Destine exemplare. Octavian Tomuța – Prezent!

0 1.782

Octavian Tomuța este unul dintre luptătorii anticomuniști despre care se vorbește extrem de puțin astăzi. Din păcate, acești fii ai neamului care și-au sacrificat totul pentru libertatea și demnitatea țării lor sunt pe nedrept acoperiți din ce în ce mai mult de un strat gros de uitare. Și nu trebuie să se întâmple așa. Tocmai acesta este rostul nostru, să scoatem de sub colbul uitării efigiile lor întru neuitare.
Deunăzi, Adrian Tomuța, fiul marelui luptător Octavian Tomuța, îmi amintea că pe 8 mai, tatăl său ar fi împlinit 97 de ani, dacă nu ar fi fost răpus de boală în acel februarie 1999…
Despre Octavian Tomuța ar fi enorm de mult de scris. Despre omul, despre genialul inginer acumulatorist, despre familistul de excepție, despre promotorul dreptei național-creștine de după 1990… Ne vom mărgini deocamdată a aminti că s-a născut la 8 mai 1924, într-o familie dintr-un sat risipit pe văile Târnavelor. Primele 5 clase liceale avea să le urmeze la Sighișoara, până când, refugiul în urma nedreptului Dictat de la Viena avea să îl poarte la Liceul Radu Negru din Făgăraș, prestigios colegiu unde avea să-i cunoască pe Ion Gavrilă Ogoranu, dar și pe ceilalți membri ai Frățiilor de Cruce care după 1948 vor constitui una dintre cele mai aprige forme de rezistență armată, pe crestele Munților Făgărașului. Posedând o capacitate intelectuală aparte, va termina liceul ca șef de promoție și va fi admis la Politehnica refugiată de la Cernăuțiul furat de sovietici, la Turnul Severin. Însă la insitențele familiei va fi da examen de admitere și la Politehnica din București, fiind admis cu bursă și loc în căminul studențesc. Mai mult, va fi ales șef al anului și președinte al Căminului Politehnicii, grație excepționalelor sale calități intelectuale și morale.
Activ în cadrul organizației clandestine a studenților legionari de la Politehnică, va fi implicat în organizarea marii manifestații a tineretului anticomunist din Piața Palatului Rergal, de la 8 noiembrie 1945.
La 24 mai 1948, va fi arestat de Siguranța acaparată de NKVD, prin intermediul comuniștilor autohtoni, fiind anchetat cu duritate și condamnat la pedeapsa cu închisoarea, unde va petrece 14 ani. A fost una dintre victimele cele mai chinuite în cadrul experimentului de la Pitești, unic în istorie din punct de vedere al torturilor psihice și fizice, precum și rezultatelor de spălare a creierului victimelor, coordonat de liderii de naționalitate evreiască ai Securității înființate de NKVD ca o copie fidelă a acestuia pe teritoriul României ocupate. După sistarea macabrului experiment, își revine integral din punct de vedere spiritual și va cunoaște închisorile Aiud, Gherla și lagărul de muncă de la Periprava, de unde este și eliberat în 1962.

Deși eliberat, ca urmare a refuzului său de a colabora cu organele represive ale regimului, nu i se va mai permite să termine Politehnica, deși la arestare se afla la finalul anului al 4-lea. Va fi nevoit să muncească necalificat, iar în 1965 se va prezenta din nou la examenul de admitere la Politehnică, pentru unul din cele 15 locuri la cursurile serale. Reușește pe primul loc și, practic, va urma a doua oară cursurile Politehnicii, terminând, după 6 ani, în 1971, ca șef de promoție, Facultatea de Electrotehnică.
Se va angaja la întreprinderea Acumulatorul din București în 1965 și va pune în funcțiune tehnologia Varta, iar ulterior tehnologia Singer. În 1975 se va transfera la Institutul de Cercetări pentru Electrotehnică, unde va obține nu mai puțin de 6 brevete de invenție!
Trăiește bucuria efemeră a Revoluției, amestecată cu amărăciunea restaurării structurilor comunisto-securiste, în Decembrie 1989 și 1990. În 1999 se va pensiona, dar va desfășura o intensă activitate ca membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), implicându-se în special în cauzele legate de susținerea camarazilor loviți de suferințe și boli. A rămas consecvent credinței sale legionare, făcând parte de la reînființare, din 1993, din Partidul Totul pentru Țară, care mult timp nu a primit de a autoritățile neocomuniste dreptul folosirii titulaturii sale istorice, ci doar titulatura de Partidul Pentru Patrie, unde l-am cunoscut și eu, fiind bun prieten cu camaradul său de suferințe inimaginabile, regretatul Mircea Rațiu (Calmuschi). De asemenea, era într-o apropiată relație cu fratele său de luptă, Ion Gavrilă Ogoranu. Spre sfârșitul anilor 1990, conducea benevol redacția unei reviste de înaltă ținută intelectuală, numită Vremea Dreptei. În lumea noastră, inginerul Tomuța era privit cu admirația cuvenită unui martir și unui caracter de stâncă, în al cărui suflet se împletiseră atât de frumos omenia românească, trăirea unui creștinism autentic și scetic și mai ales empatia nesfârșită față de cei aflați în suferință.
Îmi amintesc că în februarie 1999, mergând spre școala unde eram profesor, l-am întâlnit prin curtea Spitalului 9 pe camaradul Mircea Rațiu, care îl vizitase pe domnul Tomuța, înștiințându-mă de starea gravă în care se afla și de iminența deznodământului trist care s-a și petrecut pe 19 februarie 1999…
Octavian Tomuța constituie unul dintre acele repere istorice ale Rezisteței care vor trebui perpetuate, tocmai pentru că el poate constitui unul din modelele de care tânăra generație are nevoie pentru a își însuși virtuți precum consecvența, dârzenia, credința și dragostea pentru orice om.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php