Conducerea auto-intitulatei Republici Moldova a interzis oficierea slujbelor de Sfintele Paști în biserici dar și în cimitire. Mitropolia Basarabiei: Comportament ateu și iresponsabil

1 1.435

Mitropolia Basarabiei a transmis o scrisoare deschisă către premierul „Republicii Moldova” în care cere permiterea oficierii slujbelor în biserici și cimitire în perioada pascală 

Ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prin care s-a decis interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021, a creat nedumerire în rândul reprezentanților Bisericii.

„Nedumerirea vine din cauza faptului, că atunci când am fost chemați la consultări pentru luarea deciziilor ce privesc cultele am rămas impresionați de deschiderea arătată de către Domnia Voastră și, considerăm că au fost luate cele mai bune decizii, care să contribuie la diminuarea numărului de infectări și, totodată, care să nu afecteze bunul mers al vieții ecleziastice”.

Mitropolia consideră că decizia trebuie revizuită.

Vrem să știți că apreciem grija autorităților din R. Moldova pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, însă, pentru pacea socială, păstrarea unui climat de pace și stabilitate, în aceste momente de încercare, considerăm că este necesară consultarea tuturor factorilor de decizie, inclusiv a reprezentanților celor două mitropolii ortodoxe din R. Moldova, dar și a reprezentanților celorlalte culte”.

Un alt aspect care se solicită a fi revizuit este restricționarea accesului în cimitire.

„Dacă sunt permise slujbele afară, cu respectarea distanței de 1,5 m, de ce în cimitire, care sunt spații deschise (mai este și distanță între morminte), nu ar putea fi permis accesul, pentru a ne cinsti oamenii dragi, care nu mai sunt printre noi?”, se întreabă reprezentanții Mitropoliei.

„Toți clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, sunt indignați și nedumeriți de măsurile luate de către autorități care, deși se declară credincioși, au un comportament ateu și iresponsabil, prin deciziile luate”, se precizează în adresă.

Iată scrisoarea fraților noștri de peste Prut:

Domniei Sale                                                                   

Domnului Aureliu Ciocoi

Prim-Ministru interimar al Guvernului Republicii Moldova

Stimate domnule Prim-ministru interimar,

        Prin prezenta, Vă aducem la cunoștință că, am aflat cu nedumerire despre ultimele hotărâri ale Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din data de 22.04.2021 prin care s-a decis interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult, în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021. Nedumerirea vine din cauza faptului, că atunci când am fost chemați la consultări pentru luarea deciziilor ce privesc cultele am rămas impresionați de deschiderea arătată de către Domnia Voastră și, considerăm că au fost luate cele mai bune decizii, care să nu afecteze bunul mers al vieții ecleziastice. La baza nedumeririlor noastre stau și câteva neconcordanțe pe care dorim a vi le prezenta:

A fost permis accesul în biserici, în perioada în care numărul infectărilor era foarte mare și pe o scară ascendentă, iar acum când infectările au început să scadă suntem scoși din biserici;

R. Moldova a fost scoasă din zona roșie de pe harta infectărilor și totuși măsurile, în ce privește biserica s-au înăsprit;

Teatrele se deschid, deși tot sunt spații închise, cu participarea a 30% din capacitatea locurilor. La o capacitate de 500 de locuri, teoretic pot intra 150 de oameni. Majoritatea bisericilor nu au prezență în biserici mai mare de 100 de persoane. Sfințirea prinoaselor oricum se face afară, în majoritatea cazurilor. Noi nu suntem pentru ca celelate instituții să fie închise, dar nu vrem nici noi să fim închiși. Să fim tratați fără discriminare.

Daca e să ne referim la piețe, alimentare, Super Market-uri, se poate ușor de verificat că nu se respectă, în majoritatea cazurilor distanța fizică recomandată, la case fiind adeseori cozi.

  • Postul a trecut aproape, majoritatea credincioșilor s-au spovedit și împărtășit, iar aglomerațiile din biserici nu vor mai fi. De ce este nevoie atunci de aceste restricții?
  • Biserica a înțeles prevederile Hotărârii 53 din 26 martie 2021 și și le-a asumat. În contextul situației actuale, Biserica Ortodoxă(Mitropolia Basarabiei) a transmis clericilor și credincioșilor măsurile impuse în această situație, cu recomandări suplimentare, păstrând echilibrul și responsabilitatea pentru prevenirea unor situații nedorite: Notăhttps://mitropoliabasarabiei.md/atentia-tuturor-clericilor-si-credinciosilor-din-cuprinsul-mitropoliei-basarabiei . Dacă noi am respectat în mare (desigur au existat, cu părere de rău și câteva excepții), de ce să fim privați de dreptul de a participa la slujbe în biserici?
  • Până acum nu au existat biserici care să devină focare de îmbolnăviri, și nimeni nu a demonstrat că lingurița a fost în vre-un caz de îmbolnăvire, sursă a infectării. Toți preoții folosesc lingurița după ce împărtășesc zeci, sute și poate mii de oameni și nici unul nu s–a îmbonăvit de acolo, de Covid sau alte boli, mai contagioase decât acesta. După logica pandemică, toți preoții ar fi trebuit să fi fost infectați, împreună cu familiile. Și totuși au fost puțini din preoți infectați, dar care nu s-au infectat cu siguranță din biserică, sau de la linguriță. De ce se lovește atunci în linguriță?
  • Și totuși, preoții nu au intervenit în organizarea, parlamentului, guvernului și a altor instituții, de ce aceste instituții i-au decizii care privesc biserica, fără a o consulta măcar?
  • În toată această perioadă(25.04.2021 – 11.05.2021) se oficiază și alte slujbe, la care nu participă mai mult de 10-20 de persoane. Hotărârea nu dă alternative. De ce? Dacă afară plouă sau e frig și sunt doar câteva persoane prezente, ar trebui totuși să stea afară, pentru a respecta hotărârea? 20 de persoane pot sta, în orice biserică, respectând recomandările sanitare.

    Vrem să știți că apreciem grija autorităților din R. Moldova pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, însă, pentru pacea socială, păstrarea unui climat de pace și stabilitate, în aceste momente de încercare, considerăm că este necesară consultarea tuturor factorilor de decizie, inclusiv a reprezentanților celor două mitropolii ortodoxe din R. Moldova, dar și a reprezentanților celorlalte culte.

Noi, în calitate de reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, am îndemnat în repetate rânduri, urmare recomandărilor stabilite de către stat și Patriarhia Română, clericii din fiecare comunitate să asigure condiții de rugăciune, respectând regulile de igienă și securitate instituite de autoritățile centrale și locale, iar credincioșii să păstreze un climat de liniște și să intensifice rugăciunea ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să depășim aceste momente de grea încercare prin care trece societatea noastră.

În acest sens, Vă aducem la cunoștință că, urmare apariției în public a hotărârii menționate, foarte mulți credincioși și-au arătat mâhnirea și întristarea față de măsura luată, prin care sunt privați de dreptul de a participa la cultul divin public în biserici(Sfânta Liturghie) așa cum se întâmplă și în alte țări în spațiile afectate de covid19, ca de exemplu România unde preș. Iohanis a declarat că nu se va amesteca în felul care Biserica va sluji de Paști și că totul se va desfășura după datină. În România ca și în alte țări s-a înțeles și asumat faptul că anul trecut s-a greșit, de ce nu ar face și autoritățile noastre la fel???

În calitate de conducători ai bisericii suntem îngrijorați de reacțiile credincioșilor și efectele negative în viața comunităților, întrucât Învierea Domnului este totuși cea mai mare sărbătoare a creștinătății și trebuie să fim lăsați să o trăim după tradiția noastră bimilenară.

    Pentru eradicarea epidemiilor se impune intensificarea vieții duhovnicești prin post, rugăciune, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine și Harul vindecător al acestora și nicidecum suprimarea acestora.

Considerăm că ar fi bine ca, în cel mai scurt timp, să invitați(dacă timpul permite)  reprezentanții cultelor și să reformulați hotărârea, ținând cont și de părerile noastre(totuși amândouă mitropolii reprezentăm aproximativ 96% din populație):

  • Dacă afară vor fi condiții climatice nefavorabile(ploaie, frig, vânt e.t.c.), cine își asumă răspunderea pentru îmbolnăvirea participanților la slujbe afară, de alte afecțiuni decât Covid, gripă sezonieră, răceală ș.a.?
  • Apreciem măsurile de siguranță care s-au luat, dar considerăm că în privința participării credincioșilor la sfintele slujbe se impune revizuirea acestei hotărâri care să vină în sprijinul credincioșilor de a avea posibilitatea să se roage în biserici, așa cum au făcut-o timp de două mii de ani, în conformitate și cu normele moralei creștine.
  • Considerăm că revenirea la prevederile Hotărârii 53, care deși sunt restrictive, totuși sunt mult mai aproape de corectitudine. Ar fi un act de onoare față de credința ortodoxă, pe care o mărturisesc majoritatea cetățenilor țării noastre, față de strămoșii noștri care au mărturisit aceeași credință și față de noi înșine.
  • Un alt aspect important la care ne-am dori să reveniți cu o altă decizie, este Paștile Blajinilor. Dacă sunt permise slujbele afară, cu respectarea distanței de 1,5 m, de ce în cimitire, care sunt spații deschise( mai este și distanță între morminte), nu ar putea fi permis accesul, pentru a ne cinsti oamenii dragi, care nu mai sunt printre noi? Și Domnia Voastră, ca foarte mulți din cei care trăiesc în țara aceasta aveți rude decedate. Mâine noi vom fi lângă ei și poate vom dori să ne fie dată o pomană și să ne fie făcută o rugăciune la mormânt. Sunt sate unde la cimitire vin foarte puțini oameni. De ce să li se îngrădească accesul, în baza unei legi nedrepte?
  • Considerăm că o hotărâre, chiar și în numele binelui comun și al sănătății oamenilor, care ridică multe semne de întrebare, are multe neconcordanțe, este disproporționată și discriminatorie, trebuie anulată, revizuită și/sau înlocuită cu alta.
  • Este totuși Sărbătoarea Învierii, și considerăm că autoritățile, atât cele Centrale, cât și cele Publice Locale, își asumă mult prea mult, printr-o luptă, chiar și indirectă, împotriva Bisericii. „Cel ce vă urăște pe voi, pe mine M-a urât mai întâi….și cel ce Mă urăște pe mine, urăște și pe tatăl Meu”(Ioan, Cap. 15) îi încredințează Mântuitorul Hristos pe cei credincioși. De aceea este bine să ne încredințăm că, prin acțiunile noastre, nu ne facem vrăjmași ai Lui Hristos cel Înviat!

Toți clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, sunt indignați și nedumeriți de măsurile luate de către autorități care, deși se declară credincioși, au un comportament ateu și iresponsabil, prin deciziile luate.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în activitatea pe care o desfășurați, să Vă dăruiască multă înțelepciune, credință și curaj pentru luarea celor mai bune decizii pentru toți cetățenii țării, iar munca și efortul pe care le depuneți să vă aducă multe realizări frumoase și bucurii duhovnicești, spre binele întregului nostru popor și spre Slava lui Dumnezeu.

Semnează: Clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei (și suntem convinși că și ceilalți creștini ortodocși din țară).

Sursa: ActiveNews

1 Comment
  1. Moraru Ionut says

    Ce atata nedumerire. Igor Dodon era ciuma rosie, Putin, bla-bla si a venit meseriasa progresista Maia Sandu cu trupa ei. Democratii adica, nu comunistii. Progresisti ati votat in progresism o sa traiti

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php