PĂRINTELE IOANICHIE BĂLAN despre TAINA DUHOVNICEASCĂ A NAȘTERII PRUNCULUI IISUS ÎN NOI și CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supraviețuim urmând lui Hristos, ori suntem niște Irozi blestemați care ucidem și sufletele noastre, și pruncii cei nevinovați”

Predica Părintelui Ioanichie Bălan (1996) despre uciderea pruncilor la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului (a doua zi de Crăciun):

“Precuviosi parinti, iubiti credinciosi, asa cum stiti, marile sarbatori ale crestinatatii se fac in familie, adica in intimitate, fara trambite, fara alarma, fara reclame, asa cum se cuvine sa vorbesti cu Dumnezeu. Praznicul acesta mare al Nasterii Domnului a facut o istorie noua a lumii, sau a rupt istoria lumii in doua: de la crearea lumii pana la Hristos, pana la intrupare, si de la intrupare pana la Judecata de Apoi. Asadar, acest mare praznic pe care il asteptam un an de zile este praznicul duhovnicesc prin care lumea se creeaza din nou, este o noua creare a lumii prin intruparea lui Hristos. O lume fara Hristos, pana la nasterea Domnului, si o lume cu Hristos, bineinteles, la cei care doresc si cred in el pana la sfarsitul lumii si la judecata cea de apoi.

Si iata cum a randuit Dumnezeu ca tara Romaneasca, de aproape doua mii de ani, este credincioasa intruparii si invierii lui Hristos. Este tara care L-a intrupat si L-a nascut in inima ei pe Hristos inca din primul secol – un dar al Lui Dumnezeu -, si-l pastreaza cu buna credinta, iata, de doua mii de ani. Si ce vreti mai mult si mai frumos decat un praznic ca acesta al Nasterii Domnul care e plin de cantare, de bucurie, de colinde, de speranta?! Fiindca Domnul a venit la noi – Taina este mult prea mare sa o putem intelege-, de ce a venit la noi in chip de Prunc? Putea sa vina in chip de Arhanghel, putea sa vina pe norii slavei, dar aceasta a lasat-o pentru Judecata cea de Apoi. A venit in chipul celui mai nevinovat suflet: pruncul. Zidirea cea mai ingereasca de pe pamant ramane in continuare pruncul, chiar daca noi nu-i dorim, si-i mai dam vrajmasului, sau, uneori, si de cele mai multe ori, mamele noastre, surorile noastre, nu vor sa-i nasca. A luat chipul celui mai nevinovat inger pamantesc care este pruncul, de aceea s-a intrupat ca Prunc. Si apoi s-a intrupat ca Prunc si ca sa sfinteasca pantecele femeilor si ale fecioarelor; cele care nasc trupeste prunci, mamele cele casatorite, si cele care nasc, prin feciorie, pe Hristos in duhul. Caci ce sunt fecioarele de la manastiri sau cele chiar din lume – si nu putine, multe de tot -, care traiesc viata ingereasca ca la manastire? Si cat sunt mame duhovnicesti care nasc pe Hristos prin Duhul Sfant si Il poarta in inimile lor si Il transmit prin cuvant sau prin chipul lor senin tuturor celor din jur, si mangaie lumea, si alina sufletele, si izgonesc diavolii, fara sa isi dea seama?!

Asadar, Hristos s-a nascut la plinirea vremii. Mai mult a trecut de la crearea lumii pana la intruparea Domnul decat va mai fi de la intrupare pana la sfarsitul vecurilor. Si cand s-a plinit plinirea vremii, ei bine, am mai spus ca Domnul a ales calea aceasta care e cel mai greu de inteles, dar si cea mai inalta posibila. Ca daca venea ca inger, daca venea ca ingerul lui Dumnezeu pe norii cerului, lumea murea de frica, dar a venit in chipul cel mai smerit, si din Fecioara, care este cel mai curat vas dupa prunci pe pamant. Si Fecioara Maria este vasul acela, sau fereastra prin care a intrat Hristos in istoria lumii. Si fericite sunt acele tinere, si fecioare, si mamele cele cuminti, care isi fac datoria lor cu sfintenie si incearca pe toate caile sa imite pe Maica Domnului. Iar pruncul, care da cea mai mare speranta lumii, pruncii, copiii nevinovati ce se nasc, sunt singura speranta a innoirii si a mantuirii neamului omenesc. Caci, asa cum ati vazut in Evanghelia de astazi, Irod a ucis paisprezece mii de prunci de la doi ani si mai jos– printre care credea ca este si pruncul Iisus Hristos -, de frica sa nu cumva acest imparat al cerului sa ii ia coroana, mandria. Si lucrarea satanei s-a savarsit prin el.

Deci, ne intrebam: de ce la nasterea Domnul a fost nevoie de martiri? Hai sa spunem la Invierea Domnului, hai sa spunem dupa aceea, de-a lungul istoriei crestinatatii, a fost, si inca este nevoie, de sange de martir. Dar de ce si la nasterea Domnului? Taina este mult prea mare, si Dumnezeu asa a randuit, ca la pruncul Iisus Hristos, si in numele Lui, sa se taie, sa se martirizeze, sa se ucida paisprezece mii de prunci. El a scapat pentru ca sa ne scape pe noi de diavol si de lume, de patimile diavolilor, dar pruncii s-au dus martiri. Sunt primii martiri ai lui Dumnezeu care stau inaintea Tronului Preasfintei Treimi, sunt prunci nevinovati, taiati de mania si rautatea, si furia satanica, a unui imparat evreu numit Irod cel Mare. Insa, ganditi-va la prunci: Hristos a venit ca Prunc, si pruncii cei de o varsta cu El si-au dat viata.Ni-i ucidem noi, ii dam in mana lui Irod, darTu, Pruncule Iisus Hristos, salvatorul lumii, ramai ca Dumnezeu si Om peste lume, si mantuieste lumea! Cam asa ar putea sa spuna pruncutii aceia care s-au dus la cer.

Vedeti ca nimic nu se face in lume fara jertfa? Toate sunt mari: slujbele… Ce-i mai frumos ca o Liturghie, mai ales la manastire, in singuratate, in tacere, in rugaciuni si lacrimi smerite, adanci, din interior, in cantari asa de frumoase pe care numai manastirile le mai pastreaza si in aceasta unitate de rugaciune: calugari, mireni, copii, batrani, toti formeaza una, sunt Trupul lui Hristos -; ce-i mai frumos ca aceasta? Dar nu uitati, nici noi, calugarii, sa nu uitam, ca pe langa toate acestea ne trebuie si jertfa. Ca daca a fost nevoie de jertfa la Nasterea Domnul, care este praznic de bucurie – vine Hristos ca Prunc in lume, si a fost nevoie de sange, si de jertfa, si de martiri -, cu cat mai mult va fi nevoie de jertfa, ca sa ne facem din rai buni. Fara jertfa nu facem nimic! Vorbesti, faci filozofie, canti sau plangi, dar nu te schimbi. Schimbarea din interior, ca si schimbarea intr-o tara, nu vine din afara, vine din interior, si vine cu jertfa, dar cu jertfa in numele lui Hristos, nu cu jertfa fara de Hristos! Orice jertfa care nu e in numele lui Hristos, putem sa o numim o jertfa nationala, daca nu mai degraba o jertfa pagana. E pacat sa iti dai viata pentru o idee care nu are fond crestin. Mai bine mai traiesti, iti plangi pacatele, spovedeste-te, impartaseste-te si mori macar crestineste. Ca sa mori pentru o idee – care cine stie, e mai mult lumeasca decat crestina -, atuncea n-ai nici o plata, este un fel de sinucidere. Pe cand jertfa pentru Hristos, jertfa pentru credinta, jertfa pentru viata si traire sfanta in Hristos este jertfa mantuitoare. Si, aici sa va ganditi fiecare dintre fratiile voastre.

A nascut Fecioara Maria Prunc, pe Hristos Domnul. Taina este mare, am mai spus-o. Sa nu cumva sa iscoditi careva, numai sectele iscodesc: “dar de ce scrie aici asa? Dar de ce Matei a zis asa? Dar de ce Luca asa?“. Dar de ce nu spun: “dar de ce sunt cel mai pacatos om? Dar de ce, Doamne nu ma arzi foc din cer, ca sunt cel mai pacatos?“. Daca nu alergi la smerenie e[sti prada] demonul mandriei. Toate sectele sunt rodul mandriei, direct, si al satanei indirect. Ca daca accepta mandria, si iscodirea: “de ce si pentru ce?“. Sunt o mie si una de intrebari, asa cum vedeti, iar crestinul cuminte nu mai intreaba; el se roaga. El simte cu duhul ca-i Dumnezeu in inima lui, el simte ca-n timpul Liturghiei vorbeste cu Hristos. De aceea, ortodocsii, crestinii nostri, din traditie nu vorbesc mult, traiesc mult. Nu spun multe, dar au lacrimi la rugaciuni, si asta-i puterea noastra. Credinta noastra-i vie in Hristos, ca Hristos se naste in noi nu numai prin Fecioara Maria, ci se naste si duhovniceste prin rugaciune.Si aceasta nastere duhovniceasca sa o urmarim noi in viata, ca Hristos sa se nasca in inimile noastre, sa-L simtim cu noi, si in noi, si sa nu-L dam afara prin pacatele cele urate, si sa ramana Hristos ca Prunc, si sa creasca in noi si cu noi, sa ne creasca si pe noi, duhovniceste, de la o treapta la alta, pana la masura varstei desavarsite. Asta e taina duhovniceasca a Craciunului, a Nasterii Domnului. Nu numai tragem clopotele, facem o slujba si cantam bine, mancam, mai radem, glumim, ne mai uitam la acele instrumente moderne sa vedem ce se mai intampla in aceasta lume, si a trecut Craciunul. Si a trecut o luna, o zi, un an din viata noastra…

Sa traim Craciunul sau Nasterea Domnului din interior, duhovniceste, sau mistic, prin rugaciune, prin prezenta la biserica, prin Sfanta Liturghie, prin Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie, prin impacare! Craciunul, sau Nasterea Domnul, inseamna si impacare. La orice sarbatoare ai nevoie sa fii impacat cu tine si cu toata lumea, dar mai ales la marile sarbatori. Sa nu fie umbra de indoiala, sau de rautate, sau de pacat, in inimile noastre! Macar atunci cand vin marile praznice sa ne smerim, si sa ne iertam, si sa ne impacam, si sa ne sarutam in Hristos, si sa traim in aceasta bucurie! Fara cuvinte. Bucuriile crestinilor ortodocsi nu se spun prin cuvinte, se spun prin lacrimi – ca sunt si lacrimi de bucurie, nu numai de tristete. Si-s mai puternice lacrimile de bucurie care au intrat in sufletul omului, cum spun Sfintii Parinti, decat lacrimile de tristete: ca s-a intamplat nu stiu ce, mi-a murit o vaca sau altceva, sau mi-a zis cineva ceva. In aceasta bucurie sa ramanem noi, ca frati ortodocsi romani, in bucuria intalnirii cu Hristos, in bucuria ca Hristos s-a nascut pentru noi. Si o simtim ca ramane in inima noastra cand ne rugam, cand facem milostenie, cand iertam, cand suntem la biserica si primim Preacuratele Taine.

Traiti liturgic ca sa intelegeti taina Craciunului, taina Nasterii, taina Invierii lumii, taina Invierii lui Hristos, taina invierii si manturii noastre. Altfel, cum v-am spus, sarbatorile sunt niste amintiri istorice care vin, si se duc, si altele vin, si tot asa pana cand plecam si noi. Dar unde plecam? Cu cine pleci? Ai primit in inima ta pe pruncul Iisus Hristos? Il simti tu pe Iisus, Pruncul in inima ta, frate si soro?

Sau tu mama, oricare ai fi, cu nume sau fara nume, ai nascut prunci firesti sau duhovnicesti sau nu, sau pe o parte i-ai nascut si pe altii i-ai ucis? Judecati, ganditi! Toate mamele care ucid prunci sunt fiicele lui Irod, care a ucis paisprezece mii de prunci. Si cate din mamele noastre nu ucid… paisprezece prunci, patru, sapte, zece,… Am gasit una la spovedanie pana la patruzeci si trei. Eu n-am stiut, ca-s si eu de mic, la manastire, n-am stiut ce se intampla in lumea asta. O crestina a spus undeva – candva, eram la alta manastire -, si zice: “Parinte” – mai intrebi omul: “cati prunci ai nascut si cati ai omorat?” – “Parinte, patruzeci si trei de avorturi am“. Ramane ca Domnul sa judece, dar cele care ucid, si cei care zic: “du-te femeie si-l omoara“, sunt fiii lui Irod, nicidecum ai lui Hristos! Sa ma iertati!

Am ajuns cu natalitatea la marginea prapastiei, catam orice si umblam dupa acele agonisiri, si masini, si de toate, dar nu putem naste un inger in plus in casa noastra. De aceea ingerii pleaca din casele celora unde unul se naste si sapte ii duci la doctor. Nu stau ingerii! Si daca nu stau nici ingerii, cum ar sta Hristos acolo? Deci ori in feciorie, ori nasteti copii! Asta e viitorul Romaniei si al lumii de azi incolo. Nu-i nevoie sa mai spunem in plide, o spunem direct: ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati si ne ucidem sufletele noastre si pruncii cei nevinovati.

Nu-i momentul la Craciun sa facem aceasta, dar trebuie sa o spunem, ca acuma Irod a ucis pe pruncutii aceia nevinovati, si au plans […] atatea mame. Jalea era atata de mare, spune proorocul Ieremia, inacat nu le putea nimeni mangaia. Toata tara era in lacrimi. Iar minunea lui Dumnezeu, si tainele Lui pe care noi nu le intelegem: Hristos s-a nascut in pestera, i-au venit pastorii, taranii, oamenii de jos sa se inchine, nu au fost chemati filozofii, decat cei trei magi care nici nu erau evrei, erau persani. Deci filozofii din Persia, care simbolizau tarile pagane care trebuie sa creada in Hristos, si pastorii evrei, de la niste oi. Hai si voi sa vedeti. Si au cantat ingerii, primul colind pe care l-au cantat odata in cer si pe pamant a fost atunci:

“Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire“.

Ei bine, de ce nu au fost chemati si ceilalti mari, de ce nu a fost chemat si Irod acolo? Cei mari nu sunt sinceri cu credinta, sunt mai mult vicleni, sau sunt crestini de circumstanta, asa, ocazional. Dar adevaratii traitori sunt cei smeriti, de jos, care au cultura putina sau deloc, dar credinta multa. Speram, daca vor mai fi zile bune pentru Romania ca satele noastre romanesti sa reinvie cat de cat. Dar nu prin carciumi ci prin nastere de copii, prin umplerea bisericilor in timpul Sfintei Liturghii, in stransa lor legatura cu manastirile. Cele doua sute de manastiri si mai bine cu cei aproape zece mii de preoti, si cu satele, daca s-ar uni, s-ar innoi Romania; daca nu, ii facem coliva! […]”

sursa: Cuvântul Ortodox