Adevăruri oficiale ale experților OMS despre vaccinuri. Siguranța vaccinurilor, dezbătută de specialiști, la summitul global de la Geneva:”Nu suntem în măsură să dăm răspunsuri când oamenii pun întrebări cu privire la decesele cauzate de un vaccin”

0 1.160

Despre faptul că vaccinurile provoacă probleme grave de sănătate există numeroase teorii, dar, oficial, până acum, puțini medici sau experți au îndrăznit să admită siguranța vaccinurilor. La finele anului trecut, în perioada 2-3 decembrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății a organizat la Geneva o reuniune privind siguranța vaccinurilor.

La summit au participat somități din lumea medicală, în special specialiști în domeniul vaccinării. Unul dintre principalele subiecte de discuții a fost cel referitor la reacțiile adverse produse de vaccinuri, reacții care sunt date în special de adjuvanții folosiți în producerea vaccinurilor. 
O lege a vaccinării obligatorii, în condițiile în care există reacții adverse, recunoscute chiar de către specialiștii din domeniu, nu face altceva decât să încalce dreptul persoanelor la consimțământ informat, a fost una dintre concluzii. Dar și un semnal de alarmă privind siguranța vaccinurilor, pe care nu îl trag cei din tabăra anti-vaccinuri, ci experți în domeniu.

Iata cateva dintre informatiile oficiale prezentate la summitul organizat de OMS, pe tema sigurantei vaccinurilor, in perioada 2-3 decembrie 2019. 
”Avem nevoie de mult mai multe investiții în ceea ce privește siguranța vaccinurilor”.
 ”Nu mai are sens să subliniem faptul că într-adevăr nu avem sisteme foarte bune de monitorizare a siguranței în multe țări”.
 ”Nu suntem în măsură să oferim răspunsuri clare atunci când oamenii pun întrebări cu privire la decesele care au avut loc din cauza unui anumit vaccin”.
 ”Există tot mai puțină încredere în sistem”.
”Nu este o surpriză dacă cresc incidența reacțiilor adverse asociate cu antigenul, dar este posibil să nu fi fost detectate din cauza lipsei de capacitate statistică din studiile originale”.
 ”Principala preocupare pentru sănătate pe care o vedem sunt acuzațiile de efecte pe termen lung”.
”Unul dintre lucrurile în care trebuie să investim cu adevărat sunt, într-un fel, biomarkeri mai buni, o mai bună înțelegere mecanicistă a modului în care funcționează aceste lucruri, astfel încât să putem înțelege mai bine efectele adverse pe măsură ce apar”.
”Este posibil ca studiile clinice pre-licențiere să nu fie suficient de bine susținute cu resurse”.
”Acestea sunt lucruri care trebuie luate în considerare și complică în continuare evaluarea siguranței și eficacității adjuvanților combinați cu antigenele vaccinului”.
 ”La 6 săptămâni, 10 săptămâni, 14 săptămâni, unor copii le sunt administrați antigeni diferiți de la companii diferite, iar aceste vaccinuri au adjuvant diferit, etc. Și nu am putut să nu mă întreb, dacă există cumva posibilitatea ca acești adjuvanți, acești conservanți să reacționeze între ei”?
”Celălalt lucru care este o tendință și o problemă nu este doar încrederea în furnizori, ci și încrederea furnizorilor de servicii medicale”.
” Avem o primă linie foarte șovăielnică a profesioniștilor din sănătate,care încep să pună la îndoială vaccinurile și siguranța vaccinurilor”.
”În școală medicală aveți noroc dacă aveți o jumătate de zi de cursuri despre vaccinuri”.
Analizând cele de mai sus se pune întrebarea: sunt acestea declarațiile unor ”anti-vacciniști” ”ignoranți”, adică ale unor persoane raționale care nu sunt de acord cu impunerea vaccinării obligatorii și care atrag atenția asupra faptului că actualele vaccinuri prezintă multiple riscuri legate de siguranță? Sau aceste semnale de alarmă aparțin atât unor specialiști de top din OMS cât și unor colaboratori de top ai OMS-ului?

Sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php