Gulagul a început la Caracal.

Articol de Tiberiu Domozină – inițiatorul investigațiilor pentru o memorie a lagărului de la Caracal

“Pe carararile umblate de noi te-am cătat, / Te-au uitat până astăzi toate și-ai tăi te-au uitat…”

Primul lagăr comunist al tării a ajuns astăzi ultimul loc cunoscut din gulagul românesc. L-am întâlnit fugitiv în memoriile unor foști deținuți politic, dar până la “Ziarul de lagăr” al lui Onisifor Ghibu nu am știut mare lucru despre existența sa. Din păcate memoria acestui lagăr în conștiința păturii intelectuale a Caracalului nu există. Nimeni nu știe că aici a fost un lagăr comunist, că aici au suferit mii de oameni nevinovați și unii dintre ei așteaptă Învierea din acest pământ. Așa că am așezat piesele acestui puzzle cu răbdare și l-am găsit. Situat în afara Caracalului, la marginea pădurii Reșcă, unde Ceaușescu și-a ridicat apoi cabana de vânătoare. Locul a fost ales datorita gării situată la câteva sute de metri și a locației camuflate de pădure. Aceasta și cimitirul din latura sa sunt cele doua indicii importante lăsate de profesorul Onisifor Ghibu. Și desigur, memoria bătrânilor din satul Reșcă. Suprafață lagărului de 20 kilometri pătrați este astăzi teren agricol. Doar micile denivelări trădează existenta unor foste construcții îngropate – cabanele lagărului. A fost înființat în mod ilegal de guvernul Groza în aprilie 1945 și populat cu aproximativ 2 mii de  anticomuniști, majoritatea legionari. Spun ilegal, deoarece legea de înființare a lagărului a apărut abia în luna mai, când lagărul era deja plin. A fost prima grijă a primului guvern comunist al țării.

Viața în acest lagăr era o oglindă a nivelului de descompunere morală în care ajunsese societatea românească sub guvernările antonesciano-democratic-comuniste. Mita, specula, escrocheria, furtul, erau toate arme prin care administrația țării sugea averea și viețile celor din lagăr, la concurență cu ploșnițele din cabanele în care erau cazați. Celor bogați li se făceau oferte de milioane lei mită pentru a fi iertați de internarea în lagăr. Celor internați li se tăia rația de mâncare gratuită și li se vindea apoi tot lor. Orice bunuri se cumpărau pentru deținuți le erau vândute apoi la preț de speculă. Meseriașii  angajați de lagăr au devenit milionari prin prețurile uriașe practicate pentru încălțăminte sau haine. Se furau injecțiile de tifos, pachetele de acasă, rația de pâine. Familiile deținuților ce oricum erau greu încercate de explozia prețurilor în tară, trebuiau să caute chirie în Caracal și să încerce să procure alimente pentru a suplimenta hrana zilnică a nefericiților membrii ce erau închiși în lagăr.

În lagăr bântuia TBC-ul, tifosul, râia, păduchii, dizenteria, foamea, setea, ploșnițele, mizeria și amenințările rușilor cu ștreangul sau Siberia. Numărul celor morți nu este cunoscut, dar s-a murit și de boală și de glonț sovietic.

 Deținuții erau aduși aici în vagoane de vite în care erau înghesuite cate 50 de persoane. Au fost închiși aici români din toate etniile, vârstele și categoriile socio-profesionale. Peste o sută de preoți și protoierei, peste 70 de profesori, zeci de medici, zeci de generali și ofițeri superiori, foști deputați, prefecți, primari, procurori, elevi și studenți. Nicolae Purcarea spunea că a trăit aici cea mai frumoasă slujbă de Înviere, la care au slujit peste o sută de preoți.

Lagărul era păzit de comuniști din brigăzile internaționale, cei care distruseseră Spania și încercaseră apoi să facă același lucru în Franța sau Grecia. Cum planul instaurării comunismului în Occident eșuase, Romania devenea o destinație cu atât mai atrăgătoare cu cât avea cea mai puternică mișcare anticomunistă din Europa, acum în întregime la mâna ocupantului sovietic. Acești teroriști internaționali vor forma în curând scheletul Securității comuniste și se vor distinge prin atrocitățile săvârșite în închisorile comuniste, iar copiii și nepoții lor vor conduce politica post-decembristă.

Dintre personalitățile legionare internate în lagăr amintim pe profesorii P.P. Panaitescu și Eugen Chirnoagă, scriitorul Constantin Gane, fostul ministru Noveanu, Andrei Ionescu, Elena Codreanu, Iridenta Moța, etc.

Nu există astăzi nici un semn care să marcheze acest loc unde a început tragedia românească a ocupației comuniste, nici un indicator, nici o cruce sau un monument. Nici pe câmp, nici în Caracal. Ca și cum nu ar fi existat. Ca și cum nu merităm să știm că a existat.