Prețuire pentru EROUL CU FĂCĂLEȚ din Londra. METROPOLITAN POLICE îl va premia

0 382

Ieșeanul Florin Morariu, ”eroul cu făcăleț din Londra”, va fi premiat de Metropolitan Police, după ce a fost anunțat ca va primi distincția ”The Queen‘s Commendation for Bravery” din partea Reginei.

Florin Morariu a declarat că a primit o înștiințare din partea Metropolitan Police, în care se precizează că va fi premiat, pe data de 21 august, în Capitala Angliei, scrie Mediafax.

Acesta a declarat că ”am primit un e-mail din partea Metropolitan Police. I-am contactat și m-au anunțat că, pe 21 august, trebuie să merg la Londra, la sediul lor, pentru a fi premiat. Mă bucur că, după anunțul că voi primi distincția din partea Reginei Marii Britanii, acum am fost anunțat și de Metropolitan Police că voi fi premiat”, a declarat Florin Morariu.

Acesta a adăugat că ”deși a trecut mai bine de un an de la atentatele din Londra, mă bucur că nu am fost uitat. Aștept un semnal din partea Metropolitan Police, pentru a merge la Londra”.

În urmă cu o luna, Morariu, supranumit de presa din Marea Britanie ”eroul cu făcăleț”, a spus presei că a primit o scrisoare prin care era înștiințat că premierul Theresa May l-a propus pentru distincție. Aceasta este forma de recunoaștere a comportamentului brav al militarilor și civililor, în circumstanțe deosebite.

Reamintim că în noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, Florin Morariu muncea într-o brutărie din Londra, în zona London Bridge, unde trei indivizi au intrat cu o duba închiriată în oamenii care se plimbau în zona. Au început ulterior să atace cu cuțite trecătorii și pe cei aflați în localurile de lângă pod.

Românul a reușit să filmeze evenimentele și să relateze cum l-a lovit pe unul dintre teroriștii care reușise să înjunghie un trecător. Morariu apare în filmare cerându-i unui alt coleg să îi aducă un făcăleț, ca să se apere în caz ca teroriștii reapar.

sursa: Evz.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php