Din zbir comunist, erou. Adevărul despre generalul Olteanu.

8 976
Generalul Constantin Olteanu (în uniformă), unul dintre cei mai obedienți executanți ai lui Ceaușescu

de Florin DOBRESCU

Mass-media de astăzi dedică spațiu unor articole prilejuite de moartea lui Constantin Olteanu. Unul dintre cei mai obedienți executanți ai cuplului Ceaușescu din perioada neagră a anilor 1980, este zugrăvit în culorile unui adevărat erou.

Din nefericire, articolele se pare că aparțin unor tineri, crescuți după 1989, care nu au cunoscut acei ani de întuneric. Altminteri ar fi știut că generalul Olteanu a fost un zbir, un tiran în sensul cel mai pur al cuvântului, detestat de populația Bucureștiului.

Din tonul articolelor răzbat o serie de presupuse merite ale generalului Olteanu, cum ar fi acela că ar fi contribuit la curățarea Armatei de ofițerii cu studii în URSS. Nimic mai firesc în acel proces, început și în România la sfârșitul anilor 1950, prin care comunismul căpăta un caracter tot mai national. Toate regimurile comuniste au cunoscut această transformare, după ce au experimentat din plin internaționalismul bolșevic în tovărășie cu URSS, fără sprijinul și protecția căreia nu puteau prelua puterea. În final, considerentul pentru care fiecare regim comunist a devenim mai mult sau mai puțin nationalist a fost doar preocuparea de a putea beneficia de resursele din care liderii locali se înfruptau, fără a le mai împărți și fără teama de a fi maziliți de Moscova.

Câteva amănunte din biografia edulcorată a lui Constantin Olteanu ar trebui să atragă după sine o anumită circumspecție și o cuvenită cercetare.În biografia lui Olteanu se spune că a absolvit școala de ofițeri politici în 1949… Cei care au trait acei ani știu ce presupunea asta. Mai ales în 1949, în perioada „ascuțirii luptei de clasă”, adică a celei mai crunte represiuni staliniste în România. Cariera de ofițer politic presupunea îndeplinirea unor atribuții odioase.

Apoi se menționează că a fost prim secretar și primar al Bucureștiului între 1985 și 1988. Adică a coordonat demolarea celor mai frumoase și valoroase zone istorice ale Capitalei. Ceaușescu a avut în acei ani un cadru de nădejde la conducerea Bucureștiului, pentru aplicarea planurilor paranoice de mutilare a vechiului oraș, care a pierdut atunci, pe timp de pace, a cincea parte a zestrei sale istorice. Câteva repere identitare ale Bucureștiului pierdute pentru vecie sub glorioasa conducere a tovarășului Constantin Olteanu: bisericile Sf. Vineri, Olteni, Sf Nicolae Jitnița, Doamna Oltea, Sf Spiridon Vechi, Bradu Staicu, Sf. Treime și altele, mănăstirea Văcărești, Institutul Mina Minovici, cartierele Antim, Radu Vodă, Văcărești și multe altele.

În final, se recurge la o altă mistificare istorică prin scoaterea din context a unui eveniment. Concluzia ar fi că Olteanu a fost nevinovat, câtă vreme a fost achitat în procesul intentat în 1990. Nu se arată adevărul, acela că  este vorba de un proces absurd, asemenea multora create în acei ani, expresie a psihozei diversiunii KGB-iste din zilele lui Decembrie 1989. Generalul Olteanu a fost inculpate pentru o vină inexistentă, legată de Revoluție. Dacă ar fi fost inculpat pentru abuzurile și crimele sale culturale din anii 1980, cu siguranță ar fi existat temeiuri pentru condamnare, mărtuire împotriva lui stând bisericile și zecile de mii de locuințe valoroase demolate sub coordonarea sa.

În schimb, ca și alți nomenklaturiști vinovați de dezastrul celor 45 de ani de dictatură comunistă din România, Constantin Olteanu a trăit liniștit, până la adânci bătrâneți, beneficiind din plin de pensia nesimțită plătită din banii contribuabililor sărăciți. Ca orice comunist, probabil că nimic nu îi va fi umbrit conștiința atrofiată de abuzuri, samavolnicii și crime.

Dar datoria oricărui jurnalist este aceea de a promova adevărul istoric. Iar acesta nu poate fi trunchiat sau modificat. Un exponent atât de marcant al dictaturii comuniste, precum generarul Olteanu, nu poate fi nicidecum prezentat ca erou sau ca un simplu demnitar. Există un mare pericol în această perioadă: acela al uitării. Al minimalizării și relativizării. Așa se crează miturile național-comunismului autohton. Și tot așa, generațiile ce vin vor fi condamnate să repete experiențe din care nu s-a știut trage concuziile cuvenite.

8 Comments
  1. Virgil says

    Acuma……. fiecare om a facut pe pamant si lucruri bune si lucruri rele. In Bucuresti, pe vremea lui s-a facut Pasajul Unirii, s-a sistematizat Dambovita, fiecare cu lucrari adiacente si conecte. Vedeti si partea plina a paharului nu umai partea goala. D-zeu sa-l odihneasca in pace.

  2. Pui de dac says

    Nu este corect deloc ce sustii Virgil; a idealiza regimul comunist sau vreunul dintre personajele este foarte periculos; comunismul a adus satanizarea unei mari parti din populatie; nu putem idealiza niciodata un regim anticrestin sau pe vreunul din exponentii fara sa riscam ca cei care nu au cunoscut acel regim sa – l ia de bun si sa incerce sa repete aceleasi orori ale istoriei…Adevaratele repere sunt cei care au suferit pentru credinta si neam in temnitele comuniste. Orice regim nationalist ar fi putut face lucruri bune si mult mai bune pentru tara fara a fi nevoie de comunism; comunismul si toti exponentii lui trebuie aruncat (i) odata pt. totdeauna la lada de gunoi a istoriei; altfel nu (ne) va fi bine…

  3. Ionut Moraru says

    Nicu Ceausescu a spus in puscarie: „nu o sa ajungeti sa varuiti macar ceea ce a construit tata”. Din pacate istoria i-a dat dreptate.

    1. Adrian Petreanu says

      Ionuț, cei care au devalizat România după 1989 sunt securiștii și comuniștii creați de regimul lui Ceaușescu. A construit blocuri, dar nu a construit nimic în oameni. Zero barat. Ne lipseam de construcțiile lui Ceaușescu. Am pierdut în schimb valori inestimabile în București…

  4. Oana Scheianu says

    Sa va fie rusine de ce ati putut scrie. Nu stiti absolut nimic despre el si promovati aberatii! A fost un erou, nicidecum un tiran detestat. A fost un om dedicat functiei, patriei si oamenilor.
    Numai cei care au avut prilejul sa-l cunoasca sau sa lucreze cu el ar putea spune ce fel de om a fost cu adevarat!!
    Dvs. demonstrati pregatirea precara a jurnalismului tarii noastre, prin promovarea acestor minciuni scarboase, de dragul ratingului.
    Respectati doliul familiei indurerate, a rudelor si a prietenilor dansului.
    Dumnezeu sa-l ierte!

    1. Florin Dobrescu says

      Doamna, atunci cand e vorba de o personalitate publica, mai ales una care a avut raspunderi politice inalte, la moarte nu se pune problema cu menajamente. Adevarul istoric nu poate fi modificat. Imi pare rau, respect doliul familiei defunctului, dar daca prezint biografia acestuia nu pot sa spun ca nu a facut niste samavolnicii, daca ele au fost comise. Indiferent ce ar fi facut generalul Olteanu, a fost un exponent la nivel inalt al unui regim totalitar criminal. Comunismul a fost condamnat oficial de statul riman ca regim ilegitim si criminal. Cand faci scoala de ofiteri politici in 1949, cand esti primar al capitalei in anii celor mai barbare demolari ale vestigiilor istorice ale orasului, nu poti sa fii prezentat ca un inger. Asta e. Este o chestiune asumata de cei implicati in decizii inalte, ca si de familiile acestora. Eu nu am nimic cu omul Olteanu, Dumnezeu sa il ierte, nu l-am criticat pe el ca om. Eu, ca istoric, cercetator, am scris adevarul istoric, pentru ca au fost publicatii care l-au prezentat intr-o lumina absolut curata, ascunzand amanuntele pe care eu le-am aratat aici. Nu pentru rating, ca nu am ce rating sa obtin la un astfel de articol la moartea cuiva. In plus, eu public aici voluntar, din timpul meu liber, fara nici o retributie.. Ce rating??? Doamna, pentru istorici, nu se aplica „despre morți numai de bine”, ci „despre morți numai adevărul”…

  5. Oana Scheianu says

    Adevarul si istoria este subiectiva.
    Mult adevar a inceput sa iasa la iveala in ultimii ani.

  6. Adrian says

    Adevărul nu este subiectiv, este Unul și numai Unul.
    Am fost cadru militar când Olteanu a fost ministru al Apărării.
    Să-l ierte bunul Dumnezeu pe omul Olteanu dar ceea ce el a reprezentat o știm cu toții: reprezentantul unui regim criminal. Punct.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php