Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

„Feminismul” în Bizanț

Unul dintre subiectele la ordinea zilei privește egalitatea dintre bărbat și femeie. Un punct sensibil al acestei egalități, mărturisită întru totul de Sfânta Scriptură, constă astăzi în nedreptățile, uneori foarte ușor observabile în ceea ce privește etica muncii, împărțirea sarcinilor în familie și, desigur, luarea deciziilor. Femeile ajung mai greu în posturi de conducere. Femeile nu beneficiază adesea de aceleași salarii ca bărbații, chiar dacă desfășoară aceeași muncă precum aceștia. Femeile sunt adesea trecute cu vederea când trebuie să-și exprime părerile. Iar dacă aș dori să subliniez o mare problemă cu care ne confruntăm pe plan local, atunci aș alege fără ezitare violența domestică și abuzurile fizice la care femeia este supusă, fapt total contrar moralei creștine și vieții bisericești.

Imagini pentru femeia in imperiul bizantin

În istoria occidentală, asiatică sau nord-americană, regăsim multe situații în care femeile au fost desconsiderate, abuzate, tratate cu superioritate. Același fapt poate fi întrezărit și în Orient, dar, odată cu apariția Imperiului Roman, lucrurile se schimbă. Apar femei puternice, capabile să conducă un imperiu vast și este suficient să amintim aici dinastia siriană de la începutul secolului al III-lea. Împărătese ca Iulia Domna sau Iulia Mammaea au condus cu o mână de fier Imperiul Roman, fiind regentele unor tineri care mai aveau mult până la a fi împărați în adevăratul sens al cuvântului. Să o amintim și pe Sfânta împărăteasă Elena, mama Sfântului Constantin, sau pe Teodora, energica soție a lui Iustinian cel Mare? Dar ce mai putem spune despre Irina, care a fost singura conducătoare a Imperiului Bizantin, mai întâi ca regentă a fiului ei, apoi solitară în toate? Ca să nu mai precizăm aici interminabilul număr de mame, soții sau chiar fiice care au jucat permanent un rol în deciziile imperiale, care au sfătuit, la nevoie au mărturisit cu prețul propriului exil, sau au influențat în fel și chip pe cei care conduceau în ochii poporului? Un exemplu în acest sens este dat de inscripția dedicată regentei Evdochia Makrembolitissa și în care se precizează: `Hristos, văzând iubirea conjugală,/ A revărsat asupra ta onoarea de a purta sceptrul…/ De aceea ești acum împodobită cu coroana puterii/ În toate imnurile și cărțile sfinte,/ Împreună cu fiii tăi, purtând coroana cu strălucire,/ și purpura ce răspândește raze luminoase. Ascultă, doamnă și stăpână a lumii (κοσμοκρáτορ),/ Toate acestea există pentru tine și prin tine~ (Lynda Garland,Împărătesele Bizanțului. Femeile și puterea în Bizanț între anii 527 și 1204, trad. de Maria Yvonne Băncilă și Damian Alexandru Anfile, București, Ed. Nemira, 2014, p. 275). Bizanțul este un loc în care femeia se apropie foarte mult de perioada modernă, în care are libertatea de a-și exprima părerea, de a lua parte la decizii, chiar dacă în exterior pare trecută cu vederea. Și în Occident regăsim astfel de exemple, dar una este să vezi ceea ce se întâmplă în Orient încă din secolul al IV-lea, și alta să observi același lucru petrecându-se în Occident în secolul al XV-lea…

Însă Bizanțul nu a făcut niciodată una dintre greșelile fundamentale ale modernismului: nu i-a cerut femeii să se comporte ca un bărbat pentru a se bucura de o pretinsă egalitate socială. Pentru că, vrem, nu vrem, exact asta se întâmplă. Femeile sunt îndemnate să muncească precum bărbații dacă vor să se bucure de aceleași avantaje ca ei: li se cere adesea să renunțe la varianta aducerii unui copil pe lume pentru a se bucura de o carieră îndelungată, li se cere să renunțe la multitudinea de emoții care le caracterizează pentru a fi neînfricate, pentru a se detașa la comandă de orice simțire, li se cere să fie neutre și raționale, să dea deoparte intuiția care le este atât de specifică.

Aceasta nu înseamnă că vor fi egale cu bărbații. Dimpotrivă. Este o descalificare a propriei lor naturi, a propriului lor fel de a fi. În Bizanț, femeia era egala bărbatului pentru că erau amândoi copiii lui Dumnezeu. Nu faptul că avem sarcini diferite de împlinit sau că femeia poate are mai multe treburi casnice și bărbatul mai multe treburi sociale creează inegalitatea dintre bărbat și femeie, ci tocmai faptul că uităm acest aspect al egalității sufletești în fața unicului Dumnezeu.

Dacă ne-am gândi mai des la el, atunci poate că și inechitățile exterioare ar începe să se estompeze. Însă, pentru că procedăm invers, ajungem la nedoritul rezultat în care trebuie să devenim potrivnici propriei naturi pentru a ajunge la o egalitate exterioară iluzorie.

de Pr. Adrian Agachi Ziarul Lumina

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=41828

Postat de pe 16 aug. 2019. Catalogat ca Cultură. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php