Un Pact pentru Migrație dărâmător

2 86

Belgia este singura țară din lume în care semnarea Pactului Global pentru Migrație a dus la căderea guvernului. Marți, premierul de centru-dreapta Charles Michel și-a depus demisia. El a pierdut majoritatea parlamentară pe 8 decembrie, cu câteva zile înaintea Conferinței Interguvernamentale de la Marrakech, acolo unde urma să fie semnat ceea ce ONU numește ”Compactul Global pentru Migrație Sigură și Ordonată”. Naționaliștii flamanzi din Noua Alianță Flamandă s-au opus deciziei premierului de a semna pactul și s-au retras din coaliție.

Concret, guvernul Belgiei a demisionat nu doar în urma unei dispute privind migrația, ci și pentru că premierul Charles Michel, din dorința de a rămâne la putere, a abdicat de la linia guvernului de centru dreapta și a încercat să-i seducă, fără succes, pe ecologiști și socialiști. Marți, premierul a venit în fața parlamentului federal cu un program de guvernare ”suprarealist”, care se mula pe revendicările ”vestelor galbene” din Belgia, pe cele sindicale. ”Pentru cauza onorabilă de a apăra valorile (pactul global pentru migrație) și reformele necesare cetățenilor, șeful guvernului a depășit regulile constituționale și ideologice, ajungând la paroxismul absurdului. Jucând toate cărțile pentru a menține țara guvernabilă și pentru a-și salva postul, premierul a reușit să zăpăcească o țară întreagă”, scrie Le Soir.

Ceea ce s-a întâmplat în Belgia pornind de la Pactul Global pentru Migrație se putea foarte bine întâmpla și în alte câteva state europene: în Bulgaria, Slovacia, Cehia, Austria. Însă guvernele acestor țări UE au refuzat să semneze ”compactul” migrației, căci aici guvernarea depinde de susținerea unor partide ce se opun deschiderii granițelor în fața migranților. Nu au semnat nici Polonia, nici Ungaria, țări în care guvernarea se opune clar acestui pact pentru migrație. Nu semnat pactul nici Statele Unite, nici Australia. România l-a semnat și nu a existat nici cea mai mică dezbatere publică.

Tentativa ONU de a eroda suveranitatea

Mărul discordiei în ce privește Compactul Global pentru Migrație ține de suveranitatea națională. Retorica acestui pact este plină de compasiune pentru migranți și face o pledoarie nu foarte subtilă pentru o lume cu granițele deschise. Or, granițele țin de suveranitatea națională, de constituțiile naționale, la fel și legile privind migrația, drepturile, mai multe sau mai puține, de care se bucură acești oameni în țara care îi primește. În SUA, administrația Trump putea semna acest pact doar pentru a marca caracterul profund umanist al SUA, iar apoi guvernul putea refuza aplicarea sa. Însă Washingtonul a ales să se opună și să semnaleze riscurile și lacunele mari ale pactului.

Acest pact a fost primit cu îngrijorare în mai toate țările vestice, semnatare sau nu. O dovadă este prezentarea sa pe siteul Ministerului francez de Externe, o prezentare axată în primul rând pe sublinierea repetată a faptului că este un pact internațional care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. ”Pactul nu pune sub semnul întrebării suveranitatea statelor în gestionarea migrației și nu produce noi obligații”. Suveranitatea este ”un principiu călăuzitor” al pactului, mai arată diplomația franceză. ”Pactul creează obligatii legale noi pentru Franța? Nu”, arată sursa citată. ”Pactul creează un drept de a migra? Nu”. ”Pactul creează noi drepturi pentru migranți? Nu”. ”Pactul le acordă statut legal migranților ilegali? Nu”. Atât de multi nu ne pot face să e întrebăm ce rost mai avea acest ”compact global”.

Încercarea de a echivala refugiații cu migranții economici

Dincolo de latura umanitară, de compasiune și de cuvinte frumoase din partea statelor bogate, rostul său este cel de a echivala statutul migrantului cu cel al refugiatului, definit din perioada interbelică, apoi de Convenția de la Geneva din 1951 și Protocolul din 1967. Apoi, o altă rațiune a acestui ”compact global” este de a blura granița dintre migranții economici și cei care vor să-și salveze viața, spunând că migranții trebuie recunoscuți astfel ”indiferent de statutul migrării lor”. Pactul arată că există o diferență între refugiați și migranții economici, însă conținutul său este o tentativa de a reduce distincția dintre cele două concepte. Refugiatii au fost definiți în convențiile amintite ca persoane care au temeri bine fundamentate că vor fi persecutate în țara de origine pe motiv de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup politic sau de opinie și doresc să renunțe la protecția țării de origine din aceste motive. Se adaugă situația în care țara este ocupată, victimă a unei agresiuni externe, a unei dominații străine. Prin convențiile internaționale, părțile semnatare s-au obligat, de decenii să primească asemenea oameni. Echivalarea acestuit statut de refugiat, iar ”compactul” actual este un prim pas, cu cel de migrant economica extinde această obligație a primirii și a acordării dreptului de ședere, de muncă, la sănătate, educație și pentru cei care caută doar locuri de muncă și o viață mai bună.

Național Review din SUA scrie ca spiritul ”compactului” este unul de profundă intoleranță față de susținătorii suveranității naționale și față de criticii migrației ilegale și ai fromntierelor deschise, iar acest pact nu ia în calcul problemele neprevăzute pe care le poate aduce migrația în masă, precum cele care au dus în Germania la sfârșitul erei Merkel, cancelara care a decis deschiderea granițelor Europei, în 2015. Apoi, prin încercarea de a echivala statutul migranților cu cel al refugiaților, de a reduce distanța dintre statutul de migrant legal și ilegal, ”compactul” pentru migrație riscă să îi dezavantajeze grav pe refugiați si migrantii legali. ”Compactul” global abundă într-un limbaj liberal care lasă să se înțeleagă că, fie ei legali sau ilegali, migranții trebuie să aibă dreptul la ”viață de familie”, la intimitate, servicii sociale, lucruri ce nu au vreo bază în legislația internațională actuală și care, în principiu, pot avea preeminență asupra legilor naționale.

Cum ”provizoriu” devine ”definitiv”

Compactul Global pentru Migrație încearcă să reducă aceste temeri legate extinderea drepturilor refugiaților asupra migranților economici, spunând că nu este un pact cu putere juridică, că respecta suveranitatea statelor semnatare și nu creează noi obligatii.

Însă evoluțiile din UE din ultimii ani arată că aceste garanții sunt repede date uitării. Cum? Transformând ceea ce este ”provizoriu” în ”definitiv” și ceea ce este ”opțional” în ”obligatoriu”. În mai 2015, când a început criza migrației în UE, la Bruxelles a fost adoptată Prima Schemă Provizorie pentru Relocare, iar în septembrie a fost adoptată A Doua Schemă Provizorie. Aceste două scheme sunt cele care au introdus sistemul absolut contabil și birocratic al ”cotelor de migranți”. Ungaria și Slovacia au contestat la Curtea Europeană de Justiție aceste ”scheme de urgență” și ”mecanismul provizoriu de relocare” a migranților. Curtea a decis astfel: ”Respinge acțiunea înaintată de către Slovacia și Ungaria îndreptată împotriva mecanismului provizoriu pentru relocarea obligatorie a solicitanților de azil”. Cu alte cuvinte, un mecanism provizoriu este obligatoriu. Ulterior, în Parlamentul European si Consiliul European a început să se lucreze la un ”Mecanism Permanent de Relocare”, iar dezbaterile, blocate adesea, continuă. Această din urmă inițiativa arată că ceea ce este ”provizoriu” este și ”definitiv”.

S-a ajuns în această situație, în care Comisia Europeana poate impune statelor membre o politica respinsă de guvernele nationale (cotele de migranți au fost respinse în Ungaria prin referendum, cu o participare, e drept, slaba), plecând de la principiul solidarității. ”Solidaritatea nu vine a la carte. E o stradă cu dublu sens. Sunt momente în care statele membre se pot aștepta la sprijin, momente în care, în schimb, trebuie să fie gata să contribuie”.

Intrate în malaxorul ideologic al granițelor deschise, al multiculturalismului și multilateralismului, valorile umaniste, compasiunea, dramele a milioane de oameni se amestecă cu recomandările, directivele și regulamentele europene, cu convențiile internaționale, iar ceea ce rezultă poate duce la subminarea suveranității statelor în numele solidarității (așa cum e definita mai sus de președintele CE). Desigur, în numele aceleiași solidarități, statele care-și văd reduse funcțiile regaliene de la un an la altul, se pot aștepta la sprijin, cum a spus același președinte Juncker. Doar că acest ”sprijin” pare să se manifeste doar printr-o campanie împotriva așa-zisului dumping social făcut de estici (și ei niște migranți sui generis) în țările vest-europene, prin aruncarea Estului în viteza a doua a UE și, desigur, printr-un ajutor ferm și constant în neîncetata lupta împotriva corupției.

de Călin MarchieviciCotidianul

2 Comments
  1. Ionut Moraru says

    RECTIFICARE: Romania nu a votat la 19 decembrie in favoarea pactului ptr migratie. ROMANIA S-A ABTINUT, ceea ce de FACTO se contabilizeaza la voturi IMPOTRIVA.
    Slava Domnului ca momentan presiunile de strada si cele facute prin cai oficiale de foarte multe asociatii si fundatii au dat roade. (desi noi raspunsul oficial nu l-am primit nici azi la petitie).
    No rapefuggies! Stay away!

  2. Ionut Moraru says

    Pactul Nu are obligativitate juridica (cel putin teoretic) si cu atat mai mult asupra unei tari care s-a abtinut.
    Si cu toate astea e plin de arabi in Bucuresti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php