniat senatorul AUR, Sorin Lavric.

„Numai că politica Bruxelles-ului este una neomarxistă, de distrugere a identităților naționale și a rasei albe. Se petrece o răsturnare a canonului valoric: se distrug statui, se scot din biblioteci cărți de autori clasici doar pentru că au fost albi, creștini și eventual stăpâni de sclavi. Se va răsturna totul! Se va ajunge la un haos, când, printr-o contraselecție, în locul unor valori verificate de istorie, se vor pune niște pseudovalori”, a explicat Sorin Lavric.

Întrebat dacă lupta împotriva noii ordini mondiale este o utopie, Sorin Lavric a răspuns:

„Așa este, ei sunt foarte puternici. E plutocrația asta oligarhică – o mână de oameni care au toți banii și îi mânuiesc pe toți politicienii. Ei pot falimenta un stat într-o lună, dacă vor. Și ce vreți să fac? Să fiu și eu o momâie, cum au fost 30 de ani toți politicienii noștri? Nu pot. Sunt paladin și mor în picioare. Noi știm că mergem la sacrificiu. Ni s-a spus de la început că n-avem nicio șansă, că habar n-avem ce puteri înfruntăm. Tocmai pentru că nu avem nicio șansă, nu avem nimic de pierdut, iar cel care n-are nimic de pierdut e redutabil. Noi mergem înainte, știind că nu mai există drum de întoarcere”.

Pe noi ne-a doborât această propagandă corect politică, noi nu mai știm să luptăm. Suntem moi, călduți. De aceea AUR-ul vine și spune: „Române, trezește-te, că altfel dispari!”. Trebuie să ne recăpătăm demnitatea și vâna, să fim cei care am fost odată, a adăugat senatorul Sorin Lavric.

În ceea ce privește alegerile din Basarabia, o altă temă importantă a interviului, s-a pus în discuție șansele pe care AUR Moldova le are la alegerile din 11 iulie.

„Fiind un partid naționalist, noi vrem ca Basarabia să redevină ceea ce a fost în perioada interbelică, iar basarabenii să recapete ceea ce li s-a luat fără să fie întrebați, și anume cetățenia română. În plus, eu am motive subiective, căci bunicul meu pe linie paternă a fost popă în Basarabia. Tatăl meu s-a născut aici și, la numai cinci ani, a trebuit să plece cu popa în România, pentru că veniseră rușii în 1940 și îi omorau. Așa că eu pe jumătate sunt basarabean și nu vin aici din capriciu și ifose electorale, ca să vă exploatez în locul lui Dodon și al lui Voronin.

Ce șanse avem? Nici la București nimeni nu dădea doi bani pe noi. Eu am toată încrederea, pentru că nu poți intra într-o campanie electorală, dacă ești măcinat de șovăieli și ezitări. Trebuie să crezi în steaua ta. Dacă băgăm trei deputați, cred că va fi extraordinar. Dar eu cred că băgăm cinci”, a explicat Sorin Lavric.

Intrarea AUR Moldova în Parlamentul de la Chișinău ar reprezenta primul pas către Unire, a subliniat senatorul Sorin Lavric

„Puterea unui om în opoziție este să protesteze, să facă declarații politice și tot timpul să critice guvernarea. Va fi primul pas către Unire. Gândiți-vă, dacă noi și aici intrăm, păi, simbolic, rezonanța AUR-ului va fi extraordinară. Și atunci, prin ricoșeu, vom crește și în România. În sfârșit, ei își vor da seama că nu suntem un partid de diletanți și de veleitari, luați cu strânsura așa, ca peștele cu plevușca.

Apoi, în 2024, vom intra la guvernare în București. Acolo unde există voință, există și putință. Odată, cele două parlamente se vor întâlni, se va face o sesiune solemnă și vor vota Unirea Basarabiei cu România”, a spus Sorin Lavric.

Senatorul AUR a mărturisit căse trage din familia unui preot basarabean din Florești, care a fugit de prigoana sovieticilor în România.

„Nu știu exact unde s-a născut el, dar știu că avea parohia în satul Frumușica, raionul Florești. Acolo s-a născut și taică-meu, și cu o soră de-a lui. Taică-meu a copilărit acolo până în 1940, după Pactul Ribbentrop-Molotov, când mai aveau 72 de ore – ăsta era ultimatumul. Și atunci popa a încărcat două căruțe cu ce a putut să ia. Taică-meu avea cinci ani și mi-a povestit că a luat un iepure și l-a băgat într-o colivie. Și așa a fugit basarabeanul meu, cu iepurele în brațe, în România…”.

Întreg interviul este disponibil aici.

via RostOnline

1 Comment
  1. INJECTIA FINALA says

    PEEOTUL-DOCTOR

    SISTEMUL MEDICAL ESTE CHEIA BIG RESET

    Armata medicilor robotizati, De Facultate buldozerizati
    Mental, moral, dezintegrati
    Ii face pe oameni degenerati
    Bolnavi, disperati,

    Ei, primii sclavi ai farmaciei globale
    Ne cer sa luam toxice’ngrozitoare
    NICIO sansa de vindecare
    Tin omul bolnav, pan’la ultima suflare

    Nu’i vorbesc de metodele naturale
    De aer si apa curata, de vie mancare
    Cu inteleapta cumpatare
    De’odihna, trezvie, miscare
    De divinele plante medicinale
    Si doctorul universal, mandrul soare

    Ne considera ignoranti,, vaci de muls
    Oi naïve, doar bune de tuns
    Unii plang, inteleg situatia
    Ajuta cum pot, evitand ecuatia
    Expulzarii din casta Raului Nepatruns

    Cu consiliere umana, blajina
    Stiind ca trupul se autorepara
    Asta’i o lege divina, plenara
    Românul’ar deveni o albina

    Plin de energie, indraznet, dinamic
    In fiecare celula, un motor oceanic
    Savurand respiratia, ziua, viata
    De dimineata pana dimineata
    Cunoscand legile de functionare
    Valabile pentru tot ce palpita sub soare

    Spitalele’s, Azi, inchisori criminale
    Pentru majoritatea actelor medicale
    Sunt abatoare umane
    Posedate de jivinele transumane
    Cu otravuri, operatii, des, inutile
    Nu uita niciodata de pastile
    Ar trebui doar sfaturi mai bune
    Un Doctor abil, integru e o minune

    Cu pretul unui singur spital
    Românii informati, ar invata
    Sa transforme o gloaba in cal
    Nu s’ar mai ingrozi, speria,
    Cand ii doare putin undeva

    Aici, BORul are raspunderea prima
    Nu’si face datoria’n gradina
    Ce sa faca crestinii ? Gem si suspina

    Prin canalele sale, BORul
    Da emisiuni medicale, frecvent
    Toxice, false, letale
    Elvira Gheorghita, sora ? colonelului Gheorghita
    Aceeasi putere manipulatoare,
    Sunt maestri in dezinformare

    Nu’s carti de sanatate in manastiri
    Ce’ar sta magnific langa Psaltiri
    Milioane de Români ar afla
    Cum se pot usor vindeca

    Cu sfaturi de suflet si trupesti
    Oferite de monahi/i ceresti
    Cu zambete ingeresti
    Nu ca’n spitale, animalicesti

    La’nceput, preotii erau si doctori
    Erau divinii tamaduitori
    De ce nu se preda la teologie
    Medicina crestina, vie

    Dupa predica saptamanala
    Preotul ar rosti o vorba capitala
    Si despre TRUPUL nostru-pamant
    Templu al Duhului Sfant

    S’a mai trecut un prag al ororii
    Tirania intra prin toti porii
    Stapanii lumii, dezlantuiti
    Ne vor pe toti, in lant nituiti

    Ne’nteapa napraznic, cu seruri mortale
    Ce vor provoca hecatombe finale
    Unde esti, Parinte Daniel ?
    De ce tradezi crestinul-miel ?

    Mainii de oameni, infernalei orchestre
    Ce detine planetara zestre
    Sa ne opunem cu’nversunare
    Ne viseaza morti, sau sclavi sub teroare

    O, ce porunca suprema
    Sa ai grija de fratii crestini
    Preafericite, vor veni la Catedrala
    Se vor prabusi pe pardoseala
    Sfintii vor cadea din mozaic
    Ca pactizezi cu’al lor Inamic
    BOR ul si’a pierdut increderea turmei
    Ca nu esti pastorul pt bunii miei
    Ii jertfesti, Parinte, fara remuscare
    Pe parinti, copii, lipsiti de’aparare

    Stii ce te’asteapta, Preanefericite
    De perseverezi in alegeri gresite

    Au mai ramas cateva clipe
    Sa ridici steagul si pe aripè
    Eroice, martirice, drept marturisitor
    Sa fii, Adevarului, sol !

    Slava Domnului ca mai sunt cativa doctori ca Dl Razvan Constantinescu care’si respecta Juramantul, fac onoare profesiei si implinesc poruncile dumnezeiesti.
    Ei pot spera, indreptatit, un loc in imparatia Cerurilor.

    Iar medicii lasi, tradatori ai Românilor, profitori ai sistemului big farma, ucigasi, in conditii de vaccinare si PCRizare obligatorii, nu cred ca vor scapa Osandei vesnice,pt neasistenta persoanelor in pericol de moarte.

    In Iad, vor fi pe locul 2.

    Pe primul loc vor fi ierarhii si preotii, toti membrii clerului bisericesc si minahicesc care nu se opun crimelor actuale, contra Bisericii, contra României si Neamului nostru.

    SA ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului sa’i lumineze si sa prinda curaj întru marturisire jertfelnica

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php