Mircea Dimitriu, Prezent! Și 20 de ani de la sfârșitul Gazetei de Vest

0 108

MIRCEA  DIMITRIU  PREZENT ! ( N.13 MARTIE 1913  – D 29/30  IANUARIE  2004  ) ȘI  20  DE ANI  DE LA SFÂRȘITUL GAZETEI  DE VEST

 

Istoria  exilului românesc și în special cea a  exilului  legionar, care a  reprezentat  cea mai activă forță a exilului anticomunist, este  foarte puțin cunoscută , atât de istorici cât și de cei care doresc să cunoască Mișcarea Legionară . Unii încearcă să evite în studiile lor referirile la exilul  legionar, alții își arogă nemeritat, prin impostură ,  drepturi de exclusivitate asupra subiectului sau chiar trunchierea realităților exilului legionar, strâns legat  cu   activitatea Mișcării Legionare din țară , atât dinainte de 1989, cât și după moartea Comandantului  Horia  Sima și a membrilor Consiliului  Politic  al Mișcării. Voi încerca să punctez în acest  articol o mică pată albă din istoria Mișcării Legionare: personalitatea lui Mircea  Dimitriu, așa cum l-am  cunoscut  personal și din documentele  exilului.

S-a născut la 13 martie 1913 la Panciu, în fostul judeţul  Putna, intr-o familie de viticultori. A urmat Liceul „Unirea” din Focşani,  transferandu- se la Colegiul „Gheorghe Lazăr“ din Bucureşti, terminând şi apoi la Liceul „Papiu Ilarian“ din Tg.Mureş, unde a luat şi diplomă de bacalaureat. A urmat, din 1932, Politehnica din Timişoara, până în 1938, când în urma prigoanei dezlănţuite împotriva Mişcării Legionare de către Carol al II – lea , a fost nevoit să se refugieze în Germania. După un an de practică într-o fabrică, s-a înscris la Politehnica din Berlin-Charlottenburg, luând-o de la început, nereuşind să obţina recunoaşterea anilor studiaţi la Timişoara. Concomitent, a urmat cursurile de la „Aussenwissenschaftliche Fakultät“. În timpul guvernării Antonescu-Sima, a rămas la Berlin, unde a condus grupul de legionari, care se mai afla acolo. Aflând de decizia lui Hitler de a-l sprijini pe Antonescu împotriva Mișcării Legionare, a plecat la Bucureşti spre a da alarma . A ajuns tocmai în ajunul puciului lui Antonescu din 21-23 ianuarie 1941. Fiind urmărit în vederea arestării, s-a ascuns câteva luni în România, apoi a reuşit să fugă din ţară, ajungând din nou la Berlin. Aici, nefiind internat, ca majoritatea legionarilor, a putut să se ocupe de legătura dintre legionarii încă liberi din ţară şi Horia Sima, care era internat în lagăr. În acelaşi timp și -a putut continua studiile, dar pe care nu le-a mai terminat, din cauza arestării  de către GESTAPO, în 1942, când era în vizită la Paris . A aflat ulterior că arestarea s-a produs la ordinul personal al lui Ribbentrop. La Paris a fost încarcerat în închisoarea „Cherche-Midi“ și transferat nu după mult timp , la Spandau, apoi la sediul Gestapo-ului din Berlin, pe urmă internat, împreună cu restul studenţilor legionari din Berlin, în lagărul de concentrare de la Buchenwald. După eliberarea din lagăr, la 23 august 1944, a luat parte la activitatea Guvernului de la Viena , prezidat de Horia Sima. În urma capitulării Germaniei, s-a refugiat în Bavaria, unde a lucrat la un ţăran, numai pentru mâncare şi adăpost. A ajuns apoi în Italia, la Roma şi Aversa , unde era un lagăr britanic pentru refugiaţi. De acolo a fost trimis de Horia Sima la Salzburg, ca să coordoneze  activitatea legionarilor din Austria şi Germania Occidentală, unde se organizaseră, mai peste tot , „Comitetele româneşti“. Având sprijinul organizaţiilor caritabile ale Bisericii Romano -Catolice, precum şi înţelegerea autorităţilor locale, aceste comitete au ajutat, în acele timpuri, mii de refugiaţi din România, oferindu-le un prim adăpost, hrană gratuită, şi ajutându-i să ajungă mai departe în Vest, ori să-şi găsească un loc de muncă. Când franco-americanii au propus Mişcării Legionare o colaborare ofensivă, pe plan militar și de Intelligence, a primit ordin de la Horia Sima să se ocupe, împreună cu dr. Mircea Muşetescu, de conducerea, din partea Mişcării Legionare, a unor operaţiuni. După sfârşitul colaborării cu franco-americanii, s-a angajat în Germania Occidentală, într-o fabrică de aparate de radio şi apoi într- una de maşini unelte, mai întâi la planificarea producţiei şi ulterior în departamentul electric. După ce a ieşit la pensie, a fost însărcinat de Horia Sima cu conducerea Secretariatului General al Mişcării Legionare din afara ţării. Ulterior morţii lui Horia Sima, o adunare de cadre legionare a desemnat un Grup de Comandă pentru Mişcarea Legionară din afară României (vezi poză ) , fiind numit ca membru în acest organ şi care în ciuda piedicilor de comunicare, a încercat să își armonizeze  poziţiile şi acţiunile cu Mişcarea Legionară din ţară, ambele fiind o unitate de nedespărţit.

În Mişcarea Legionară a primit gradul de comandant-ajutor în 1935, cel de comandant în 1952 şi cel de comandant-general-ajutor în 1954. Un  om modest  dar  deosebit de atent și corect în tot ceea  ce făcea care nu vroia să se evidențieze în cadrul acțiunilor din exilul  legionar, dar  a cărui prezența se simțea în acțiuni concrete fiind reflectată și în documentele  exilului, în ziarele Carpații și Țara și Exilul,  precum și în editarea  unor Circulari ale  Comandantului  Horia  Sima, multe din  ele necunoscute sau neglijate de cei interesați de Mișcarea Legionară . L-am cunoscut la telefon și din corespondenta  directa de la mijlocul anilor 90 când era foarte interesat de activitățile din țară , de luptele de împăcare între fracțiunile legionare din țară , de activitatea   Gazetei de Vest pe atunci o revista de referință pentru lumea legionară ,  dorind mereu să fie informat corect și nu unidirecțional , cum încercau unii mai vechi  camarazi  din țară să îl influențeze asupra unor evenimente. Deși nu a mai  fost în țară din 1941 avea multe surse   de informare, atât din țară cât și din  strainatate, pe garnizoane. După ani de corespondență ne-am văzut și față în față, la Stuttgart, în 1998, ca apoi să ne vedem cu drag la locuința sa , în fiecare an , până în 2004 . Legătura directă m-a  ajutat să îl cunosc și ca om, între noi realizându-se și o legătură de suflet . Deși aflat departe de țară , se străduia să medieze luptele fratricide din țară dintre legionari și grupările formate după moartea Comandantului, încercând să iasă din fixațiile pe care le  ofereau  unii din cele două facțiuni, înțelegând contextul din țară și unele orgolii post decembriste ale unor fruntași legionari. Cunoscând situația din țară , mi -am  permis să completez datele ce le deținea dl. Dimitriu cu realități uneori dure, dar concrete, ce țineau de activitatea Fundației George Manu, a Fundației Buna Vestire și a Partidului Pentru  Patrie, despre care dansul era trunchiat și uneori unidirecțional informat, având falsa informație că toți cei de la partid ar fi „mexicani” (termenul folosit la adresa contestatarilor lui Horia Sima). Am putut astfel să îl informez corect despre componenta membrilor și activitățile acestora. Încă de la începutul anilor  1998, revista Gazeta de Vest și editura Gordian care scotea carte legionară și era sprijinită financiar masiv din țară și străinătate de legionari și simpatizanți , a început să dea rateuri logistice și de conținut. Revista apărea la 3 luni, în loc de apariția lunară, cu pagini albe, de  „greva”, și asta în ciuda corectitudinii plăților abonamentelor , a ajutoarelor  finaciare (numai de la Michael  Ronnet   primise 12 000 de dolari în 1998), și a   colportajului  deosebit din țară . În plus,  veneau vești despre editarea unei broșuri secesioniste Dacia 2000, după modelul tezelor lui Sabin Gherman , precum și despre legături dubioase ale redactorului șef de la Gordian, Ovidiu  Gules, cu organizații europene extremiste, fără acordul Grupului de Comandă pentru Mişcarea Legionară sau a altor colaboratori. La sugestia lui Mircea Dimitriu, s-a inițiat o discuție preliminară de lămurire camaradereasca, dar Gules a refuzat să meargă în Germania, mergând numai eu la întâlnire, împreună cu dl. Nae Roșca , în ianuarie  1999, la Stuttgart. În fața atitudinii arogante , a lipsei de răspundere față de soarta revistei și patrimoniului material și informațional investit la Timișoara , s-a luat decizia  unor discuții directe în țară între reprezentanți de frunte ai Mișcării Legionare și redactorul Ovidiu Gules. Dar în ciuda refuzului acestuia de a se întâlni cu Mircea Nicolau, s-a convenit după lungi negocieri ca întâlnirea lămuritoare să se facă la Sibiu, Gules neacceptând să stea de vorba cu  “miticii”, după cum se exprima. Mircea Nicolau a fost lovit de o mașină și nu a mai ajuns la întâlnirea de la Sibiu din 13 martie 1999. Totuși au ajuns alții , Mișcarea Legionară având o  reprezentativitate deosebită în aceste discuții ce se doreau lămuritoare și caramaderesti. Au fost prezenți la Sibiu în 13 martie 1999, chiar de ziua de naștere a lui Mircea Dimitriu, Nicolae Roșca – Șeful Senatului  legionar, Sebastian Mocanu, Ion Halmaghi, Flor Strejnicu și Luca Calvarasan. Spre   finalul discuțiilor au sosit și niște camarazi mai tineri sibieni și din țară , uimiți de realitățile ce au fost dezvăluite . Subliniez acest eveniment întrucât Mircea Dimitriu a simțit după oratoria  faptelor că Gazeta de Vest și tot ce se întâmpla la Gordian era o deviație de la  corectitudinea si disciplina legionară. Din partea Editurii Gordian  au venit   redactorul Ovidiu Gules, însoțit de   camaradul Costel Condurache, care se implica , cu mari eforturi și un  devotament deosebit, după cum l-am  cunoscut toți din 1990, de răspândirea revistei și a cărților editate. Toată această întrunire era urmărită de la distanță și coordonată de dl. Dimitriu, corect și direct interesat de continuarea activității, dacă mai era posibil . Deși Nae Rosca și Ioan Halmaghi, conducătorii discuțiilor cu Ovidiu Gules, au incercat să înțeleagă sincopele redactionale și au dat sfaturi de acțiune în continuitate încercând să tempereze nejustificatul  motiv că nu sunt bani, redactorul Ovidiu Gules s-a declarat brusc deranjat de  acuzele de gestionare a fondurilor de editare, a apariției broșurii secesioniste  Dacia 2000 – care nu se afla pe linia legionară, precum si de reproșul privind legăturile neautorizate și dubioase cu  unele grupări extremiste europene fără acordul Mișcării Legionare , afirmând că el părăsește Mișcarea Legionară română (de parcă mai putea fi alta ?!). Șocați de cele auzite, cei prezenți au cerut explicații într -un mod respectuos dar pertinent, însă Ovidiu Gules a lămurit imediat că toate bunurile editurii: tipografie, cărți , mașini , investiții făcute în clădiri , arhive, sunt pe persoană fizică, adică proprietatea lui, și nu are de ce să mai dea socoteală pentru  nimic, el neretractand nimic și incheind astfel în mod fraudulos și șocant o activitate publicistică și editorială fructuoasă într-o Românie scăpată de comunism și avidă de informații istorice și memorialistice.

Astfel, previziunile sumbre ale lui Mircea Dimitriu, chiar mai exacte decât unii  colaboratori ai Gazetei de Vest care erau în țară și mai aproape de activitățile lui  Gules, s-au adeverit printr-un faliment  moral și un tun financiar greu de digerat în lumea legionară. După scurt timp,    Ovidiu Gules a vândut tot – casă, mașini, cărți, documente – și s-a mutat la Mako, în Ungaria, unde poate fi găsit și astăzi, senin și liniștit. Prevăzând acest lucru,  Mircea Dimitriu împreună cu Mircea Nicolau și Nae Roșca , au început editarea și apariția din 1998 a revistei Permanente la București , lucru care de asemenea îl înfuria pe Ovidiu Gules,  care voia să acapareze toate activitățile publicistice legionare pentru editura sa. Dar activitatea Mișcării Legionare a  continuat  iar Mircea Dimitriu s-a  dovedit același Secretar General corect și disciplinat așa cum l-a numit  Comandantul Horia Sima. Am continuat să ne vedem și să abordăm atât probleme legionare (vezi arhiva Permanente, arhiva Buciumul, curierul  informativ al Partidului  Pentru  Patrie etc.), cât și personale, până în ianuarie  2004 când, la ultima vizită (vezi  foto) era foarte obosit, neprecupetind însă nimic  pentru continuarea luptei legionare.

M-am despărțit de dansul trist și cu lacrimi în ochi în februarie 2004, când la înmormântarea dansului am fost  desemnat să citesc un necrolog și am putut spune și câteva cuvinte de despărțire, fiind singurul din țară prezent la înmormântarea oficiată într-o suburbie a Stuttgartului.(vezi arhiva revistei Permanente).

MIRCEA  DIMITRIU  PREZENT  !

A consemnat  Sorin Olariu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php