Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Av. Ana-Corina Săcrieru: „Paradoxurile condamnării lui Mircea Vulcănescu”

La împlinirea a 67 de ani de când s-a stins din viață într-o închisoare comunistă Mircea Vulcănescu, cel al cărui testament spiritual a fost: „Să nu ne răzbunați!”, avocatul Ana-Corina Săcrieru face o analiză a procesului în care acesta a fost condamnat. În final, autoarea reamintește că Mircea Vulcănescu nu a fost încă reabilitat.

Concluziile Procurorului și paradoxurile condamnării lui Mircea Vulcănescu

În noaptea de 28 spre 29 octombrie 2019 se împlinesc 67 de ani de la sfârșirea martiriului, în închisoarea de la Aiud, a lui Mircea Vulcănescu, cel pe care Procurorul îl descria – chiar cu ocazia dezbaterilor din fața instanței de judecată – ca fiind “un distins intelectual, cu o competență netăgăduită în materie financiară, chemat să conducă în calitate de subsecretar de stat, Ministerul de Finanțe, datorită competenței sale, cinstei și caracterului său de netăgăduit”. Subliniem că acestea au fost cuvintele folosite de procuror în acuzarea inculpatului Mircea Vulcănescu, așa cum au rămas ele consemnate în dosarul penal 1921/1947 de pe rolul  Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IX-a.

Afirmațiile cuprinse în acuzarea susținută de procuror, în ședința publică din data de 22 decembrie 1947, sunt demne de o analiză juridică, nu atât pentru consecința tragică pe care a avut-o acest proces, cât pentru punerea în lumină a ceea ce înseamnă erori judiciare, în general în Drept, dar și spulberări umane, în special, în vremuri întunecate.

Așadar să începem prin enumerarea ad literam a expresiilor dubitative folosite de procurorul Ion Pora în concluziile puse în ceea ce îl privește pe acuzatul Mircea Vulcănescu, astfel cum sunt ele consemnate in Încheierea de ședință din data de 22 decembrie 1947 (pag. 331 – 333, în volumul V „Mircea Vulcănescu” din seria „Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității”, ed. Eikon):

„Domnul Mircea Vulcănescu a luptat să nu primească acest post. Aceasta este situațiunea reală, necontestată”;

„Tocmai din cauza competenței lui necontestate în domeniul Finanțelor, dl. Mircea Vulcănescu ia parte, ca reprezentant al Ministerului de Finanțe, la discutarea tuturor convențiunilor economice care s-au încheiat”;

„Este adevărat că îmi este foarte greu să dovedesc că contribuția d-sale în ceea ce privește încheierea acelor tratate economice este de natură să fie în detrimentul statului nostru”;

„Este adevărat că d-sa a luptat și a căutat, pe cât i-a fost posibil, cu subtilitatea d-sale și cu pregătirea pe care o avea, să privească și în dosul convențiunilor ce urma să se încheie și să caute, pe cât posibil, să atenueze anumite aserviri, care rezultau din aceste tratate”;

„Printre acuzările care se aduc dlui Mircea Vulcănescu este și aceea că, în calitatea pe care o avea, a elaborat diferite convențiuni economice cu Germania – și aceasta este o greșeală – pentru că nu d-sa a elaborat…“

„Veți putea vedea dacă, așa cum au fost încheiate, ele se încadrează în adevăr, în prevederile art. 1 al. a “ [n.n. este vorba despre art. 1 alin 1 lit a din Legea 312/1945 pentru urmărirea si sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau de crime de război, potrivit cu care ,,sunt vinovați de dezastrul țării cei care: a. Militând pentru hitlerism sau fascism și având răspunderea politică efectivă, au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul țării”]

„În două chestiuni importante, d-sa a dat dovadă de o deplină demnitate; și anume: în acordurile încheiate între societatea de navigație Hermann Goering și Șantierele Navale de la Galați, acord încheiat între aceste două societăți, cu grave prejudicii aduse economiei noastre naționale, acorduri care, datorită vigilenței și stăruințelor dlui Vulcănescu, nu au căpătat aprobarea Consiliului de Miniștri. Cu această ocazie, dl Vulcănescu a arătat că nu se urmărea altceva, de către societatea germană, în această chestiune, decât să pună mâna pe aceste Șantiere, prin introducerea diferiților germani în Consiliul de Administrație, ceea ce ar fi dus la o înstrăinare totală a acestor Șantiere, atât din punct de vedere tehnic, cât și economic”;

„Terminând cu acuzatul Mircea Vulcănescu, vă cer să faceți o încadrare a faptelor lui în articolele menționate, ținând în cel mai înalt grad seama de toată contribuțiunea demnă pe care a avut-o, cu ocazia încheierii unora din convențiile încheiate, ținând seama în special de atitudinea românească și plină de demnitate pe care a avut-o în încheierea unor acorduri economice care vor cântări greu în balanța d-voastră în ceea ce privește pedeapsa pe care o cere situațiunea. Prin urmare, vă rog să faceți aplicarea textelor citate mai sus, cu aceste rezerve făcute de mine”.

Niciuna din aceste nuanțe astfel subliniate chiar de acuzare nu a primit vreo dezlegare în lumina adevărului juridic evident, inculpatul Mircea Vulcănescu primind pedeapsa de 8 ani temniţă grea şi 3 ani detenţie riguroasă, prin Deciziunea Criminală nr. 27/06.02.1948 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a IX-a, pronunţată în dosar nr. 1921/1947, definitivă prin respingerea recursului prin Deciziunea nr. 1510/07.08.1948 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 214/1948.

Nu a prezentat nicio relevanță pentru instanța de judecată nici argumentul foarte pertinent din punct de vedere juridic al celor doi avocați, Nicu Stănescu și Hurmuz Aznavorian, referitor la faptul că Legea 312/1945 nu vorbește de vreo răspundere colectivă; cei doi au amintit că nici Curtea din Paris, în procesul Maresalului Petain și primului ministru Laval din Franța, nu a condamnat decât pe Mareșal, nicidecum pe cei 40 de miniștri din cei patru ani de colaborare cu Germania care nu au fost nici măcar chemați în fața justiției.

Nici cele patru ore de pledoarie personală în apărarea sa sub titlul ,,Ultimul cuvânt” din data de 15 ianuarie 1948, de la orele 15:30 până la orele 19:30, nu au avut nicio relevanță în fața instanței de judecată în ciuda limpezimii juridice și logice a apărării expuse de inculpatul Mircea Vulcănescu, pledoarie pe bună dreptate considerată în doctrină ca fiind demnă de a sta alături de ,,Apărarea lui Socrate” scrisă de Platon. Acest ultim cuvânt a fost depus în instanță de Mircea Vulcănescu și în scris, sub forma unui text de 65 de pagini, unic în ceea ce privește claritatea structurii și argumentelor, o adevărată bijuterie literar-juridică, cuprinzând însă, abrupt, drama și adevărul unui om ce va fi judecat și condamnat pe nedrept de noul regim politic întunecat în care intrase România.

Nici motivele de recurs suplimentare depuse în fața Curții Supreme de Justiție de către avocatul Emilian Delcea, raportat la incidentul autorității de lucru judecat a ordonanței anterioare definitive de scoatere de sub urmările penală dată de Cabinetul de Instrucție de pe lângă Curtea de Apel București, nu a clintit hotărârea judecătorească luată în ceea ce îl privea pe Mircea Vulcănescu, nimic nu a contat în fața verdictului de opt ani de temniță grea, sfârșiți mai înainte de vreme prin mucenicia încheiată la Aiud cu ultimele, celebrele lui cuvinte “să nu ne răzbunați”, dar și cu smeritele “nu mi-am făcut decât datoria ca cetăţean al acestei ţări oropsite”, “… această țară hăituită și jefuită cu nerușinare, acest neam însângerat”. La fel de sec precum Rechizitoriul, sună și Raportul Penitenciarului din Aiud, din data de 3 noiembrie 1952: „Vă raportăm că în ziua de 29 octombrie 1952 a decedat în acest penitenciar deţinutul Vulcănescu Mircea, fişa 9320/48 Aiud”.

„Acest act va intra in istoria universală”, atrăgea atenția profetic avocatul Aznavorian instanței de judecată, referindu-se la hotărârea judecătorească ce urma a fi pronunțată și care a determinat moartea martirică a marelui român. În fața soluției dictate deja de demonii istoriei, nu a avut niciun efect nici cealaltă avertizare profundă a avocatului:

“Onorată Curte, dvs. să fiți foarte atenți, nu este numai o problemă locală, este una umană și este vorba și de prestigiul tării. Să nu degradăm instituțiile noastre de stat”.

A reparat astăzi Statul român moartea acestui om, moartea unei generații, degradarea instituțiilor statului și întunericul dictat de ea? La 70 de ani de la un astfel de proces, întrebarea nu e pusă retoric. Prin prisma metodologiei de analiză definite de Mircea Vulcănescu în “Dimensiunea românească a existenței”, răspunsul la această întrebare este deosebit de important pentru că el ne dă măsura existenței noastre de azi sub criteriul de judecată al măsurii evoluției societății românesti față de evul întunecat în care se petreceau astfel de injustiții tragice.

de Av. Ana-Corina Săcrieru Juridice.ro

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=43226

Postat de pe 30 oct. 2019. Catalogat ca Cultură, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Un comentariu for “Av. Ana-Corina Săcrieru: „Paradoxurile condamnării lui Mircea Vulcănescu””

  1. Problema cea mai importanta la ora ceasta este ca Statul Roman al anului 2019 trebue mai intai reparat ca sa se poata face posibila reparea a ceva din trecutul vitreg al natiei romane stranse intr-un stat pus pe tava aventurierilor straini.Romania e stransa intr-un cleste.Romanii sant drogati,umiliti,calcati in picioare.Ce fac oare Gheorge si Ion?Nu se mai ridica?

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php