Peste 4.000 de copii au primit daruri de Paști prin campania inițiată de părintele Dan Damaschin din Iași

0 666

Prin Campania „Grăuntele de Lumină de Paşte 2019”, Părintele Damaschin Dan, preot la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, a reușit să aducă bucurie la peste 4.000 de copii din familii sărace care locuiesc în satele din Moldova.

Pachetele, în valoare de 235 lei, au cuprins: încălţăminte, pantaloni şi bluze, provizii de câteva luni de scutece pentru copiii mici, pastă de dinţi şi periuţe.

Asociaţia „Glasul vieţii” cu care colaborează Pr. Dan Damaschin i-a identificat pe copiii care provin din familii numeroase, care se confruntă cu situaţii de criză, accidente, boli incurabile sau cu tratamente scumpe, case distruse de calamităţi naturale, dar şi familii monoparentale, cu părinţii decedaţi sau plecaţi în străinătate,informează Ziarul de Iași.

„Îngerii păzitori” ai părintelui Damaschin au fost români din Iaşi, din Moldova, dar şi din străinătate, iar beneficiarii au primit pachetele în Săptămâna Pătimirilor (22-26 aprilie 2019).

„Au fost oameni din afară – un grup din Irlanda care s-a evidenţiat într-un mod minunat şi au susţinut câteva sute de copii, chiar şi din Germania, din mai multe parohii am avut donaţii mari”,  a declarat preotul pentru Ziarul de Iași.

„Iar din ţară, când vezi că vin copii că au vândut obiecte făcute cu mâinile lor şi au îmbrăcat un copil sau doi, sau studentul care renunţă la banii de buzunar, sau bunica care-şi dă din banii de înmormântare… Vezi lucrurile într-o altă lumină”, a subliniat părintele Dan Damaschin.

Pentru a-i ajuta pe copii, un grup de stomatologi vo­luntari au mers în satele din Moldova alături de părintele Damaschin şi au oferit consultaţii gratuite, iar voluntarii au lucrat tot Postul Mare la biserică pentru a face pachetele şi a livra câteva sute odată.

Grupul femeilor din Irlanda a strâns pe Facebook, încă din primele zile ale campaniei, fonduri pentru aproape 150 de copii şi au continuat să doneze. Au venit donaţii semnificative şi de la românii din Düsseldorf şi Leipzig, Germania, pe lângă miile de donaţii primite din ţară.

Iar părintele nu se opreşte aici, chiar dacă „Grăuntele de Lumină de Paşte 2019” s-a încheiat.

Din toamnă se lucrează pentru a da în funcţiune clădirea unui centru de meditaţii şi activităţi cu copiii cu posibilități materiale limitate din Iaşi.

Tot în perioada următoare vor începe lucrările de construcţii pentru şapte case pe care asociaţia le va ridica în Moldova pentru familiile numeroase şi mamele singure cu mulţi copii.

În vară, părintele Dan Damaschin va organiza o tabără la mare pentru copii, susţinută din donaţii.

Sursa: Basilica.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php