Candidații Noii Drepte la alegerile parlamentare

0 1.539

Partidul Noua Dreaptă este „partidul naționaliștilor români, al tuturor celor care consideră că a-ți iubi țara nu este o rușine ci o virtute. Al tuturor celor care consideră că fiecare popor trebuie să-și cultive valorile naționale, să-și păstreze identitatea prin limbă, tradiții și religie, să le transmită mai departe generațiilor viitoare. Al tuturor celor care timp de 30 de ani s-au simțit nereprezentați și înșelați de actualele partide parlamentare”, informează un comunicat de presă.

Vă prezentăm lista candidaților cu care Partidul Noua Dreaptă abordează alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Lista pentru Senat este deschisă de avocatul Tudor Ionescu, liderul partidului. Conform comunicatului „Tudor Ionescu activează de peste 20 de ani în cadrul mişcării naționaliste din România, din anul 2000 ca președinte al Asociației Noua Dreaptă iar din 2015 ca președinte al Partidului Noua Dreaptă.

Pe locul 2 pentru Senat la București candidează Secretarul General al partidului, domnul George Grasu. Are 49 de ani, este căsătorit, tatăl a doi copii și provine dintr-o familie de aromâni cu o frumoasă tradiție de luptă împotriva ocupaţiei comuniste din Dobrogea. A urmat cursurile Facultății de Management Turistic și Comercial iar la vârsta de 23 de ani a fost nevoit ca mulți alți tineri să plece în străinătate, departe de țară, de familie și de casă. După 13 ani s-a întors cu o vastă experiență managerială, cu un bagaj enorm de cunoștinţe și o viziune clară despre România în care vrea să trăiască și să-și crească copiii.

Pe locul 3 pentru Senat la București candidează domnul Constantin Nechita, Președintele Filialei București. Are 40 de ani, este român, creștin și naționalist, căsătorit și tatăl unei fetițe de un an. A absolvit Facultatea de Urbanism din București, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Lista pentru Camera Deputaților la București este deschisă de Vicepreședintele partidului, domnul Dorin George Lala. Are 47 de ani, este căsătorit și tatăl a doi copii. Este român, creștin-ortodox, absolvent al Facultăţii de Drept. Este militant naționalist de peste 20 de ani și membru fondator al Partidului Noua Dreaptă.

Pe locul 2 pentru Camera Deputaților la București candidează Președintele Filialei Sector 3 București, domnul Niculae luruc. Are 74 de ani, provine dintr-o familie de aromâni originari din nordul Greciei, este de profesie inginer agronom, căsătorit, tată şi bunic, Deputat în primul Parlament al României de după Decembrie ’89, unde a scris o pagină frumoasă de istorie ca membru în Comisia de redactare a proiectului Constituţiei României”.

Lista candidaților pentru Senat în județul Mureș este deschisă de domnul Marius Moldovan, Președintele Filialei Mureș. Are 33 de ani, este economist și consultant financiar în asigurări de viață, sănătate, investiții și pensii private. 

Pe următoarele locuri la Senat candidează:

2) Florin Mihuțiu – 43 ani, coordonator transport și dispecerat; 3) Cosmin Stamate – 46 ani, inginer tehnolog în industria alimentară; 4) Silvia Ioana Cotoară – 44 ani, îngrijitor atestat; 5) Ioan Lucian Candale – 48 ani, economist, antreprenor; 6) Emilian Abrudan – 51 ani, agent gardă de corp și transport valori. 

Domnul economist Silviu-Gheorghe Rațiu, deschide lista la Mureș pentru Camera Deputaților. Are 30 de ani, este economist și consultant în managementul proiectelor de finanțare națională și europeană. 

Pe următoarele locuri la Camera Deputaților candidează: 2) Codrin-Mihai Goia – 29 ani, istoric, reprezentant relații clienți; 3) Sergiu-Teodor Pop – 32 ani, economist, student arte muzicale; 4) Diana-Maria Rațiu – 26 ani, asistent medical generalist; 5) Marius-Ciprian Sabău – 34 ani, tehnician hotelier; 6) Ingrid Vaida – 26 ani, tehnician hotelier; 7) Grațiana-Liliana Țibuleac – 26 ani, medic; 8) George Riglea – 30 ani, constructor; 9) Daniel-Mihai Ioan – 40 ani, agent vânzări; 10) Bogdănel Nica – 34 ani, constructor.

În județul Constanța candidații Partidului Noua Dreaptă se află pe buletinul de vot pe poziția 11 (unsprezece) atât la Senat, cât și la Camera Deputaților.

Lista candidaților este formată din oameni care nu au deținut funcții de conducere în guvernele sau parlamentele anterioare acestui tur de scrutin, nici în instituții publice.

Lista pentru Senat la Constanța este deschisă de domnul Daniel Rusu, în vârsta de 53 de ani, căsătorit, antreprenor în domeniul turismului și proprietarul unei pensiuni în orașul Eforie Nord. Este vicepreședintele filialei Constanța a Partidului Noua Dreaptă, Creștin Ortodox și naționalist convins.

Lista pentru Camera Deputaților la Constanța este deschisă de domnul Ciprian-Gabriel Boiț în vârstă de 34 de ani, născut în orașul Constanța unde lucrează pe postul de Tehnician Electrotehnist. Este de asemenea, vicepreședinte al filialei Constanța a Partidului Noua Dreaptă, Creștin Ortodox, cu puternice convingeri naționaliste.

Pe locul doi pe lista pentru Camera Deputaților, la Constanța, candidează doamna Adina–Iulia Murgu, în vârstă de 49 de ani, absolventă a Facultății de Drept, născută în orașul Constanța, de confesiune Creștin Ortodoxă și Președinta organizației de femei din Constanța a Partidului Noua Dreaptă.

Florin Ion Măneanu, candidat PND în județul Mehedinți

Conform formațiunii politice Programul Partidului Noua Dreaptă vizează următoarele obiective:

Apărarea caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al Statului Român.
Scoaterea UDMR în afara legii, a tuturor partidelor și organizațiilor care promovează autonomia teritorială pe criterii etnice. Sprijinirea întreprinzătorilor români şi a capitalului autohton.Impozitarea companiilor multinaționale care activează pe teritoriul României şi a companiilor care plătesc taxe în paradisuri fiscale. Exploatarea resurselor naturale ale României în folosul românilor și creşterea nivelului redevenţelor. Combaterea şi eradicarea corupţiei din administraţia de stat. Anularea privatizărilor frauduloase. Confiscarea averilor ilicite. Anularea retrocedărilor ilegale din Transilvania către foştii grofi maghiari și urmașii acestora. Anularea ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, care refuză un loc de muncă sau obțin venituri din alte surse. Garantarea siguranţei cetăţenilor şi destructurarea clanurilor interlope. Eliminarea subvenţiilor de la Bugetul de Stat acordate partidelor parlamentare. Alocarea unor procente de minimum 6% din PIB pentru Educaţie și Sănătate, domenii vitale pentru existenţa și dezvoltarea unui popor educat și sănătos. Creșterea veniturilor pentru pensionari și eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii. Stoparea declinului demografic care ameninţă viitorul Naţiunii Române şi promovarea unei politici de redresare a natalităţii. Dublarea alocațiilor pentru copii. Apărarea familiei tradiţionale și combaterea legalizării căsătoriilor și adopțiilor homosexuale. Recunoașterea dreptului la viață al copilului nenăscut, din momentul concepției. Stoparea exodului tinerilor şi specialiştilor peste hotare. Repatrierea milioanelor de români care şi-au părăsit ţara şi familiile din cauza guvernelor liberalo-socialisto-udemeriste. Stoparea vânzării terenurilor agricole către străini. Oprirea tăierilor ilegale de păduri și interzicerea pe termen nelimitat a exportului de masă lemnoasă brută.Înăsprirea pedepselor pentru abandonul și maltratarea animalelor. Asigurarea independenţei energetice a României prin finalizarea și pornirea Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Asigurarea securităţii alimentare a României prin creşterea producţiei agricole şi redresarea industriei alimentare. Conectarea prin autostrăzi a provinciilor istorice ale României și a celor două capitale româneşti, București şi Chișinău. Sprijinirea comunităţilor româneşti autohtone din nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Valea Timocului, Transnistria, Maramureșul istoric și Balcani (aromâni, megleno-români și istroromâni). Consolidarea comunităţilor românilor din diaspora şi întărirea legăturilor acestora cu România. Reîntregirea României prin unirea celor două state românești, România şi Republica Moldova.Apărarea libertății religioase și a Bisericii Ortodoxe Române confruntată cu ofensiva secularismului și creștinofobiei. Desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, un organism totalitar și anti-constituțional.Abrogarea Legii 217/2015 și a tuturor legilor liberticide care aduc atingere istoriei și culturii române.Abrogarea Legii 4/2008 (Legea lui Mitică) care blochează participarea normală a suporterilor la evenimentele sportive. Consolidarea independenței justiției și scoaterea acesteia de sub influența ambasadelor străine și a găștilor politice autohtone. Respingerea cotelor de imigranţi impuse României de Comisia Europeană și interzicerea înfiinţării de noi centre pentru refugiaţi pe teritoriul României.

De-globalizarea și opoziția la Marea Resetare prin care elitele stângiste vor să instaureze o dictatură globală, profitând de epidemia covid. Dezvoltarea capacităţii de apărare și transformarea României într-o putere regională în Balcani și Europa de Est. Reformarea Uniunii Europene și transformarea acesteia într-o Europă a națiunilor libere și a statelor suverane şi independente.Respectarea dreptului internaţional, renunţarea la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale. Formarea unei clase politice noi, educată în spiritul apărării şi promovării intereselor naţionale.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php