PS IGNATIE – chemare esențială la “revizie sufletească” în Postul Mare, punând degetul pe rană: NE MINȚIM PE NOI ÎNȘINE, FUGIM DE NOI ÎNȘINE, DEVENIM FORMALIȘTI ȘI RITUALIȘTI, ALERGĂM DUPĂ MINUNI ȘI SPECTACOL, TRANSFORMĂM CREDINȚA DUPĂ CHIPUL LUMII

0 54

PS Ignatie: “Minunile nu sunt pentru credincioși, ci pentru necredincioși!”

În seara zilei de joi, 28 martie a.c., Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre modul cum ne raportăm la credință și cum încercăm să o trăim:

Perioada Postului Mare este cea în care ne facem o revizie sufletească.Slujbele liturgice, prin conținutul lor, nu fac altceva decât să ne invite la o „răsucire” înlăuntrul nostru. Să nu ne mai lăsăm capturați de mirajul lumii, de spectacolul care ne este oferit, ci să intrăm în noi înșine. Să găsim starea de liniste, de pace lăuntrică. Acest lucru presupune o luptă extraordinară.

[Nu este simplu, presupune o lupta extraordinara, din momentul in care ne-am angajat sa facem lucrul acesta].

Perioada Postului Mare este cea în care suntem invitați să fim sinceri mai întâi cu noi înșine. Dacă vom fi sinceri cu noi înșine, în mod natural vom fi foarte sinceri și cu Dumnezeu.

Noi, în general, ne mințim pe noi înșine. Voluntar sau involuntar, fugim de noi înșine. Paradoxul este că [ne păcălim, ne fentăm pe noi înșine] mai ales în aspectele profunde ale vieții noastre. Nu avem [această tărie de caracter], acest curaj de a ne face o introspecție, [de a intra în noi înșine], de a ne face noi înșine o radiografie și să ne întâlnim cu hidoșenia care ne locuiește.

Dacă nu avem acest mod de raportare sincer față de noi înșine, nu putem să o avem nici față de Dumnezeu, iar credința noastră devine o chestiune pur formală. Noi asociem sinceritatea cu autenticitatea. Dacă noi nu începem să ne schimbăm și să avem o altă abordare față de noi înșine, modul nostru de a înțelege credința devine unul eronat.”

Ierarhul Hușilor a făcut referire și la pericolul de a căuta în spațiul credinței senzaționalul, spectaculosul, minunea:

[“Legat de modul în care încercăm să ne trăim credința atunci când venim la biserică, atunci când ținem să intrăm în interiorul de foc al liturgicului. Din păcate, nu o facem așa cum ar trebui. Dovadă că noi nu înțelegem de ce venim la Liturghie, de ce ne împărtășim, de ce ne spovedim, de ce venim la slujbele la bisericii. Răspunsul aproape clișeizat este: Așa m-am învățat… Fără ca prin venirea mea să aibă loc o transformare, o transfigurare a propriei mele vieți și chipul vieții .

Vă dau numai un singur exemplu. Noi, cei care ne-am asumat să fim ucenicii lui Hristos, să-L urmăm, să ținem cont de poruncile Lui, ALERGĂM DUPĂ MINUNI. Și credem că a fi un om credincios presupune în chip necesar [în cazul sfinților – n.n.] la acest punct maximal a tot ceea ce înseamnă credința, să devii făcător de minuni. Este o eroare, să știți. Și toți de aici alergăm. Dacă v-aș anunța că undeva, la Bistrița, să zicem, este cineva care vindecă instantaneu, nu m-ați mai asculta pe mine, ați pleca toți la Bistrița și m-ați lăsa pe mine, pentru că nu vă spun lucruri interesante. Avem nevoie de spectacol.”]

„Din nefericire, am transformat credința noastră, pentru că nu o trăim așa cum se cuvine, după chipul lumii de astăzi. Trăim într-o societate a spectacolului, iar această percepție pătrunde în Biserică și ne contaminăm fără să ne dăm seama. Mai mult decât atât, credem că  [este natural,] este firesc să ne asumăm această dimensiune spectaculoasă a credinței.Evanghelia ne învață că minunile nu sunt pentru credincioși, ci pentru necredincioși. Nimeni, în Evanghelie, nu cere minuni, ci vindecare, pentru că Hristos, în adâncul inimii lor, era înțeles ca Doctor. Așa înțelegeau minunea, drept vindecare.Noi transformăm propria credință într-un spectacol, dar este greșit. [Credem că a posti, a face metanii, a veni la Liturghie duminică de duminică, a face nu știu câte acatiste și paraclise ține de esența credinței, dar nu este așa. Și dacă nu mă credeți, am să vă aduc drept argument un text patristic care ne vorbește despre ceea ce înseamnă autenticitatea credinței noastre…]”

În continuare, Părintele Episcop Ignatie a explicat ce presupune autenticitatea credinței:

Cum să îți trăiești credința și să cauți esența ei, să nu te oprești la formă? [Sigur, și formele sunt foarte importante, sunt cele care ne ajută să descoperim esența credinței noastre, dar dacă ne oprim numai aici devenim niște RITUALIȘTI DE SERVICIU. Și putem să facem o mie de cruci, că vom ieși din Catedrală și vom fi la fel de răi, vom calomnia cu la fel de mare ușurință, vom fi la fel de mincinoși și de nesinceri față de semenii noștri. Prin urmare, nu are loc nicio schimbare cu noi înșine. Să nu mă înțelegeți greșit, nuvreau să fiu extrem de pesimist, însă trăiesc foarte acut niște lucruri și îmi dau seama că dacă nu reușim să ne trăim conștient credința, nu ne vom întâlni cu Hristos.]

Sfântul Isaac Sirul ne arată într-un mod autentic și inedit [cum să ne trăim credința și unde este esența modului de a ne trăi credința]:

„Cel ce își simte păcatele sale este mai bun decât cel ce scoală morții prin rugăciunea lui [când locuiește în mijlocul multora]”.

[Incredibil! Pai daca cineva invie un mort e mult mai interesant, mult mai apetisant, mult mai atractiv decat unul care este atent si isi simte pacatosenia, are simtul acesta acut ca este locuit de pacat.]

“Cel ce suspină un ceas pentru sufletul său, este mai bun decât cel ce folosește lumii întregi prin grăirea lui”.

[Pai cum?] Noi suntem într-o eră a comunicării, [comunicăm prin toate mijloacele posibile și imposibile], cum să fie mai de preț cineva care suspină un ceas pentru sufletul său? În fața lui Dumnezeu așa este! Pentru că de aici începe schimbarea [ta]! 

Continuă Sfântul Isaac Sirul:

Cel ce s-a învrednicit să se vadă pe sine însuși, e mai bun decât cel ce s-a învrednicit să vadă îngeri!”

Avem multă nevoie de interiorizare, mai ales în lumea de astăzi, în care suntem tentați, acaparați prin orice, în a ne risipi.”

[“Sunt trei ganduri asupra carora am vrut sa reflectez. Impreuna sa ne gandim cum am putea face sa ne traim cat mai sincer, si daca traim sincer, cat mai autentic, credinta noastra. Si sa avem foarte mare grija ca s-ar putea sa ne impleticim in forma si sa pierdem fondul, sa pierdem ceea ce tine de profunzimea credintei noastre. Tot Sfantul Isaac Sirul imi vine acum in minte, cu un text absolut minunat legat de rugaciune. Noi ne gandim, ne rugam, sunt atent, incerc sa intru, cel putin cu mintea mea, in sensul rugaciunii. Sf Isac Sirul ne spune: a te ruga nu inseamna altceva decat a te transforma intr-un cersetor care cersesti Imparatia lui DumnezeuDaca vei face lucrul acesta prin rugaciunea ta, atunci te vei folosi de rugaciune. Daca nu, nu te vei folosi. Va ramane o exaltare mistica, spirituala, frumoasa, simpatica, iti da o stare de acalmie, de liniste, dar este ceva care tine de periferic, nu tine de profunzimea vietii duhovnicesti.

Acestea sunt gandurile pe care am vrut sa vi le impartasesc in aceasta seara frumoasa de rugaciune, legate de cum ar trebui sa vedem noi modul de a ne trai credinta cat mai sincer. Cealalta parte, daca o sa mai aveti rabdarea necesara, o vom continua la conferinta. Amin!”]

sursa:Cuvantul-ortodox

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php