Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Regatul Unit va institui controale stricte la frontiere după ieşirea din U.E.

Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson

Priti Patel, noul ministru britanic de Interne, a elaborat planuri care prevăd instituirea controalelor vamale stricte imediat după producerea Brexit, afirmă surse citate de cotidianul The Independent.

„Libera circulaţie care există în prezent se va încheia pe 31 octombrie, când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Spre exemplu, vom introduce imediat cele mai stricte reglementări în materie de infracţionalitate pentru persoanele care intră în Marea Britanie”, a confirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra, citat de Le Figaro.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxelles-ul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Imagine similară

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=41875

Postat de pe 19 aug. 2019. Catalogat ca Extern, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php