Trei fețe ale „perversiunilor toleranței”

0 83

„Supunere fatalistă – nu îndrăznesc să deschid gura, deoarece cineva mă va eticheta drept „intolerant”. Orice obiecție aș aduce față de agenda și obiectivele Corectitudinii Politice, asta ar putea fi interpretat drept un act de „discriminare” sau o dovadă de „obscurantism”. Și atunci voi mima „toleranța” din conformism social sau din fatalism: e inutil și imposibil să te opui. Și voi accepta fără rezerve obiectivele acestei agende, oricât de aberante sau de imorale vor fi acestea.

Superioritate arogantă – toți cei care nu merg pe linia de partid a CP sunt intoleranți, naziști, xenofobi, islamofobi, și multe alte fobii. „Toleranța” mea este o virtute pe care o voi semnala cu fiecare prilej. În acest timp, îi voi înfiera, denunța, denigra, persecuta pe cei care îndrăznesc să aibă păreri „neortodoxe”, sau să vadă lucrurile din alte perspective.

Superioritate resentimentară – o categorie a celor care nu cad în supunerea fatalistă se radicalizează, și se opun superiorilor aroganți de pe poziții resentimentare. Ei ajung să respingă chiar ideea că ar exista o toleranță în spiritul iubirii creștine, care nu implică nici toleranța față de păcat, nici acceptarea unor idei anarhice. O formă de răbdare, de cumpătare și de îngăduință (limitată) față de celălalt, care este o virtute.

Nu spun că nu există, în istorie, intoleranță reală – și că nu există epoci și situații în care oamenii au avut de suferit din cauza intoleranței. Ceea ce spun este că pendulăm între aceste extreme, care compromit chiar ideea de toleranță.”

 

de Cătălin Sturza Facebook

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php