„SUS INIMA!”: Marian Munteanu, la 30 de ani de la represiunea din iunie 1990

0 1.302

La 30 de ani de la începutul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, când minerii au fost chemați din Valea Jiului de Ion Iliescu pentru a-i dispersa pe manifestanții anti-comuniști din centrul Capitalei, liderul demonstrației studențești din Piața Universității, Marian Munteanu, a exprimat un gând de aducere-aminte pe pagina sa de social media. El a ales să redistribuie cuvintele unui alt luptător anticomunist, Gavrilă Filichi, mărginindu-se să le transmită românilor îndemnul creștinesc „Sus inima!”.

„Cuvintele fratelui meu mai mare, Gavrilă Filichi, erou al neuitatului 15 Noiembrie 1987, sunt infinit mai puternice decât toată propaganda mincinoasă revărsată asupra adevăratei Piețe a Universității. (Când spun propagandă mincinoasă mă refer la mercenarii jegoși, majoritari în mass-media „de top” și în așa-zisa „intelectualitate publică” de la noi.)

Sus inima, iubite frate și dragi compatrioți!”, a scris Marian Munteanu pe pagina sa de Facebook sâmbătă, 13 iunie 2020.
El a citat o retrospectivă semnată de Gavrilă Filichi:
„Se împlinesc, iată, trei decenii de când cea mai răsunătoare demonstrație anticomunistă din Istoria Recentă a României s-a încheiat.
Un maraton civic cu durata a 52 de zile, derulat în mod pașnic, dar ferm, față de „noii” politicieni, s-a terminat dramatic pentru o țară care, doar de câteva luni, scăpase de cea mai odioasă dintre dictaturi.
Fără îndoială, Piața Universității 13-15 iunie, București, România, și simbolurile care au însoțit-o, icoana Maicii Domnului și Mihai Eminescu, cu voia sau fără voia unora, a fost un eveniment unic și irepetabil, care are locul său în cartea de Istorie.


Aș vrea doar să spun câteva cuvinte despre cel care a fost liderul incontestabil al fenomenului românesc, național și patriotic, Piața Universității, 1990.
Pentru cei vizați de mesajul demonstrației, cei de atunci cât și cei de azi, mai ales, Marian Munteanu era și este inamicul public numărul unu!
S-a dorit eliminarea lui fizică pentru a fi un „exemplu” pentru alții, ceea ce s-a și reușit, din păcate…
Chiar după 30 de ani, a pomeni numele lui este un gest temerar pentru că, aproape instantaneu, se activează oamenii tenebrelor.
Pentru cei care au sperat că va veni și vremea românilor, Marian Munteanu a fost un dram de speranță și credință că nu e chiar totul pierdut…
Vremurile actuale sunt tulburi, din ce în ce mai agitate, iar noi, cei care mai credem în România și în români, am devenit din ce în ce mai puțini, mai bătrâni și mai răsfirați. 
Aceasta este o poză mai veche, la fel ca și prietenia, de care mă simt onorat, care durează de prin secolul trecut!
Cele mai bune gânduri, urări de sănătate, celor care au scris pagina glorioasă din Istoria postrevoluționară a României,
13-15 iunie București 1990, Piața Universității!”, a scris pe Facebook luptătorul anticomunist Gavrilă Filichi.

via ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php