Dan Puric: În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul.

4 573

Iată câteva dintre declarațiile lui Dan Puric de la România TV:

„Anul centenar a fost foarte bine pregătit de cei care nu iubesc România, nu de cei care o iubesc.

Vă gândiți cumva că cei de acum 100 de ani, care au intrat sub glie, acele sute de mii, au murit pentru redefinirea noastră ca familie sau pentru redefinirea noastră ca stat?
E ciudat că tocmai în Anul Centenarului s-au pus în discuție asemenea probleme.
A distruge credința unui popor face parte din actul de cucerire.
N-ați simțit o stare de sugrumare a acestei țări, în ultimii 30 de ani. Etapizat. Nu vi s-a părut absurd că acum 10-15 ani cineva punea o problemă absurdă, problema icoanelor? Asta era problema lui?
Dacă se îndepărtează de condiția lui creștină, acest popor nu va putea să se înțeleagă pe sine.
De ce să-ți fie frică, ca într-un ocean de proxenetism ce vine de dincolo, să-ți păstrezi această inocență, curățenie morală?
În ultimii 30 de ani s-au făcut sacrilegii cu propria noastră ființă, cât nu s-au făcut în ultimii 2.000 de ani.
Cum să mai vibreze tineretul când l-au scos din manuale pe Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Octavian Goga? Când s-a relativizat istoria.
Mai există un I.C. Brătianu să pună la punct un ambasador al Americii sau al Germaniei, ăia cu fețe de pokemon, care au spus că Basarabia e un stat de sine stătător? Avem noi în spațiul politic că nu avem pe cineva care să spună „până aici”?
După ce ne-au chinuit 1.000 de ani, după ce ne-au ciopârțit în al doilea război, cum de vin asupra noastră…De a re-educa tineretul ăsta să o ia pe culoare greșite? Unde ați mai văzut în istoria unui popor ca un tineret să strige: vrem o țară ca afară, vrem spitale, nu catedrale? Ce vreți mă, o țară plină de spitale de psihiatrie? Sănătatea unui neam este credința lui, acolo e imunitatea. P-ormă vine sănătatea fiziologică.
În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul. Pentru că au nevoie de robi. O țară așa de frumoasă trebuie condusă cu robi, iar robul nu are simțul proprietății.
Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor? Asta e bună s-o puneți pe burtieră. Acolo merge.
Mai suntem pâlcuri de români, crucificați de o populație inconștientă. Cioran a spus că nu e nevoie să fugim după ea, după Cruce, ne-am născut crucificați. Acum ar spune că ne-am crucificat singuri, din interior ne-a ieșit tumora: nu turcii, nu rușii, ci noi ne-am crucificata acum prin indolență, prin indiferență. Ce n-au reușit să facă comuniștii, au făcut ăștia acum. Ne-au făcut frumos, democratic, cu drepturile omului.
De ce n-au rigoarea polonezilor, a cehilor, a croaților,a ungurilor? De ce? Miza nu-i atât de mare pe aceste țări ca pe România. România e cea mai frumoasă și bogată țară.
Nu-i vedeți cum roiesc deasupra Mării Negre, cu legea off-shore? Si cu Roșia Montană?”
4 Comments
  1. IO...gerules says

    Miscarea Legioinara a pus religia in practica.Din acest motiv a tabarat toata jidovimea lumii peste romani.De frica,reprezentata de credinta romaneasca in religie si-n Dumnezeu.De cateva sute de ani se sapa la radacina neamului romanesc.Acum au mai ramas doar cateva lastare de pastrioti care nu au nici un sprijin din marea masa de populatie romanesca ce se vrea crestina.In Romania au ramas crestine doar babele care pipae moastele la inghesuiala dupa o binefacere ale unei sfinte sau un sfant de propaganda.Romanii nu simt ca sant pacaliti si tinuti intr-o incultura crasa.Astazi patriotii nu popt ajunge mari din cauza ca nu mai exista un Ion Antonescu si un Corneliu Zelea Codreanu care sa tina balanta libertatii deasupra Romaniei.Tara e sufocata de lacustele care au inegurat toate spiritele si frumusetile materiale ale Gradinii Maicii Domnului,printre acestea se numara si multitdinea de culte religioase fanatice nu dupa credinta in Dumnezeu ci dupa bani si care tradeaza Romania cu orice ocazie ivita in calea lor.Romanii nu mai sant religiosi,nu mai au chemarea aceia tainica a simtirii divine in sufletele lor,au doar chemarea banului pentru supravietuire.In halul asta iau adus lacustele invadatoare.E nevoe de un ajutor dar de unde,dela cine Doamne?

  2. Adrian says

    Alo, Herr Iohannis, dă un telefon lu’ Dăncilă să facă bine să o învețe pe „prima doamnă” că atunci când te duci în vizită la Episcopia Ortodoxă Română, chiar și la Roma, nevasta să fie și ea îmbrăcată cam așa cum era madam Dăncilă când a fost la Papa. Culoarea roz, volănașele transparente, fustița, capul descoperit, sunt excelente la balul bobocilor, acolo la liceu unde zice că predă engleza. Oare vestimentația nevestei este vreun mesaj ascuns vizavi de poziția voastră față de ortodoxie ? Zic și eu ca omu’ prost, totuși, e profesoară, formatoare de caractere, etc., etc.
    Sper din toată inima , când ți se termină mandatul de President, să nu te muște șarpele să candidezi din nou.
    Mai bine i-ați valijioara, nevasta și plecați acolo la Bruxelles, vă întâlniți cu Macron, cu alde Merkel, cu bunu Soros, deh, lumea bună d’acolo.
    Nu uitați rochița roz cu bulinașe negre !
    Salutări de la cele trei milioane de ” fanatici religioși” !

  3. Adrian says

    Alo, Herr Iohannis, dă un telefon lu’ Dăncilă să facă bine să o învețe pe „prima doamnă” că atunci când te duci în vizită la Episcopia Ortodoxă Română, chiar și la Roma, nevasta să fie și ea îmbrăcată cam așa cum era madam Dăncilă când a fost la Papa. Culoarea roz, volănașele transparente, fustița, capul descoperit, sunt excelente la balul bobocilor, acolo la liceu unde zice că predă engleza. Oare vestimentația nevestei este vreun mesaj ascuns vizavi de poziția voastră față de ortodoxie ? Zic și eu ca omu’ prost, totuși, e profesoară, formatoare de caractere, etc., etc.
    Sper din toată inima , când ți se termină mandatul de President, să nu te muște șarpele să candidezi din nou.
    Mai bine i-ați valijioara, nevasta și plecați acolo la Bruxelles, vă întâlniți cu Macron, cu alde Merkel, cu bunu Soros, deh, lumea bună d’acolo.
    Nu uitați rochița roz cu bulinașe negre !
    Salutări de la cele trei milioane de ” fanatici religioși” !
    Maestre Puric, îmi scot pălăria în fața domniei voastre.

  4. Ionut Moraru says

    Pute provincialismul din cuplul prezidential venit dintr-un oras cat un sector din Bucuresti. Nu au avut timp sa aiba „l’usage du monde” ca la masonerica au intrat toti nespalatii in ultima vreme.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php