PMB interzice mitingul din faţa Palatului Cotroceni pentru nepromulgarea Codului Administrativ prin care limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat

1 1.400

Primăria Municipiului Bucureşti nu a autorizat mitingul pe care Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociaţia “Calea Neamului” intenţionau să îl organizeze în data de 23 februarie în faţa Palatului Cotroceni, pentru a cere nepromulgarea Codului Administrativ.

Într-o adresă transmisă Asociaţiei „Calea Neamului”, semnată de viceprimarul general al Capitalei, Aurelian Bădulescu, se arată că manifestaţia „în condiţiile enunţate în cerere ar conduce la încălcarea prevederilor articolului 2 din Legea 60/1991, respectiv perturbarea bunei funcţionări a instituţiei”, precizându-se, totodată, că „acest document nu reprezintă un act de autorizare din partea Primăriei municipiului Bucureşti în vederea desfăşurării activităţii solicitate”.

Preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului”, Mihai Târnoveanu, menţionează, într-o postare pe Facebook, că a trimis o adresă Primăriei Municipiului Bucureşti prin care solicită explicaţii asupra refuzului, întrebând, totodată, „cum anume ar fi perturbat activitatea Administraţiei Prezidenţiale” respectivul miting.

Acesta a amintit, totodată, că asociaţia a mai organizat până acum adunări publice în Capitală şi că, de fiecare dată, s-au respectat prevederile legale în vigoare, neproducându-se niciun incident.

„Asociaţia ‘Calea Neamului’ îşi exprimă profunda indignare faţă de refuzul Primăriei Bucureşti de a permite desfăşurarea activităţii noastre, considerând acest act o încălcare gravă a libertăţii de exprimare, prevăzută în Constituţia României. Considerăm, de asemenea, că motivul manifestării noastre, şi anume contestarea Legii Codului Administrativ adoptată anul trecut prin Ordonanţă de Urgenţă, este unul temeinic, având în vedere şi faptul că, în 2018, acest Cod Administrativ a fost contestat la Curtea Constituţională, invocându-se aceleaşi puncte pe care le invocăm şi noi, atât de preşedinte…, cât şi de 50 de parlamentari din diferite partide politice. Mai mult decât atât, CCR, în urma acestor contestaţii, a declarat, în 2018, Codul Administrativ ca fiind neconstituţional. Aşadar, opinia noastră a fost împărtăşită de un segment larg al societăţii, fapt relevat şi de participarea masivă a oamenilor la mitingul şi marşul organizat pe 29 iulie, mai multe asociaţii fiind alături de noi. Intenţia noastră, pe care o menţinem şi în prezent, a fost ca, pe 23 februarie, să-i solicităm preşedintelui să-şi menţină punctul de vedere din 2018, manifestarea noastră fiind îndreptată strict împotriva Ordonanţei de Urgenţă privind Codul Administrativ, emisă de Guvernul Dăncilă”, a scris Mihai Târnoveanu pe Facebook.

Acesta a mai menţionat că, în luna februarie a acestui an, Curtea Constituţională a României a declarat constituţional Codul Administrativ, respingând contestaţia Avocatului Poporului, care a vizat doar necesitatea adoptării Codului prin Ordonanţă de Urgenţă, nu şi aspectele privitoare la extinderea folosirii limbii minorităţilor naţionale în administraţia centrală şi locală, prin urmare, s-au luat în discuţie “aspecte strict tehnice, nu şi de fond”.

Târnoveanu a mai spus că va cere audienţă la Instituţia Prezidenţială şi, totodată, va face o cerere către Primăria Bucureşti, solicitând să fie prezent la comisia de avizare.

„Nu ne lăsăm. Vom comunica noua dată a acţiunii de îndată ce rezolvăm problema la Primărie. Vom cere şi audienţă la Preşedinţia României cu ocazia depunerii Petiţiei anti-Cod. Demersurile împotriva Codului Administrativ adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă anul trecut, prin care limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat continuă. (…) Sunt voci care ne acuză că suntem împotriva unei anumite minorităţi, nimic mai fals! Oameni buni, noi suntem împotriva unei anumite legi care încalcă flagrant Constituţia, legea fundamentală a statului român”, mai scrie Mihai Târnoveanu.

1 Comment
  1. Dan Cristian Ionescu says

    Conform ultimelor mele informatii, primite azi la prinz, mitingul s-a aminat cu o saptamina. Dl. Mihai Tirnoveanu a fost invitat la Primaria Capitalei pentru a discuta despre miting.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php