6 false argumente (demontate) împotriva organizării Referendumului pentru Căsătorie

0 401

Am văzut, deja, care sunt principalele linii de atac folosite de detractorii Referendumului pentru Căsătorie – meme pe care le vom întâlni repetate, iar și iar, în presă, în următoarele săptămâni.

Precizez, din capul locului, că cei care vin cu aceste false argumente s-au opus, în ultimii trei ani, organizării democratice a acestui Referendum și au încercat, în permanență, să deturneze atenția publicului prin știri false și dezinformări cu privire la obiectul acestui Referendum și prin calomnii și linșaje mediatice ale susținătorilor Căsătoriei între un bărbat și o femeie.

În același timp, ei au încercat mereu să ascundă mizele reale ale acestor inginerii sociale de tip neomarxist pe care unii le vor aplicate și în România – și consecințele dramatice pe care aplicarea acestora le poate aduce asupra societății.

Așadar, precizarea de fond este aceasta: că acest Referendum are un singur scop, și anume clarificarea în Constituția României a Căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie. Această definiție nu restrânge, în nici un fel, dreptul la viața de familie sau alte drepturi deja recunoscute ale unor minorități; Curtea Constituţională a României a avizat această propunere de modificare reținând că ea nu implică nicio ingerință vreunui drept individual.

Să trecem acum, în revistă, principalele argumente false pe care le vom vedea în următoarele săptămâni în mass-media, în rețelele de socializare, pe bloguri și în mai toate subsolurile unor știri care vor avea ca subiect Referendumul pentru Clarificarea definiției Căsătoriei.

1. Există alte priorități decât definirea Căsătoriei: sărăcie, corupţie etc.

FALS: Provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce provocările amintite (sărăcia, corupţia) necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt perpetue, revizuirea Constituţiei este, în schimb, o problemă rezolvabilă one-off, în urma unei dezbateri democratice și prin organizarea unui Referendum. În plus, de vreme ce milioane de cetățeni consideră importantă această problemă, atunci ea trebuie să devină prioritate pe agenda politică și pe cea mediatică. Dacă nu vrem să transformăm România într-un stat care-și alienează cetățenii – și mai mult decât sunt deja.

2. Definiţia Căsătoriei nu e o problemă relevantă pentru societate în acest moment.

FALS: Fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune organizării Referendumului democratic demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil. Celor care susțin această idee le amintesc următorul fapt. Nu Coaliția pentru Familie sau susținătorii Căsătoriei naturale au inventat acest subiect. În România au existat, în ultimii 12 ani, nu mai puțin de șase inițiative în Parlament pentru legalizarea unor parteneriate civile homosexuale care, în fapt, acordă persoanelor de același sex privilegii egale căsătoriei (link către Wikipedia). Dacă Referendumul ar fi fost invers, în sensul legalizării căsătoriilor homosexuale și al adopțiilor de copii pentru cuplurile homosexuale, nu am nici un dubiu că am fi fost zilnic bombardați cu mesaje mass-media despre cât de relevant este acest Referendum și cât de „democratic” și „pro-occidental” e el.

3. Organizarea Referendumului îi dă „apă la moară” lui Dragnea, care încearcă să mute atenția spre alte subiecte ca să treacă legi prin care să „scape de pușcărie”.

FALS: Problema clarificării definiției Căsătoriei îl precedă cu mult pe Dragnea. Inițiativa pentru revizuirea Constituției este, în fapt, un grassroots autentic – și a fost numită chiar și de detractorii ei cei mai agresivi „cea mai reușită mișcare de advocacy creștin din ultimii ani din țara noastră” (link aici). Revizuirea a fost declanşată de persoane private în toamna 2015, când preşedinte al PSD şi premier era Victor Pontaşi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016 când premier era Dacian Cioloş. În plus,cel puțin la fel de gravă sau mai gravă decât abilitatea unor politicieni de a instrumenta, oportunist, astfel de teme e inabilitatea politicienilor care se pun de-a curmezișul sau își astupă urechile față de vocea și aspirațiile propriilor lor electori (de exemplu, vedem cu 85% dintre votanții PNL și MRÎ și 70% dintre votanții USR se opun căsătoriei între persoanele de același sex). Dacă politicienii își închipuie că pot culege voturi prin astfel de atitudini disonante față de susținătorii lor, eu le urez noroc. Pentru că o să aibă mare nevoie.

4. Inițiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă.

FALS: Definiţia legală a Căsătoriei doar în înţelesul propriu al termenului nu a avut nicio legătură cu fascismul. În fapt, fascismul și nazismul au avut viziuni foarte progresiste în privința Căsătoriei – la fel ca bolșevismul. Uităm foarte ușor că toate cele trei ideologii pledau, în fapt, pentru abolirea acestei instituții. Cât privește chestiunea Putin, detractorii Referendumului nu fac altceva decât să se acopere de ridicol. Ce au descoperit ei? Că românii și rușii sunt ortodocși. Adică au descoperit că apa e udă. Dar Rusia putinistă este și anti-ISIS. Să înțelegem de aici că oricine e anti-ISIS este pro-Putin? În fine, trebuie spus răspicat faptul că există o reacție puternică la nivel european, în spirit european, de apărare a valorilor creștine, tradiționale, naționale, în fața exceselor politicilor globaliste și anti-libertare. O astfel de reacție este Declarația de la Paris, Europa în care putem crede, semnată de unii dintre cei mai reputați gânditori politici și filosofi occidentali ai epocii noastre.

5. Referendumul costă – unii au estimat costurile la 20 de milioane de euro.

FALS: La prime vedere, ai spune că da, iată niște oameni cumpătați, care se gândesc de zece ori și vor să taie o singură dată banul de la bugetul public! Oare? Ba! Aceiași oameni nu au scos un singur cuvânt în fața perspectivei ca Statul să finanțeze, din banii noștri, ocupații și programe dubioase cum ar fi cele presupuse de Strategia de Educație Parentală70 de milioane de euro (!) ar fi trebuit băgați în acest program doar în primul an pentru ca părinții să fie chemați la încă niște ședințe de reeducare la școală, în condițiile în care multe dintre aceste școli au încă veceuri în curte! Și oare câți bani publici vor cere ONG-urile „progresiste” pentru a finanța schimbările de sex (după model britanic – am scris pe larg aici) și câți bani vor fi necesari pentru integrarea funcțională a unei noi instituții precum parteneriatul civil homosexual în procedurile administrative?

6. Referendumul se pune în calea iubirii dintre un bărbat și un bărbat – sau o femeie și o femeie.

FALS: Iubirea nu face obiectul sau miza demersului revizuirii constituționale, care nu neagă în vreun fel homosexualilor posibilitatea de a se iubi și nu le pune în discuție accesul la „iubire” (fie că termenul este folosit în mod legitim, fie că nu); în realitate, opozanții Referendumului încearcă să suprapună fraudulos tema iubirii – care poate lua forme extrem de diferite, de la iubirea dintre frați, maestru și discipol, iubirea dintre un bărbat și o femeie sau iubirea (sau sexualitatea) homosexuală, ori cea pentru câinele sau pisica favorite – peste definiția Căsătoriei. Or, Căsătoria reprezintă o instituție cu o anume utilitate și funcție socială și al cărei rost instituțional nu e acela de a emite certificate de „iubire”. Ea este întemeiată pe complementaritate, angajament și dedicare, nu doar pe iubire/pasiune. Iubirea există în multe dintre exemplele de mai sus în afara unor certificate oferite de stat.

Această tactică care are ca obiectiv împiedicarea cu orice preț a organizării unui Referendum care îndeplinește toate condițiile legale și constituționale și închiderea dezbaterii democratice este un simptom extrem de grav – pentru simplu fapt că această împiedicare subminează chiar fundamentele statului de drept. Interesant este că vedem aceste false argumente pe buzele unora care se declară „susținători ai democrației” și care spun că vor să schimbe sistemul. Cum să mai crezi că vei putea schimba sistemul, dacă tu însuți vrei să-l schimbi prin presiune şi chiar intimidare, şi nu prin mecanisme democratice pe care, în fapt, nu le susţii?

În loc să se ascundă după petarde, știri false, meme de Facebook și manipulări, și în loc să numească teme precum familia, libertatea și demnitatea umane teme „fasciste”, ar fi mai onest ca acești activiști să ne explice, franc, de ce susțin căsătoriile homosexale și adopțiile de copii pentru cuplurile homosexuale – și chiar legalizarea unor „mariaje” în trei, patru sau mai mulți. Sau desființarea, pur și simplu, a Căsătoriei.Să ne explice de ce este acest subiect atât de important pentru ei – și de ce vor aceste inginerii sociale neomarxiste aplicate și în România; o Românie deja foarte grav afectată de ultimii 45 de ani de totalitarism de sorginte marxistă. Și de ce luptă pentru aplicarea lor cu orice preț – chiar cu prețul minciunii, al compromiterii grave a propriilor reputații și al sufocării deomocrației.

 

de Cătălin Sturza

via Știri pentru viață

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php