50 de ani de la asasinarea profesorului Nicolae Petrașcu

1 150

Pe 29 octombrie s-au împlinit 50 de ani de la asasinarea profesorului Nicolae Petrașcu de către odioasa securitate comunistă. Cu ocazia acestei triste comemorări, publicăm un fragment din volumul “Martiri și mărturisitori români din secolul XX” de Fabian Seiche, apărut în anul 2011.

Imagini pentru “Martiri și mărturisitori români din secolul XX” de Fabian Seiche

Nicolae Petraşcu

(1907-1968)

 Profesor făgărăşean, născut la 10 nov. 1907 în Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş (azi Braşov), judeţ cu români vrednici şi gospodari. Urmează liceul „Radu Negru” din Făgăraş unde întâlneşte pe eminentul elev notat numai cu 10: Horia Sima şi amândoi ajung mai târziu în Mişcarea Legionară legându-şi viaţa unul de celălalt. Nicolae se înscrie la Litere în Bucureşti, iar Horia la Filosofie. La Sibiu Nicolae ajunge profesor de limba română şi franceză la Şcoala Normală. Se va căsători cu Livia, sora lui Mitu şi Ion Banea.

Vechi membru al Legiunii (1928), comandant legionar din 1936. După 6 sept. 1940 ocupă slujba de secretar general al Mişcării. După rebeliunea lui Antonescu din ianuarie 1941 se exilează în Germania, iar după 23 august 1944 e paraşutat în ţară cu o echipă de legionari. În 1948 este arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. Trece prin Jilava şi Aiud. Eliberat în 1964. A fost asasinat de securitate la 4 ani după eliberare, în propria locuinţă din Sibiu.

Monografia comandantului Petraşcu – „Niculae Petraşcu: Un dac cult” – a apărut în 2005 la editura Elisavaros, Bucureşti, fiind alcătuită de ing. Gheorghe Jijie, camarad de suferinţă, pe baza documentelor din arhiva CNSAS şi a unor mărturii scrise. Este reconstituirea firului vieţii acestui om.

Imagini pentru "Un dac cult: Nicolae Petrascu" de Gheorghe Jijie

Din ea găsim date că tânărul Nicolae a scris în timpul studenţiei nişte amintiri preţioase intitulate Note din viaţa legionară. Pagini încărcate de emoţiile începutului luptei de formare a omului de mai târziu, sub miraculoasa charismă a Căpitanului şi la cot cu marile personalităţi ale Legiunii: Moţa, Marin, Gh. Furdui, Generalul Cantacuzino, Puiu Gârcineanu şi alţii. Aceşti ani de ucenicie lasă urme de neşters în sufletul tânărului student la Litere şi Filosofie, curat la suflet ca zăpada munţilor de unde se coborâse spre lumea cosmopolită a Bucureştilor, unde se va integra pe drumul Legiunii cu toată fiinţa. Prima contribuţie ca om de litere şi-o aduce în 1936, la apariţia cărţii lui I. Moţa, Cranii de lemn.

Urmează contribuţia la apariţia cărţii Pentru legionari, când alături de Puiu Gârcineanu se deplasează la Predeal, unde aduc cartea în stadiul bun de tipar, iar Niculae duce şi munca de tipărire la bun sfârşit, merit pentru care Căpitanul i-a acordat gradul de comandant legionar. După arestarea şi condamnarea Căpitanului, tot datorită lui Petraşcu apare cartea Adevărul în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, cu un conţinut perfect organizat şi într-un timp record (4-17 august). Tot el organizează distribuţia cărţii pe întreg cuprinsul ţării, producând panică în rândul guvernanţilor.

Berlin, 6 Decembrie 1939: Nicolae Seitan, Nicu Crãcea, Nicolae Petrascu, D-na Elena Codreanu cu fetita si altii

 

Urmează o scurtă perioadă de luptă publicistică în Bucureşti şi apoi refugiul prin Polonia în Germania, unde are rolul de moderator al acţiunilor până la plecarea în ţară cu grupul de 17 camarazi, sub conducerea lui Horia Sima. Deşi e în convalescenţă după accidentarea sa în drum spre Timişoara şi tratamentul de recuperare la spitalul din Oraviţa, participă decisiv la organizarea şi desfăşurarea Revoluţiei legionare de la 3-6 septembrie 1940, în Ardeal. În timpul Biruinţei, ca secretar general al Mişcării, tipăreşte toată literatura legionară – hrană sufletească pentru viitoarele prigoane.

Urmează un nou refugiu în Germania, unde coordonează acţiunile din lagărul de la Rostock, descoperind complotul contra comandanţilor legionari organizat de regimul din ţară prin trădători introduşi de autorităţile germane. După 23 august 1944 revine în ţară, desfăşurând o activitate subterană. Când este avertizat subversiv de dr. Petru Groza, prin dr. Noveanu, că se pregătea o moţiune de trimitere a legionarilor în Siberia (la ordinul Moscovei), pentru a dezamorsa acţiunea comuniştilor, răspândeşte celebra Circulară din 6 august 1945, în care anunţă o retragere imperială a Mişcării din viaţa politică şi cantonarea efortului în reconstrucţia ţării pe linie morală. Arestarea legionarilor s-a amânat astfel, cu aproape trei ani, timp în care organizarea ei a progresat mult, cuprinzând întreaga ţară. Numărul celor arestaţi în 1948 a fost de 17.000 de oameni, înspăimântând minusculul partid comunist şi consilierii lui sovietici.

Petraşcu îndură cu răbdare de mucenic regimul de închisoare până la mascarada celui de-al doilea proces al „reeducării” de la Piteşti, Gherla, Canal, în care nu este implicat, dar va suferi torturi multiple şi de lungă durată la Casimca Jilavei. Adus în acest loc pe targă, pleacă după 3 ani tot pe targă, pentru a ajunge la Aiud în 1963, la finalul reeducării. Rezistă şi aici eroic, dând în final dezlegare legionarilor să-şi continue fiecare drumul, conform cu propria lor conştiinţă, după care se trece la eliberarea tuturor.

În libertate îl aşteaptă alte încercări şi presiuni, asupra sa şi a familiei, care îl dor mult mai mult. Calvarul durează până în 29 octombrie 1968, când Securitatea hotărăşte lichidarea lui prin punerea la punct a unui scenariu absurd de sinucidere.

„Acesta este omul care a fost vârful de lance al rezistenţei româneşti contra comunismului. El simbolizează lupta continuă, sub toate formele, a neamului românesc contra flagelului morbid al comunismului, care abia acum agonizează. Viaţa lui Niculae Petraşcu poate sta, cu cinste, alături de aceea a marilor eroi de epopee ai omenirii, iar moartea sa este cea mai tragică ilustrare la ce poate duce mentalitatea comunistă cu lipsa ei de respect pentru fiinţa umană.” (Gheorghe JijiePermanenţe, iunie 2005)

Dumitru (Mitu) Banea prezintă astfel scena descoperirii trupului inert al lui Petraşcu: „Baia era plină la jumătate cu apă călduţă şi roşie de sânge, arterele tăiate la ambele mâini şi moartea nu venea. Apoi, presupuneam, a luat un cuţit din bucătărie şi l-a sprijinit de perete, căci, cu arterele tăiate, nu putea să-l înfigă în inimă; de împins nu l-a putut, slăbit cum era, căci cuţitul n-a făcut gaură mare şi nici n-a ajuns la inimă, să scape mai uşor (îmi aduc aminte de poezia lui Coşbuc, Regina ostrogoţilor; aşa şi el, n-a putut să se scurgă viul tot). A luat o sfoară şi s-a spânzurat în baie, dar sfoara fiind slabă, cu toată puţinătatea trupului lui, s-a rupt; s-a dus din nou în bucătărie şi a tăiat (cum a putut?) cu mâinile fără vlagă un fir de la radio şi s-a spânzurat din nou.

…A fost văzut la Sibiu un colonel de Securitate din Bucureşti, care activase tot timpul la Securitatea din Sibiu. Sora mea şi nepotul au spus că la venirea lor acasă l-au găsit pe Petraşcu mort în baie şi geamul de la cameră deschis. Pe acel colonel nu l-a mai văzut nimeni după aceea. Întrebarea logică: Nu a venit odată cu anchetatorul? Colonelul cum de a dispărut?” („Acuzat, martor, apărător în procesul vieţii mele”, Sibiu, 1995, p.155)

Cercetarea mai atentă a vieţii sale ar aduce în lumină pentru Neamul românesc un fiu de cea mai înaltă calitate, iar pentru Biserica Ortodoxă un model de creştin neînfricat în lupta cu forţele răului, vrednic a fi trecut în calendarul marilor Mărturisitori şi Sfinţi. Aceasta o confirmă toţi camarazii de suferinţă ai săi, ba chiar şi duşmanii comunişti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php